Mi-am dorit mult să văd Faust anul trecut – și l-am ratat.

L-am văzut anul ăsta la FITS (din nou, mulțumesc mult, Ruxa).

Vă spun sincer, când am ieșit din sală primul meu gând a fost “n-am suficiente cuvinte să scriu de spectacolul ăsta”. Și chiar n-am. Nu știu cum să transmit ce-am simțit la final.

Faust în regia lui Silviu Purcărete n-o fi cea mai faină piesă pe care am văzut-o vreodată, sau cel mai bine jucată, dar este, categoric, cea mai impresionantă producție teatrală și cea mai năucitoare viziune asupra unui text (care nu-i de ieri de azi, să tot aibă vreo 400 de ani de la primele variante și vreo 180 de la varianta lui Goethe) pe care le-am văzut vreodată. Și zău că nu mă joc cu vorbe mari – vorbim de-o piesă de teatru care implică zeci de actori, poate peste 100, ca fapt divers.

Varianta “purcăretiană” e șocantă și dură (poate de aia e atât de impresionantă, naiba știe). Au fost vreo două momente în care m-am ridicat să plec, pentru că scenele care o implicau pe Margareta mi s-au părut prea mult (Margareta e un personaj care are 14 ani, și pesemne cam atât are și copila care o joacă). Totuși, curiozitatea m-a împins să rămân până la sfârșit și nu-mi pare rău de nici o secundă petrecută în sala aia. Sau în sălile alea, de fapt, că – da, știu că sună ciudat – acțiunea se întâmplă în două săli.

Nu știu să v-o descriu în termeni de critică. E pur și simplu musai de văzut. Dacă vă pasionează vreun pic teatrul și n-ați văzut Faust, aveți un mare minus în viață – Faustul acesta este o experiență personală foarte puternică.

Nu mai zic că Ilie Gheorghe (Faust) joacă impecabil, iar pentru mine Ofelia Popii (Mefisto) e noua zeiță absolută a scenei românești. Sau mă rog, viitoare zeiță, că-i tânără și probabil mai are multe de zis. Am să fac cumva tot posibilul să văd tot ceea ce joacă.

Faust este – îmi pare rău, nu știu cum să zic asta în românește, că tulburător mi se pare prea puțin – absolut mindblowing.

M-a impresionat atât de tare încât o să fac tot posibilul să ajung la Sibiu să-l văd din nou. O mostră (sunetul e cel original, care marchează toată reprezentația)

PS: deși îmi dau seama că experiența n-ar fi deloc la fel, mi-aș dori ca acest Faust să apară pe DVD. cred că l-aș revedea lunar.