O iubire imposibilă

Aveam vreo 16 ani, lucram la radio Dolly Do din Brăila, aveam o emisiune săptămânală pentru adolescenți, cu un titlu extrem de comunist – “Salut, adolescență”. Mă rog, nu trecuseră mulți ani de la revoluție, aveam o scuză.

Efectiv nu-mi amintesc cum s-a ajuns la faptul că trebuie să dau de ea. Nu știam nimic despre ea, știam doar foarte vag cine e și cu ce se ocupă, era un fel de mini-vedetă locală. Trebuia s-o găsesc (pe vremea aia, copii, nu era facebook, nu erau bloguri, nu era twitter, dacă vă puteți imagina), știam vag că stă în spate la Piața Mare (dar nici pe fratele Cismaru, care tocmai învăța să spună “uite, trec soldații” pe vremea aia, încă nu-l știam). Știam c-o cheamă Daniela și că trebuie s-o găsesc – repet, nu mai știu de ce.

A fost, cumva, prima mea anchetă jurnalistică (știți, eu am fost și ziarist apoi, niște ani). Am întrebat copii din cartier, vânzători din piață, taximetriști, una peste alta am aflat unde stă Daniela.

I-am bătut la ușă. Mi-a deschis și m-am îndrăgostit instant de ea. Era, cred, cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem până atunci. Avea vreo 25 de ani, era brunetă, avea ochi albaștri și cele mai frumoase buze din lume.

Sar peste niște pași. I-am explicat de ce am venit la ea, că aveam nevoie să se implice în ceva emisiune. Era extrem, dar extrem de tristă. Plânsese, ceea ce-i făcea ochii ăia albaștri și mai frumoși. A oftat adânc când i-am spus că vreau să se implice în emisiunea aia sau în ce naiba aveam eu nevoie să se implice.

Plângând, s-a dus la casetofon (știu că pare ciudat, da’ pe vremea aia nu exista iPod, nici măcar mp3 player… și nici mp3-uri nu existau, cred) și a dat drumu la piesa asta și a început să scuture cămeșa de pe ea:

Din plânset în plânset, am înțeles că în dimineața aia fusese părăsită de bărbatul pe care îl iubea.

Cu mintea mea îndrăgostită de om de 16 ani, am ieșit din casa ei, m-am dus în piață și i-am luat un trandafir roșu. Am dat absolut toți banii din buzunarul meu pe trandafirul ăla, dar mi-am și pus tot sufletul în el.

I l-am dat, ea m-a pupat, s-a oprit din plâns și mi-a spus vorbele astea, pe care n-o să le uit niciodată: “Andrei, nici nu știi cum mi-ai schimbat viața în bine”. Eu, tălâmb, i-am spus ceva de genul “dumneavoastră sunteți prea frumoasă ca să fiți așa tristă”. Ea a râs, m-a pupat iar (cred că eram penibil tare, așa stânjenit și îndrăgostit, da’ chiar eram fermecat de ea).

Au trecut câteva zile, am filmat sau înregistrat ce era de filmat sau înregistrat. Își revenise, râdea, era happy și ABSOLUT TOATĂ LUMEA pe stradă întorcea capul după ea – dap, atât de frumoasă era. Apoi n-am mai știut de ea. După vreo câțiva ani, am văzut-o la ceva emisiune la TVR și m-am bucurat c-a scăpat de Brăila, că merita mai mult. Apoi, uite cum au trecut vreo 15 ani, n-am mai știut nimic de ea.

Daniela, wherever you are… ai rămas și vei rămâne mereu în sufletul meu. Sper că ești fericită și împlinită acum.

Despre dragoste la nivel de multinaționale

Avem o tragicomedie absolut reală. O poveste cu două personaje simple, dar atât de complicate: El și Ea.

Avem un El. Freelancer (cred că ceva fotograf), boem, pasionat de plimbări în natură și de diverse combinații cu vodcă. E singur. A încercat diverse relații, dar mereu s-a simțit incomplet și neînțeles. Își caută cu disperare povestea vieții, care trebuie să fie cu surle, trâmbițe și artificii. Cu orgasme multiple și seri romantice. Și cu strângeri fierbinți de mână și cu zâmbete și cu valuri de fluturi în stomac.

Avem o Ea. E măritată, dar nu e fericită în căsnicia ei. Sau poate e ca tot omul, îi e bine dar vrea mai mult – nu știm. Lucrează pe un post greu de tot într-o multinațională. E CEO, CFO, CMO sau altă funcție din asta grea, cu 2-3 litere în titulatură. Îi e importantă viața, dar mai importantă cariera. Nu are fluturi în stomac când merge acasă, îi caută în continuare.

Se întâlnesc, sau poate se reîntâlnesc, naiba știe, cert e că sunt extrem de fermecați unul de altul. El găsește în Ea femeia complexă și preocupată pe care a căutat-o mereu. Ea vede în El o evadare din cotidian, căci El emană o pasiune pentru viață pe care Ea poate n-a văzut-o niciodată în alte părți. Și și-o dorește.

