Sentimentul de vinovăție

Ca să fiu sincer, eu nu știu exact când trebuie să mă simt vinovat și când nu.

Adică sunt momente când nu-mi dau seama exact cât e vina mea și cât nu.

Am să vă dau câteva exemple.

Zilele trecute, Nebuloasa a fost la Cluj, la the mega Cluj Brands Tour. Apoi a scris pe blog c-a fost supărată pentru c-a vrut să ciocnească cu un om care s-a făcut că nu vede că i-a întins halba. Cumva, cred foarte tare că omul ăla eram eu. Efectiv nu m-am prins de fază, deci n-am evitat sau ceva, deși dacă aș fi evitat nu m-aș fi simțit vinovat – dar atunci, în momentul ăla, CHIAR nu m-am prins. Și acum mă simt vinovat, deși nu-s foarte sigur c-ar trebui.

Azi dimineață, Augustin m-a onorat c-o vizită la cafenea (mă rog, nu de dragul meu a venit, ci de dragul Alinei). Cafeneaua are niște uși de sticlă, pe care – la nivelul ochilor – sunt inscripționate tot felul de chestii: programul, numele cafenelei etc. Augustin nu le-a văzut și s-a ciocnit de ușă. Rău. În secunda 1, m-am prins că n-a pățit nimic grav. În secunda 2, m-am bucurat că nu s-a spart ușa de sticlă. Augusti s-a supărat rău că, în loc să-l întreb dacă-i ok și se simte bine, am râs că n-a văzut o ușă. Eu i-am zis că “man, am văzut că ești ok în prima secundă, toată lumea vede ușa aia, tu n-ai văzut-o“. Adevărul e că în 6 luni, de când există cafeneaua, au fost 2 cazuri de oameni care n-au văzut ușa: acum vreo 2 luni un domn foarte scund, azi Augustin (care-i foarte înalt). Acum mă simt vinovat că m-am gândit mai întâi “bine că nu s-a spart ușa pe el”, în loc să mă gândesc că poate o să facă un cucui – și iar mă simt vinovat, deși poate n-ar trebui.

Acum, pe seară, i-am spus tinerei Anne-Marie ceva de genul “vrei, nu vrei, dacă mă iubești cu adevărat asculți o melodie care ar face orice sârb adevărat să lăcrimeze“. Ea mi-a răspuns c-a avut o zi proastă și că nu se simte bine, iar eu i-am zis la revedere. Ea mi-a reproșat asta, că în loc să-i arăt compasiune o expediez – și acum iar mă simt vinovat, deși nu știu exact dacă e cazul

Amu, întrebarea mea îi: îs io foarte nesimțit sau oamenii au tendința de a fi extrem de sensibili ?

Despre strategie și planificare în afaceri

Chiar în timp ce vorbim, niște oameni de bine desfășoară un program social care are ca obiectiv dezvoltarea, în România, de competențe de planificare strategică de marketing pentru middle și top management, atât din companiile private/publice cât și din administrația publică.

V-arăt două clipuri în acest sens. Unul de promo:

Și unul cu Mihai Ghyca, fost CEO la Bergenbier, actualmente director comercial la Vodafone România

Și vă întreb: există viziune, planificare în mediul de business românesc? Sau predomină cultura mititeilor la grătar?

Miko, un restaurant care-mi place

post pentru clujeni, îndeosebi

Din start stabilim – acesta nu este un advertorial. Este povestea unui loc pe care l-am descoperit din întâmplare și care mi-a plăcut tare mult.

Miko Etterem e un restaurant aflat pe strada Clinicilor, numărul 23, în locul fostului Toldi. O să aibă și site, și pagină de facebook – în curând, se lucrează la ele.

Povestea e așa. Tipul care l-a deschis mi-e prieten de mulți ani, un om pe care nu l-am văzut de alți mulți ani. Ne-am întâlnit la Campionatul de Gătit. Și mi-a zis “uite, am deschis un restaurant, nu treci să vezi cum e ?”.

Și-am mers, cu Alina și Răzvan. Și vă spun pe scurt ce mi-a plăcut și ce nu.

Mi-au plăcut:

– meniul. variat, axat pe bucătăria ungurească (patronul e maghiar, bucătarul e maghiar), cu prețuri decente

– găsești la Miko feluri de mâncare pe care în alte restaurante cu profil maghiar din Cluj nu le găsești

– au câteva feluri de pălincă ungurească (caise, pere, prune) impresionante. Rafinate și foarte aromate.

– priveliștea de la ultimul nivel al terasei este fermecătoare.

– mâncarea e gătită cu atenție, e gustoasă, cu porții decente.

– servirea e ireproșabilă

– prețurile sunt specifice zonei, nici mai mari, nici mai mici.

