Între timp, Alia a plecat în Franța, la Institutul Gustave Roussy unde, după investigații suplimentare, se va face un deviz al tratamentului.
Pe de altă parte, la Raliul Clujului, cu ajutorul lui Danny Ungur, pe majoritatea mașinilor din concurs s-au lipit autocolante în sprijinul Aliei.
Dacă vreți s-o ajutați pe Alia să trăiască, aveți aici toate datele.
Dat fiind că doar ce m-am întors de la Amsterdam, azi pornesc către Sibiu, la Festivalul Internațional de Teatru.
Unde sper să reușesc să văd Faust.
Când te uiți așa, la mine, n-ai zice că am vreo treabă cu sportul ăsta. Totuși, înainte să înceapă cârcotașii să cârcotească, doresc să menționez că în tinerețe am fost reporter pe Cultură la ziarul Ziua.
E drept, nu unul foarte bun, am dedus eu când m-a dat redactorul șef afară pentru că nu i-a plăcut cum am scris despre întâlnirea mea cu Nicole Kidman. Oi fi scris prost, nu mai știu, dar știu că ea mi-a plăcut foarte tare.
Oricum, cert e că în vremea aia, sunt mai bine de 10 ani de-atunci, mergeam la teatru de 4-6 ori pe săptămână. La unele piese pentru că trebuia, la altele pentru că mi-era drag să le revăd de mai multe ori. Apoi, viața m-a ținut un pic departe de sălile de teatru și-am ajuns la reprezentații mult mai rar decât mi-aș fi dorit.
Dar nu-i nimic, mai recuperez acum, la FITS 🙂
În 1932, pe soclul statuii lui Matei Corvin din centrul Clujului s-a inscripționat un citat din Nicolae Iorga.
Anul acesta s-a terminat renovarea statuii. Pe soclu nu s-a mai inscripționat citatul din Iorga (s-a păstrat inscripția veche, din 1894, cu Mathias Rex), în schimb lângă statuie s-a montat o placă (numită în toată presa, n-am idee de ce, plăcuță) pe care e citatul lui Iorga.
După montare, ministrul Culturii (Kelemen Hunor), ministrul de Externe al Ungariei, consulul maghiar de la Cluj, tot felul de asociații și, mai nou, chiar și ambasadorul Ungariei au protestat și au cerut demontarea plăcii.
Ambasadorul a spus “plăcuța are un singur scop, de a-i umili pe maghiari“. Deci n-are nici un alt sens, da? E pusă acolo doar ca să-i umilească. Să le facă în ciudă. Să creeze tensiuni.
Citatul din Iorga, scris pe placă, este acesta (e vorba, logic, de Matei Corvin)
Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam cand incerca sa invinga Moldova nebiruita
Bun. Poate să-mi explice cineva, pas cu pas, logic, cu calm, să înțeleg până și eu, cu mintea mea puțină, de ce, cum, în ce fel citatul ăsta îi umilește pe maghiari ? Mă refer la maghiarii obișnuiți, desigur, nu la cei care au de strâns capital electoral pentru următoarele alegeri de la noi sau de la ei.
Ruben, tu te simți umilit, mă ?
notă: poate că nu e chiar evident, așa că zic clar: orice comentariu jignitor la adresa vreunei nații, de genul “maghiarii sunt cretini” sau “românii sunt idioți” dispare instant în negura spamului. Atacurile și generalizările n-au loc aici, încercați la România Mare sau la Garda Secuiască
Cât umblam io brambura, niște oameni ce făcea ?
Făcea lucruri de mirare, zic. La Cluj, casa mea de departe, cel puțin pentru moment.
Din câte cunosc eu, Adrian Hădean avea în cap ideea cu frigăruia – record de mulți ani. Acum a și pus-o în practică, cu ajutorul bloggerilor clujeni, astfel că au făcut o frigăruie nu doar gigantică – 101 metri de pui, kaizer, ceapă, ardei, condimentate cu sare, piper, rozmarin, cimbru, boia și usturoi – dar și (din câte citesc pe ici, pe colo) foarte gustoastă.
Întrucât știu, de pe vremea când povesteam cu Hădean despre frigăruie, ce efort logistic uriaș a însemnat, nu pot decât să-i felicit maxim pe cei implicați și coordonați de Hădean. Bravo 10.
2. Copiii de la TVdece (care nu mă mai iubesc ca-n prima zi, da’ ăsta-i doar un detaliu) au pus la cale un super chef – Movie Party. Care – din ce-am văzut pe alocuri – a ieșit atât de fain, încât sunt un pic invidios că n-am putut ajunge. Evident că s-a găsit și-un hater trist, nimerit acolo din greșeală, care să se apuce să dea cu noroi – dar asta-i doar încă o dovadă că a fost tare fain. Bravo 10 și lor.
Nu m-a dat pe spate orașul – desigur, e o chestiune de gusturi – dar, recunosc, are un farmec unic.
Oricum, câteva guidelines pentru cei care n-au fost încă.