Dar sunt orgolioși, rău de tot, amândoi. N-au curaj să-și spună ce simt, motiv pentru care povestea lor pică repede în banal, în uitare, în neant.

Își dau mailuri în care flirtează, dar în care n-au curaj să-și spună “te iubesc”, pentru că fiecare așteaptă ca celălalt să facă primul pas. El se teme de căsnicia Ei, Ea se teme de libertatea lui. Și de rigorile societății, care spun că dacă ești măritată, nu mai flirtezi.

El și-a făcut un folder special în mail, în care intră doar mailurile de la Ea. Nu vrea să le amestece cu mizeriile de zi cu zi, cu mailurile cu clienții, cu spam-ul. Vrea un loc în care toată povestea lor să capete o consistență și-o istorie. O iubește, dar n-are curaj să-i spună. Și Ea îl iubește. Nici ea n-o să-i spună. Și Ea e orgolioasă, plus că i se pare ciudat să fie măritată cu un bărbat și să spună altuia că-l iubește.

Se întâmplă să fie o joi când El își ia inima în dinți.

Vrea să-i spună c-o iubește, dar nu poate, așa că îi dă un mail cu versuri dintr-un cântec al lor.

Bea niște vodci, după care îi scrie. Versurile ALEA, din care El e convins că Ea va înțelege TOTUL. Scrie, apoi cu mâini tremurânde dă send.

Și asteaptă.

Orice răspuns de la ea va veni în folderul special dedicat Ei. E emoționat, a trecut deja vreun minut de când i-a scris și Ea n-a spus nimic. Ce dacă e 12 noaptea ? El e freelancer, n-are treabă cu orele. Nu înțelege neam că la 12 noaptea s-ar putea ca Ea să doarmă, după o zi grea la multinațională. Și înaintea unei zile și mai grele, chiar.

El tremură în așteptarea răspunsului. I se pare ireal când în clientul de mail spune “one new e-mail” și vede că noul mesaj e în folderul dedicat Ei.

“Asta e totul. I-am spus c-o iubesc, cu mailul ăsta mă acceptă sau mă alungă”, își spune el, cu mâna tremurândă pe mouse. “N-am de ales”, își spune, “trebuie să știu ce mi-a răspuns”. “Viața mea, viitorul meu depind de răspunsul ei”. Și face click pe mesaj, tremurând din fiecare celulă a corpului său, conștient că probabil trăiește una din clipele astrale ale vieții sale. Și citește cu nesaț răspunsul Ei:

Thank you for your message. I am currently out of the office; I will respond to you when I return

#truestory, mates

Să ajutăm generația tânără

Ieri îmi luam țigări dintr-un Imedio sau cum se cheamă magazinele alea.

În fața mea, o puștoaică super drăguță, nush dacă era majoră sau nu. Cere un pachet de tigări.

Vânzătoarea: Aveți peste 18 ani, da ?
Puștoaica: da, sigur
eu: nu-i dați doamnă, sigur n-are 18 ani.

Puștoaica se uită cu un zâmbet pe care l-am tradus prin “tataie, dacă-ți dau un mawashi și-o ștachie nu te-adună nici Rosalu’ de pe jos“, dar cumva spus așa, doar din privire. Apoi ia țigările și dă să plece. Iar eu, sub impresia zâmbetului de mai înainte, îi spun din tot sufletul:

no, ai văzut cum te-am ajutat ?

#truestory

Un concurs cu vinuri

Liliac va lansa un vin din categoria “young wine” într-un mod cel puțin inedit: vor lăsa consumatorii să aleagă numele și sloganul.

Practic, pe pagina de facebook a producătorului are loc un concurs (între 24 septembrie și 7 octombrie) în cadrul căruia puteți propune chiar voi numele și sloganul acestui nou vin. Vor fi aleși 6 câștigători: 2 de către juriu (un nume și un slogan), iar ceilalți 4 în urma unui vot pe facebook. Premiile sunt speciale: câștigătorii vor primi vinuri personalizate (cu numele lor pe etichetă) și o vizită la cramă, la Batoș (în județul Mureș), vizită care include și un curs de servire și degustare a vinului.

Detaliile concursului sunt aici. Succes!

Rămâi, de parcă nimic nu ar fi fost

Încerc să-mi aduc aminte de timpul
Când tu mă-ncălzeai
Cu focul din privirea ta

încerc să-mi aduc aminte de tine
când tu ardeai
iar eu mă topeam sub căldura ta

încerc să-mi aduc aminte de noi
când ne iubeam
râzând fericiți și goi

și-ncerc să-mi aduc aminte de tot ce-a fost
ce s-a-ntâmplat și n-am uitat
c-am iubit ca un nebun. e oare totul scrum ?

Cluj Brands Tour. Ziua 2

primul episod aici

A doua zi a început în magica Lume a lumânărilor. Și nu exagerez când spun magică. Zâna lumânărilor ne-a arătat lungul drum al unei plăci de parafină către lumânarea pictată manual. Nu-i ușor, mai ales că în România nu poți învăța meseria de lumânăreasă, trebuie s-o furi. Ruxandra ne-a arătat cum se toarnă lumânările în forme, cum se răcesc, cum se vopsesc, cum se pictează manual. Îți trebuie multă pasiune pentru o muncă atât de migăloasă.