Ca idee, o poză, făcută de Răzvan, a unui papricaș grozav, cu gălușcuțe. Eu am rămas total impresionat de gălușcuțule alea, și declar cu mâna pe inimă că sunt cele mai bune din Cluj

Sau un piept de pui cu sos de gorgonzola și ciuperci. Mi-a făcut seara mai frumoasă (tot Răzvan a făcut poza)

Nu mi-au plăcut:

– lista de beri. mi-ar fi plăcut să aibă mai multe tipuri de bere. da, știu că nu-i o berărie, dar mi-ar plăcea să fie mai multe opțiuni.

– mi-ar fi plăcut să fie deschis mai mult. La ora 23.00 se ia ultima comandă, deși nimeni nu va da clienți afară (noi am stat până pe la 24.00)

Miko e un loc care mi-a plăcut și pe care vi-l recomand cu sinceritate. Și, dacă mergeți, să-mi spuneți cum vi s-a părut.

Jameson Bus la Cluj

Eu am fost la multe tipuri de degustări de-a lungul vieții. De vinuri, nenumărate, ca m-a pasionat într-o vreme, când mă ocupam cu asta. De coniace, de beri, de mezeluri, de brânzeturi…

Ca să zic așa, îmi plac degustările

Zilele trecute am fost la o degustare de Jameson. O degustare atipică, într-un autobuz – mortal! – o degustare pe nevăzute de Jameson, Jack Daniel’s și Johnnie Walker.

Jameson înseamnă 230 de ani de istorie, cel mai vândut Irish Whiskey din lume, apare într-o mulțime de filme și interviuri, e un whiskey de soi, ca să zic așa, maturat 5-7 ani.

Mărturisesc că Irish Whiskeys nu sunt pe primul loc în lista mea de preferințe (deși un Bushmill’s de 10 ani are un cuvânt de spus, câteodată), întrucât prefer alte licori din cereale (domnu’ Turambar, când ne mai facem de cap cu un Laphroig ?) dar am fost impresionat de cum arată Jameson Bus, de istoria brandului, de pasiunea brand ambassador-ului, care mai avea un pic și ne convingea că Jameson e cel mai bun distilat de cereale din lume, de lucrurile pe care le-am învățat despre procesul de fabricație.

Poză by TVdece

Cum e cu superstițiile ?

Toți oamenii care mă cunosc știu (excepție făcând cei care nu știu ©) că eu am TOATE superstițiile din lume. Sau le practic, cum o fi mai corect.

Cu pisica neagră, cu gunoiul dus seara, cu cuțitul pus cu tăișul în sus, cu pâinea care stă cu fundul în sus, cu geanta pusă pe jos, cu turnat invers în pahar, cu chibritul care nu poate aprinde mai mult de două țigări (da, știu de unde provine), cu pășit cu dreptul când ies din casă… ba chiar am una inventată de mine însumi, prin clasa a 8-a, care se referă la numărul de țigări din pachet.

Deci TOATE, da ? Mai puțin două. Cu 13 și cu marți, trei ceasuri rele. Niciodată nu m-am încurcat cu numărul 13, nu mi-a făcut niciodată nimic, n-am nimic cu el. Nu-mi amintesc de vreo zi care să fi fost proastă doar pentru că era marți. Deci marți, 13, marți 13 sau vineri 13 nu înseamnă nimic.

Însă vă dau cuvântul meu că de aproape 25 de ani n-a fost vreo zi de miercuri 14, indiferent de lună, care să nu fie horror. Nu a existat nici măcar una.

Practic, cred c-aș putea propovădui o nouă superstiție.

 

O manifestare inexplicabilă

Sunt sigur că și voi aveți din astea – manifestări inexplicabile. De exemplu, când îți vine din senin – fără să te gândești la asta – să râzi la o slujbă (religioasă). Sau cânt îți vine să fluieri în biserică. Sau altele de acest gen – subconștiente. Sau inconștiente, în anumite cazuri, cum e al meu.

Ei bine, eu când văd arabi, încep să fredonez Hava Nagila. S-a întâmplat prima dată la Sibiu. Am scăpat cu bine. Erau actori, pașnici.

Azi, în cafenea, au intrat 4 arabi. S-au așezat EXACT în spatele meu, astfel încât cel puțin 2 îmi puteau vedea monitorul de la laptop. Categoric nu erau actori, și nici foarte pașnici nu păreau. Și unde nu începe Crivăț să murmure ușor Havaaaaa… Mi-a luat vreo 30 de secunde să-mi dau seam ce fac, noroc că era muzica tare.

Nu vă mai spun că îi împărtășesc prietenului Arhi această ciudată întâmplare (uite, bre, iar arabi, iar Hava Nagila). Și ce face prietenul meu Arhi ? (repet, minim 2 îmi vedeau monitorul) Ei bine, face asta:

 

Am șters dialogul, că era intim, personal.

Acum, vă întreb: de ce fac eu una ca asta ? De ce mă împinge subconștientul să fredonez o melodie evreiască lângă arabi ? Am o dorință ascunsă de-a fi martir ? E o nevoie necontrolată de adrenalină ? Caut aventură și n-o găsesc ? CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MINE, CU NOI ???

 

Vreți poze pe internet ?

… și cum stăteam eu așa, liniștit și relaxat (not), sună telefonul de la cafenea.