– mergeți cu tramvaiul/transportul în comun prin oraș. E relativ ieftin. Taxiurile sunt maxim de scumpe. Dacă totuși vreți să luați un taxi, căutați-le pe cele care, pe caseta de pe capotă, au un 7×7. Aia reprezintă numărul de telefon al companiei – 777.7777, cu prefixele aferente – și sunt cele mai decente taxiuri.
– Nu ratați o plimbare pe canale cu vaporașul.
– nu ratați muzeele. Muzeul Sexului o să vă dea pe spate. Madame Tussaud e fain. Mai sunt câteva zeci.
– vizitați Centraal la pas, relaxați
– Încercați berile de care n-ați auzit. La multe dintre ele n-o vă vă pară rău. Palm e de excepție.
– dacă mergeți cu avionul, musai intrați în aeroport în Irish Pub-ul de la poarta D10 – Murphy’s se numește – și încercați berea casei, Murphy’s Red. Senzațională.
– vizitați Piața de Flori. Musai.
– vizitați Red Light District, coffee shop-urile și vitrinele cu prostituate. Să le vizitați nu înseamnă musai să și încercați, dar nu trebuie să ratați atracțiile turistice cele mai populare ale orașului. Oricum, și experiența strict vizuală e de neuitat.
– nu faceți poze în Red Light District. Nu vă holbați îndelungat la prostituate. Niște băieți solizi și nu foarte simpatici or să se supere rău. Și or să reacționeze pe măsură.
– faceți o vizită la Nel Pub, pe Amstelveld. Încercați o Grolsch nefiltrată. Încercați meniul cu pește. Bucurați-vă să vedeți, printre clienți, unele dintre cele mai frumoase femei din oraș.
– mâine, pe ebucataria, vă povestesc ce-am mâncat pe-acolo.
Or mai fi.
Senzația maximă pentru mine – pe o terasă, câteva sute de oameni îmbrăcați la fel, cu cămăși albe și pantaloni aurii/sclipitori și pălării la fel (era ceva paradă) care, era vizibil, nu se cunoșteau între ei, cântau melodia de mai jos. Toți, în cor. Amazing.
Iaca, vine și vremea să vă spun cum a fost la High Impact Friends.
Din ecuația asta scoatem călătoria și orașul, ele vor avea articolul lor propriu. Și vorbim doar despre workshop.
Amu… se întâmplă că eu, de-a lungul anilor, am mai fost (pe ici, pe colo) la câte un seminar de online, la câte o conferință, la câte un workshop. Dar, cu tot realismul, la un eveniment atât de fain și de util ca cel făcut de Marta și Revista Biz încă n-am fost. Și când zic fain, nu mă refer la cât de bine arăta sala de conferințe de la West Cord Fashion Hotel, ci la cum au fost cele două zile de discuții.
Pentru că a fost prima oară când eu am stat la discuții, în același timp, cu clienții, cu agențiile și cu bloggerii. Cred, sincer, că toți cei care au fost de față au plecat de-acolo un pic mai învățați decât au venit.
Concluzia mea ? Clienții ar trebui să-și antreneze cel puțin 1-2 oameni pe zona de online (sau să-i recruteze), astfel încât să poată discuta în cunoștință de cauză cu agențiile. Ideea de a sări agențiile e greșită, câtă vreme există entități care știu exact ce se poate și ce nu se poate face cu bloggerii. Combinația perfectă – în foarte umila mea opinie – pentru reușita unei campanii e discuția client – agenție – blogger, la aceeași masă.
Un pic m-am întristat când am descoperit că reprezentanții clienților (au fost la masă Ursus, KLM, Danone, Recolamp, Grafică și Tipar și The Group) au doar vagi idei depre bloggeri și blogging. “Am descoperit că bloggerii sunt și ei oameni” e o replică de referință. Dar m-am bucurat că bloggerii prezenți – Chinezu, Sebastian Bârrgău, Vlad Petreanu, Cristian Manafu, Victor Kapra, Cristian Șutu, Radu Băzăvan, Dragoș Stanca, Alexandru Negrea și, mă scuzați, eu – le-au schimbat cumva viziunea. În bine, zic.
Una peste alta, High Impact Friends n-a fost doar una dintre cele mai faine întâlniri la care am participat, a fost și una dintre cele mai eficiente și utile – și sunt cumva convins că toți cei care au participat sunt de-acord cu mine.
Și înțeleg că Revista Biz mai pune la cale și alte minuni de genul ăsta 🙂
(am furat poza de la Victor)
Da, am ajuns înapoi. Viu. Am supraviețuit celor 2 drumuri cu avionul – ba al doilea chiar mi-a plăcut, ca să fiu sincer. Nu, n-o să mai zbor niciodată cu avionul.
Am să vă povestesc și cum a fost la High Impact Friends, și cum a fost prin Amsterdam, chiar în seara asta. Și am să vă arăt și ce-am mâncat pe-acolo, mâine.
