Coregrafiile lui Pal Frenak mă fascinează, mă provoacă și mă intimidează, fie că e vorba de Switch sau de InTime.

Adevărul e că în toate spectacolele puse în scenă de compania pariziană a coregrafului maghiar se simt un stil și un limbaj unic al dansului – din nou, e o părere subiectivă, neinstruită, este ceea ce simt eu. Pal Frenak se axează mult pe explorarea relațiilor interumane și propune concepte inovative în dansul modern.

InTime – un spectacol cel puțin curajos, pe care m-am bucurat să-l regăsesc la FITS 2011 – nu oferă soluții. Nici nu are nevoie, atâta vreme cât evidențiază complexitatea relațiilor interumane atât de sincer încât spectacorul nu poate rămâne indiferent. Spectacolul celor 5 dansatori trezește senzații de o incadescență neverosimilă și lasă privitorul cu întrebări nerăspunse. Cum poate deveni real omul de lângă tine ? Poate dorința pentru celălalt să rămână veșnic neîmplinită ?

Coregrafia lui Frenak subliniază faptul că viața noastră e afectată de oportunism, de minciuni, de lipsa de deschidere față de ceilalți.

M-a impresionat. Se vede, cred 🙂

Credit foto: Dragoş Spiţeru | FITS2011

Îmi împart zilele pe care le petrec la FITS între spectacole de teatru, one man shows, expoziții și testări de restaurante 🙂

Partea cu restaurantele o puteți urmări pe Ebucătăria. Despre celelalte, am să vă povestesc pe-aici.

Aseară am văzut “Cui i-e frică de Virginia Woolf ?” în regia lui Gelu Colceag, cu Ștefan Bănică jr, Emilia Popescu, Radu Iacoban și Diana Cavallioti.

Mie mereu mi-a plăcut povestea piesei lui Albee. Am văzut-o în mai multe interpretări, am văzut și filmul (de câteva ori chiar). Da, știu că sunt păreri și păreri despre profunzimea ei – mă interesează mai puțin, pe mine, pur și simplu, m-a prins.

Bun, s-o luăm pe rând, începând cu actori.

(foto: Sebstian Marcovici | FITS 2011)

Sunt un mare, mare fan al lui Bănică jr (ca și actor, doar ca și actor, să fie limpede) de când l-am văzut în Băieți buni. Aseară nu m-a dezamăgit – omul este un actor bun și, probabil cu vremea, va deveni și mai bun. Sub bagheta lui Colceag a prins destul de bine esența personajului George. Regizor bun + talent actoricesc = love, așadar Bănică are un bravo 10 modest din partea mea.

Emilia Popescu… îmi place mult, am văzut-o în tot felul de piese și scenete. Poate că aseară n-a fost în chiar cea mai bună formă a ei, dar tot a jucat cu drag și cu talent.

Cu toată simpatia, Radu Iacoban nu m-a impresionat spre deloc. În schimb, o văd prima dată pe Diana Cavallioti “live” – și mi-a plăcut maxim. Fata joacă o joacă atât de controlat și de sigură pe ea pe tânăra Honey că n-are cum să nu te convingă. Și Honey nu-i un personaj chiar ușor.

Bun, să stabilim clar, nu-s critic, părerile exprimate mai sus nu sunt instruite și educate, reprezintă doar ceea ce am văzut/simțit eu urmărind piesa.

Un minus trist pentru sală (cea de la Casa de Cultură a Sibiului). Pe lângă faptul c-a fost incredibil de cald, sala nu are o acustică potrivită și nici sonorizare potrivită, astfel încât că acolo unde am stat eu se auzeau cam jumătate din replici.

Diseara abia aștept să văd Faust 🙂