FITS. Sibiu, gânduri de final

– cea mai frumoasă femeie din Sibiu (și, sunt sigur, din toate județele învecinate) se numește Gabriela. Da, da, Gabriela. Noroc că nu citește bloguri 🙂

FITS este, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, cel mai tare eveniment cultural la care am participat vreodată.

Ruxandra este, fără nici cea mai mică îndoială, omul cel mai potrivit din lume pentru a fi director de comunicare al FITS. Am zis.

– FITS a fost pentru mine o mini-vacanță perfectă. O vacanță în care am intrat, un pic, în altă lume și am lăsat deoparte toate ale mele. Mai vreau.

– Sibiul e, cred, cel mai frumos oraș din România – desigur, după Cluj. Nu știu cum o fi să locuiești acolo, da’ probabil că n-o să mă satur niciodată să vizitez Centrul lui.

– în Sibiu am găsit câteva restaurante foarte, foarte faine. De Crama Sibiul Vechi am scris deja pe Ebucătăria, de restul voi scrie zilele viitoare.

– îi musai să subliniez că sejurul ăsta poate nu mi-ar fi plăcut așa tare fără oamenii foarte faini cu care mi-am petrecut zilele pe-acolo. Musai, zic.

În rest… mulțumesc, Ruxa, pentru invitație. Și abia aștept FITS 2012. Și să văd din nou Faust 🙂

 

FITS. Faust

Mi-am dorit mult să văd Faust anul trecut – și l-am ratat.

L-am văzut anul ăsta la FITS (din nou, mulțumesc mult, Ruxa).

Vă spun sincer, când am ieșit din sală primul meu gând a fost “n-am suficiente cuvinte să scriu de spectacolul ăsta”. Și chiar n-am. Nu știu cum să transmit ce-am simțit la final.

Faust în regia lui Silviu Purcărete n-o fi cea mai faină piesă pe care am văzut-o vreodată, sau cel mai bine jucată, dar este, categoric, cea mai impresionantă producție teatrală și cea mai năucitoare viziune asupra unui text (care nu-i de ieri de azi, să tot aibă vreo 400 de ani de la primele variante și vreo 180 de la varianta lui Goethe) pe care le-am văzut vreodată. Și zău că nu mă joc cu vorbe mari – vorbim de-o piesă de teatru care implică zeci de actori, poate peste 100, ca fapt divers.

Varianta “purcăretiană” e șocantă și dură (poate de aia e atât de impresionantă, naiba știe). Au fost vreo două momente în care m-am ridicat să plec, pentru că scenele care o implicau pe Margareta mi s-au părut prea mult (Margareta e un personaj care are 14 ani, și pesemne cam atât are și copila care o joacă). Totuși, curiozitatea m-a împins să rămân până la sfârșit și nu-mi pare rău de nici o secundă petrecută în sala aia. Sau în sălile alea, de fapt, că – da, știu că sună ciudat – acțiunea se întâmplă în două săli.

Nu știu să v-o descriu în termeni de critică. E pur și simplu musai de văzut. Dacă vă pasionează vreun pic teatrul și n-ați văzut Faust, aveți un mare minus în viață – Faustul acesta este o experiență personală foarte puternică.

Nu mai zic că Ilie Gheorghe (Faust) joacă impecabil, iar pentru mine Ofelia Popii (Mefisto) e noua zeiță absolută a scenei românești. Sau mă rog, viitoare zeiță, că-i tânără și probabil mai are multe de zis. Am să fac cumva tot posibilul să văd tot ceea ce joacă.

Faust este – îmi pare rău, nu știu cum să zic asta în românește, că tulburător mi se pare prea puțin – absolut mindblowing.

M-a impresionat atât de tare încât o să fac tot posibilul să ajung la Sibiu să-l văd din nou. O mostră (sunetul e cel original, care marchează toată reprezentația)

PS: deși îmi dau seama că experiența n-ar fi deloc la fel, mi-aș dori ca acest Faust să apară pe DVD. cred că l-aș revedea lunar.