Până atunci, însă, am să vă spun adevărata poveste a lui Bibi Holland.
Ea este Bibi Holland.
Când umblam după suveniruri prin centrul Amsterdamului, Andreea și ochii ei bestiali au văzut-o pe Bibi și pac! “Andrei, n-o ții un pic, să-i fac poză ? că eu am o prietenă, Bibi, și… “. Ei bine, eu, suflet sensibil, cum mă știți, am ținut-o pe Bibi Holland în brațe să-i facă Andreea poză. Asta e poza:
Nesurprinzător deloc, Andreea – om serios, cu tot cu ochii ei bestiali – a arătat poza tuturor (deh, știți vorba aia cu facerea de bine). Și unii indivizi din online (nuuuuuuuuuuuu, nu Cristi Manafu, nu Chinezu, nuuuuuuu, nu la ei mă refer!) au crezut că mă pot șantaja cu această poză.
Ei bine, nu! N-am nici o problemă să miros flori, să port tricouri roz sau să țin o păpușă în mâini, pentru că sunt foarte sigur de sexualitatea și masculinitatea mea. Și toate astea reprezintă latura mea sensibilă.
Așa că iată, așa s-a născut acest articol despre mine și Bibi Holland
Așa arătam înainte de plecarea către High Impact Friends
Poza e de la Cristi Șuțu și e făcută la Foto Union.
A, să nu uit: am supraviețuit zborului cu avionul. La dus, cel puțin. Adică nu doar c-am supraviețuit. A fost chiar ok – bine, a fost un zbor liniștit, fără turbulențe, fără nimic. Dacă și la întoarcere va fi la fel, o să declar fericit că KLM e o companie de excepție.
Desigur, asta nu înseamnă că s-a schimbat ceva.
În rest… what happens in Amsterdam stays in Vegas.
Dacă tot sunt vremuri de Festival (Internațional, de Teatru, la Sibiu) hai să ne râdem un pic. Ăăă… de mine, zic. Să ne râdem de mine. Un pic. Să nu sărim calu’, totuși.
Deci – dacă aș fi un personaj dintr-o piesă de teatru, cine aș fi ? Evident, cu motivație 🙂
Autorul răspunsului care mă va face să râd atât de tare încât să uit că peste câteva ore mă sui în avion, primește – cu sprijinul Jurnalul Național – două cărți (Vasile Alecsandri – Teatru, I. L. Caragiale – Teatru) și DVD cu “O scrisoare pierdută”, varianta din 1953 cu Beligan și Birlic.
A, și asta repede, azi – că după aia mă sui în avion și cine știe ce se mai întâmplă 🙂
Gata, acum, că v-am făcut să vă gândiți la prezervative și sex, am să vă zic ceva.
Poate o să vi se pară surprinzător, mai ales celor care mă cunoașteți, dar eu sunt așa, cam paranoic.
Adică paranoic… poate sună prea urât. Să zicem că sunt foarte precaut. Niciodată nu las lucruri în mașină (nimic de care să-mi pară rău, că altfel am sticle goale de apă și pachete goale de țigări). Niciodată nu las mașina descuiată, nici măcar 5 secunde, nici măcar dacă merg la doar 5 metri de ea. Nu sunt mulțumit de alarma de la mașină, că mi se pare că e prea tolerantă (pornește doar dacă se deschide vreo ușă sau se sparge vreun geam, când eu aș vrea să pornească doar dacă se uită cineva urât la ea). Ca să nu mai zic că n-am liniște dacă n-o parchez undeva de unde s-o văd clar din casă.
La casă, la fel. Nici dacă ies până la vecina de vizavi nu las ușa descuiată (noroc că unde stau acum ușa se încuie automat în urma mea). Când plec mai mult de 10 minute de-acasă, o închid total, cu toate încuietorile posibile – păi dacă vrea cineva s-o spargă, măcar să muncească, să nu fie totul așa, pe tavă.
Nu știu de ce sunt așa, nici nu mă chinui prea tare să aflu. O fi c-am crescut în Brăila, oraș recunoscut pe plan mondial pentru nivelul scăzut de infracționalitate (not!), o fi pentru că am stat 7 ani în București și am auzit tot felul de povești (vărului meu i-au spart casa cu el în casă, și el a aflat după ce-au plecat). Nici nu conteză.
Cert e că sunt maxim interesat de orice sistem de securitate posibil. Din lume. Și când sistemul vine la pachet cu monitorizare și alte chestii, cum e cel de la Securitas sunt chiar și mai interesat.
Adică, ziceți voi, nu-i ok să ai un sistem de securitate bine pus la punct acasă, la birou, sau pe unde mai ai lucruri de valoare ? Că eu m-aș descurca fără una, fără alta, da’ dacă aș rămâne fără laptop, aparat foto sau scule de bucătărie, ar fi vai și-amar de mine.
Dacă vă interesează ideea, folosiți cu încredere formularul de mai jos. O să primiți informații chiar de la sursă
