Top 3 cele mai penibile chestii din internetul românesc

În era asta ciudată, dominată de facebook și “șoc! exclusiv! dai în damblageală când o să afli ce-a făcut X“, suntem asaltați zilnic de chestii absolut penibile. Eu, cel puțin, prin natura jobului petrec mult timp pe rețele sociale și văd tot felul de imbecilități. Dar, între ele, unele ies la suprafață ca untdelemnul, cum s-ar zice. Ați zice că radufotravă, ați zice că poptămaș, ați zice că radio crazy, ați zice că Cristi din Banat îs cele mai stupide chestii de care vă ciocniți. Naivilor!

Doamne-ajută, se poate și mai bine. Am făcut, cu Adina, un mic top al celor mai penibile chestii de care ne-am ciocnit în ultima vreme pe interneții românești. Vi le arătăm și vouă, so you don’t have to.

Pe locul 3, un cântec popular tradițional de la Cluj. Urmăriți cu atenție scena în care, inspirați de filmele cu Yakuza, oamenii pun un platou cu jumări pe-o domniță, care e în clip fix ca nuca în perete – adică POC, PITĂ CU UNSOARE!

Hai ridica-te in picioare
Poc, pita cu unsoare
Arata ca ai valoare
Te-am lovit unde te doare…

Pe locul 2 – da, și eu am fost tentat să zic că mai rău nu se poate. Dar apoi am văzut această reclamă SENZAÈšIONALĂ. Petronel pare că știe ce spune. Băi, l-am descoperit!

Pe locul 1 este, evident, Sorin Ovidiu Vântu. Imbatabil, proștilor!

idiots

Idiots, via shutterstock

Cine a fost primul ?

Ascultați la bunul și bătrânul Crivăț, care poate v-a fi baci până la adânci bătrâneți: când ai o sclipire de inteligență, e FOARTE posibil s-o mai fi avut cineva înaintea ta. Exceptând cazul în care te cheamă Leonardo da Vinci, Benjamin Franklin sau Albert Einstein.

(notă: “poate v-a fi baci” = poate vouă vă va fi)

De două ori în ultimele 24 de ore am văzut răbufniri de furie pe glume furate, știți, c-a fost o zi intensă ieri, cu dosarul transfeurilor și demisia lui Crin și câte-au mai fost.

Spre exemplu, ieri Vasile Manu urla plin de furie că, zic din memorie, “nesimțiții” (zicea el) de la Times New Roman i-au furat o glumă și-au transpus-o într-o poză. După ce i-am zis că TNR i-au furat gluma cu 2 ani înainte s-o dea el, a șters tweetul respectiv. Pentru că Vasile n-o văzuse acum 2 ani și-a fost convins că el a creat-o.

Ieri pe la ora 15.00, Mihai Bobonete (pe care, de altfel, îl apreciez foarte mult), a dat o glumă pe facebook cu cele 8 locuri libere la loja VIP, la meciul România – Argentina. Gluma asta circula deja de vreo 2-3 ore pe internet, eu prima oară am văzut-o la Cosmin Chera și după vreo 10 minute avea nenumărate rt-uri, dar el n-a văzut-o, că nu poți urmări pe toată lumea, și azi s-a supărat că au luat-o alții.

bobonete

De aia e bun google, că poți căuta chestii, înainte să te-apuci să strigi c-ai fost furat. E doar așa, un gând de oră a dimineții.

Două vorbe de internauți

Într-o discuție cu bunul și blândul meu prieten Răzvan s-au evidențiat două ziceri perfecte pentru #milogii* din online, pe care dorim să le donăm, gratuit, posterității:

Una se referă la interacțiunile noastre pe twitter:

Èši-am dat RT. Te-am scos din foame.

A doua, la una dintre posibilitățile de a promova un articol care ne place, ca o răsplată față de munca celui care l-a scris:

Dacă-mi dai share, am și mâine ce mânca!

Le-am donat gratuit internetului românesc, ele pot fi folosite de oricine simte nevoia și le găsește potrivite într-un context oarecare. Să fim sănătoși!

*) – rețineți #milogi, dorim să lansăm acest nou hashtag pe piața 2.0, sperăm să scoatem profit cu el în maxim 1 an. Sau măcar sa fim pe break even, sau cum s-o spune.