Vă jur că n-am schimbat un cuvânt din conversație.

– bună ziua, zice. v-am sunat pentru promovare.
– bună ziua. ce fel de promovare ?
– promovarea companiei, dacă vă interesează s-o mai promovați
– ce fel de promovare a companiei ?
– păi… pe mai multe motoare de promovare
– ce fel de motoare ? (observați, vă rog, că mi-am păstrat calmul și răbdarea)
– păi… pe internet și într-un catalog de reviste.
– bun. povestiți-mi despre promovarea pe internet
– păi… avem mai multe pachete (am scurtat un pic blabla-ul aici) dar oricare dintre cele pe care le avem o să vă ofere 4 poze pe internet
– 4 ce ? poze PE INTERNET ???
– da. 4 poze pe internet
– și unde apar pozele astea ?
– păi… apar pe internet…
– da’ unde anume ? în ce loc ? la ce adresă ?
– deci toată publicitatea se face la noi pe site
– da’ ce trafic aveți pe site ?
– stați să mă uit…

Și a închis. Și n-a mai sunat înapoi. Acum îmi pare rău că nu l-am întrebat care-i site-ul pe care primesc pozele.

True story, mates

Cum a fost la Cluj Brands Tour

Pentru că sunt în căutare de apartament (mă rog, azi am găsit apartamentul câștigător), n-am reușit deloc să ajung în prima zi la vizitele programate de Alina și Răzvan în Cluj Brands Tour.

Și mă oftic maxim, dar maxim, c-am ratat Farmec și Napolact. Și de restul îmi pare rău, dar astea două… mă oftic maxim.

Însă am recuperat a doua zi, când am mers la Gimmy (și puteți vedea la Liviu cum s-a dezlănțuit lumea), la Starbucks (care cu ocazia asta și-a lansat conturile de twitter și facebook) și la Ursus.

Mă copii… mai știți ce-am scris eu de Fabrica de Bere Ursus ? Ei bine, fata aia, Mihaela, nu mai e acolo (bravo 10 pentru asta) și am cunoscut-o pe Camelia. Camelia e specială, mi-i dragă și vă doresc să fiți serviți numai și numai de ea oricând mergeți.

Nu mai zic că a fost o seară magică total, cu troli de la Căpâlna și alte minuni, zic doar atât – orice om s-a nimerit cu noi în sala cazanelor, sâmbătă, nu va uita niciodată acea seară.

Și da, Liviu are dreptate – Cluj Brands Tour a fost ideea anului în online-ul clujean. Și sunt mândru de copiii mei de la TVdece, chiar dacă în zilele noastre nu mai sunt “copiii mei”, că s-au făcut mari.

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat de TVdece cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus ÅŸi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks ÅŸi Webfactor.

Caut apartament

O poveste scurtă cu un proprietar nesimțit, care acum o lună jumătate m-a asigurat de 3 ori într-o oră că nu vinde, nu dă, nu face nimic apartamentului în care stau (i-am zis că vreau să stau minim 3 ani) și care acum câteva zile mi-a spus că-i pare rău, dar un fin de-al luni s-a mutat la Cluj și trebuie să plec, dar speră să nu-i port pică.

Trecând în mare fugă peste detalii de genul aș putea să-l dau în judecată, am/n-am contract etc, îmi caut să închiriez un apartament sau o casă pe pământ.

Această locuință trebuie să îndeplinească câteva condiții:

1. să aibă MINIM 2 camere plus bucătărie

2. să fie spațios

3. să nu fie la parter

4. să fie în orașul Cluj-Napoca (deci nu Florești, Someșeni etc – caut în Gheorgheni, Zorilor, Mănăștur, Andrei Mureșanu sau Grigorescu)

5. Să aibă un preț decent, că la 400 de euro am tot găsit.

Așa că dacă știți o astfel de locuință, vă rog să-mi dați de veste, că agenția cu care lucrez eu nu se descurcă foarte bine. Promit că aducătorului de locuință îi fac cinste o seară întreagă cu băutura lui preferată 🙂

Două citate

Două citate care azi m-au uns pe suflet, din motive foarte variate care nici măcar nu contează. Unul dintr-o carte veche, altul dintr-o carte care abia aștept să apară.

Femeile sunt ca niște ceaiuri. Unele sunt calmante, altele sunt împotriva depresiei. Altele sunt din pelin, altele nu își scot aromele la iveală decât când sunt bine fierte.

Liviu Alexa – Nimănuii lui Dumnezeu

Sunt posedat de o dragoste cum nu am trăit niciodată – o dragoste avidă, totală, o dragoste până și a unghiilor mele de la picioare și a murdăriei de sub ele – și totuși mâinile îmi flutură în gol, mereu căutând să prindă, să înșface, dar fără să atingă ceva

Henry Miller – Sexus, via Richie

Căci da, eu n-am citit Sexus încă. Am citit doar Plexus și Nexus.

Cumva sunt convins c-au să vă placă amândouă 🙂