Două știri diferite

1. Manafu și Haotik au lansat sampler.ro, un site în care fiecare blogger poate avea propria lui carte de vizită online. Mult mai multe detalii găsiți aici. Eu deja am început să creionez profilul meu, simt c-o să-mi folosească.

2. (pentru clujeni, îndeosebi) Mâine, 27.09.2011, Chinezu vă invită la Orașul pe bicicletă. Cine are chef, la ora 14.00 pornește din fața Raiffeisen Bank din Piața Unirii într-un tur pe bicicletă al orașului. Mult mai multe detalii găsiți aici.

Vreți poze pe internet ?

… și cum stăteam eu așa, liniștit și relaxat (not), sună telefonul de la cafenea.

Vă jur că n-am schimbat un cuvânt din conversație.

– bună ziua, zice. v-am sunat pentru promovare.
– bună ziua. ce fel de promovare ?
– promovarea companiei, dacă vă interesează s-o mai promovați
– ce fel de promovare a companiei ?
– păi… pe mai multe motoare de promovare
– ce fel de motoare ? (observați, vă rog, că mi-am păstrat calmul și răbdarea)
– păi… pe internet și într-un catalog de reviste.
– bun. povestiți-mi despre promovarea pe internet
– păi… avem mai multe pachete (am scurtat un pic blabla-ul aici) dar oricare dintre cele pe care le avem o să vă ofere 4 poze pe internet
– 4 ce ? poze PE INTERNET ???
– da. 4 poze pe internet
– și unde apar pozele astea ?
– păi… apar pe internet…
– da’ unde anume ? în ce loc ? la ce adresă ?
– deci toată publicitatea se face la noi pe site
– da’ ce trafic aveți pe site ?
– stați să mă uit…

Și a închis. Și n-a mai sunat înapoi. Acum îmi pare rău că nu l-am întrebat care-i site-ul pe care primesc pozele.

True story, mates

Mafia concursurilor de pe Facebook

Am descoperit că există o adevărată mafie a concursurilor de pe facebook. Poate voi știați, eu doar azi am aflat detalii.

Mi-a povestit cineva azi cum funcționează – cineva care a făcut parte dintr-un lanț din ăsta. Pe scurt, există niște oameni (participanți “profesioniști” la concursuri, să le zicem likeri) care doar cu asta se ocupă în viață. Cu participarea la toate concursurile posibile și imposibile de pe internet (în general) și de pe facebook, în special.

Ei, partea tare acum vine. Oamenii ăștia au literalmente sute de conturi false pe Facebook. Când apare un concurs pe bază de like-uri, ei se conectează pe rând cu fiecare cont în parte și dau like-urile necesare. Se fac tranzacții (eu îi dau 150 de like-uri la concursul x, tu îmi dai 150 de like-uri la concursul y). Din câte am înțeles, dacă n-ai măcar 100 de conturi, acolo, n-ai ce căuta în astfel de tranzacții. Oamenii nu se joacă.

În general, ei câștigă (evident, nu?). Așa apar la anumite concursuri oameni care au dimineață 500 de like-uri și seara au 1.500. Dacă totuși îi acuzi de fraudă sau ceva, vor sări imediat (de pe 8-10-20 de conturi diferite) cu scandal, cu amenințări cu ANPC, OPC și alte pece-uri. E al naibii de greu să descoperi că alea sunt conturi false, pentru că au pe fiecare cont 80-100 de prieteni (majoritatea tot conturi false).

Lăsând la o parte faptul că facebook interzice concursurile pe bază de like, ceea ce nu împiedică pe nimeni să le facă, totuși, eu am o dilemă.

Voi vă dați seama cât durează să-ți faci, să zicem, 200 de conturi de facebook false ? Cât durează sa faci o adresă de mail pentru fiecare, cât durează să intri pe fiecare adresă din alea să vezi parole etc ? Sau hai să zicem că ai mail catch-all – dar ca să dai 150-200 de like-uri trebuie fără doar și poate să te loghezi pe fiecare dintre conturile alea. Și să dai like. Uneori într-o singură zi. Vă dați seama cât de triști sunt oamenii ăștia în viețile lor reale ? Și ce vieți pustii și fără de iubire au ?

Cum te prostește internetul

Poate că mă credeți, poate că nu. Poate că sunt printre voi oameni care mă cunosc de mai bine de 10 ani și știu că nu mint.

Eu, din liceu până acum câțiva ani, eram un zeu absolut al gramaticii. Gramatica limbii române, adevăr grăiesc, nu avea secrete pentru mine. Jonglam cu subtilitățile limbii la orice oră din zi și din noapte. Știam să argumentez științific orice dilemă și polemică pe teme lingvistice.

Aroganță supremă, în anul I de facultate l-am surprins pe însuși George Pruteanu, Dumnezeu să-l ierte, făcând ceva greșeală. Nu-mi amintesc care, îmi amintesc doar că mi-am ridicat mâna, mândru peste măsură de mine, în sinea mea. Omul, vizibil deranjat că-i întrerupeam lecția (și vă spun, avea un stil de a preda de uitai să tragi aer în piept, atât de bun orator era) m-a întrebat ce vreau, iar eu, într-o explozie de self esteem, i-am spus “ați greșit, domnule profesor”. A urmat o scurtă discuție pe tema greșelii respective, care s-a încheiat cu o privire pe care n-o s-o uit niciodată și pe care am înteles-o doar în sesiune, când la examenul oral m-a întrebat “dvs. sunteți studentul care m-a corectat acum 3 luni, nu ? aveți 2, să vă pregătiți mai bine pentru restanță”

Ei bine, în ultimii 10 ani, de când sunt heavy user al internetului românesc, am ajuns de la un adevărat nazi al gramaticii la stadiul în care fac greșeli elementare. La stadiul în care mă cert cu Daniela (și ea un nazi al gramaticii, la rândul ei) pe niște chestii absolut elementare – și evident că ea are dreptate mereu.

Am ajuns să mă gândesc de două ori dacă e corect crează sau creează. Am ajuns să mă gândesc de două ori dacă e corect dacă aș ști sau dacă aș știi. Am ajuns să mă gândesc de două ori dacă e să nu fi sau să nu fii.

Și știți de ce ? Pentru că e plin internetul de imbecili care scriu crează, aș știi sau să nu fi. Pentru că e plin de cretini care scriu vre-o și vre-un. Și când vezi de 100 de ori pe zi chestii de genul ăsta, începi să pui la îndoială propriile tale cunoștiințe.

Și uite-așa te prostește internetul. Ar trebui să vină cu un prospect în care să scrie: ATENÈšIE! Utilizarea excesivă a internetului duce la atrofierea simțului limbii române.

Puterea tehnologiei

Mie mi-i drag internetul. L-aș naviga, cum ar zice Ovi.

Vă povesteam zilele trecute de concursul “Idei pentru România 255“. La care – într-o altă ordine de idei – puteți câștiga un laptop Dell, dacă până pe 6 decembrie lăsați un comentariu relevant la unul dintre articolele de pe www.ecomunitate.ro

Bun, și revenind. De curiozitate, citeam poveștile scrise acolo. Ideea proiectului a fost să înființeze în comunități rurale Puncte de Acces Public la Informație (PAPI).

Una dintre povești e faină tare. Se referă la o familie din jud. Bacău. Care familie avea o mică fermă de capre. Capul familiei a mers el la un PAPI din ăsta, a dat un anunț, a început să vândă mai multe produse, a găsit oferte bune să cumpere animale. Pe scurt, în doi ani ferma lor a ajuns de la 13 capre la 200 de capre și la 20 de hectare. Au ajuns chiar să exporte produse lactate. Puteți citi povestea aici.

Ceea ce m-a făcut să mă gândesc – majoritatea nu concepe viața fără internet, fără google, fără site-uri de știri și informații, fără messenger. Există o categori de oameni care folosesc internetul doar pentru email și căutări – dar îl folosesc, totuși.

Dar oare cum o fi, la 30-40 de ani, să descoperi internetul ? Să nu fi avut nimic de-a face cu el, niciodată, să nu fi pus niciodată mâna pe un computer, și brusc tot universul ăsta să se deschidă în fața ta ? Oare ai sentimentul că te-ai născut din nou ?

Uneori, îmi pare rău că știu deja unele lucruri. Că am văzut unele filme. Sau că am citit unele cărți. Mi-ar plăcea să le descopăr acum. Sunt sigur că le-aș înțelege altfel și că m-aș bucura altfel de ele.