Pasiune pe care Lumânăresele, din fericire, o au din plin . Altfel n-ar reuși să facă minuni ca astea (când vă uitați la ele, amintiți-vă că sunt făcute și pictate manual, da ?). Au și magazin online, în caz că fă face vreuna cu ochiul (vreo lumânare, nu vreo lumânăreasă, zic). Și nu uitați, lumânările sunt făcute să fie arse, nu să fie bibelouri. Asta e menirea lor în viață.

Am mers apoi la Gimmy. N-am fost nicioodată în noua sală din Gheorgheni, dar n-am fost deloc surprins să văd că e la fel de curată și foarte bine dotată ca și cea de la Polus. E un loc primitor, în care sunt așteptați și tinerii, dar și cei mai puțin tineri. Și cei mai slabi, dar și cei mai plinuți (au o grupă specială care se numește Grupa Mare). Un abonament complet la Gimmy e 100 de lei, ceea ce mie personal mi se pare super puțin pentru condițiile de-acolo și pentru felul în care ești tratat. Ca dovadă, Gimmy are acum peste 2000 de abonați.

Noua sală din Gheorgheni a fost o provocare pentru Liviu. Clădirea în care se afla era o ruină, a fost nevoie de multă muncă pentru a o aduce la stadiul de azi. Mie îmi convine, că-i mai aproape de mine decât sala de la Polus 🙂 La finalul vizitei, bloggerii au luat-o un pic razna, da’ le-a prins bine.

Ultima vizită a zilei: Arobs Transilvania. Am de mulți ani un GPS de la Arobs care m-a scos din situații… mai complicate, să zicem, până am reușit să-l fărâm. Arobs este cel mai mare distribuitor român de sisteme de navigație (Smailo, Mio, Becker) în 2012 iar în noiembrie vor lansa propria lor tabletă, la care cred că voi face precomandă 🙂

Pe final, cei de la Arobs ne-au dat câte un GPS pentru un fel de treasure hunt – trebuia setată o anume adresă și apoi trebuia să urmez indicațiile GPS-ului până la adresa aceea (unul dintre cele 4 sedii Arobs din Cluj). Eu, clujean, am ajuns practic ultimul la adresă, că m-am încăpățânat să cred că știu mai bine drumul decât GPS-ul. N-a fost așa, trebuia să-l cred când am văzut cât e de prietenos:

GPS-ul ăsta, Smailo HD 5.0 (un fel de nepot mai 2.0 al vechiului meu GPS) a rămas la mine. Motiv pentru care promit că-l folosesc intens și revin cu un review. La sediul Arobs au bar la subsol, pentru angajați – și deja mi-am depus CV-ul pentru poziția de “consumator specialist”. Sper să mi-l accepte fetele de-acolo.

Seara s-a încheiat (cumva tradițional) la Fabrica de Bere Ursus. La fel de frumos și prietenos ca anul trecut.

 

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac,
Gimmy, Lumea lumânărilor.
Partener media: 24 FUN Cluj.
Parteneri:
Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor

 

 

 

Carduri de cărți

Sunt sigur că voi nu pățiți așa ceva niciodată, că voi sunteți mai iscusiți… dar eu, când vreau să cumpăr cuiva o carte, îmi consum jumătate din neuroni și sinapse cu întrebarea “ce să-i iau, ce să-i iau ?”.

Bine, în general nu mă prea pricep să fac cadouri, dar parcă la cărți chiar mai puțin decât la altele. M-am învârtit ore întregi cu Arhi, mai acum o vreme, încercând să găsesc o carte cadou pentru cineva – și tot nu-s sigur c-am luat ce trebuia.

Ei bine, parcă special pentru neiscusiți ca mine, Okian a lansat de-o vreme giftcard-urile Okian. Cu valori între 50 și 500 de lei, giftcard-urile astea sunt, pentru de’alde mine, opțiunea perfectă pentru a face cadou cărți. Mă rog, mă încurcă un pic faptul că au prețul pe ele, dar mă încântă faptul că le pot trimite cu mesaje personalizate 🙂

Plus că “victima” își poate alege orice vrea dintr-o lungă listă de volume: Măcar în felul ăsta nu mai dau greș cu titluri aiurea 🙂

Și arată și foarte elegant

SMS 10

Mâine are loc la Timișoara cea de-a 10 ediție a Social Media Summit, cel mai important eveniment regional de social nedia din România, organizat de Revista Biz. A treia oară la Timișoara, pe de altă parte.

La una dintre ediții – a doua, mai exact – chiar am fost șpicăr 🙂 Oricum, aia a fost o ediție care-mi va rămâne mulți ani în suflet.

Mulți oameni au trecut pe la cele 10 ediții de SMS (peste 2.000, în total): bloggeri, consultanți, specialiști, oameni de comunicare and so on. Îmi place să cred că nimeni n-a plecat de la vreo ediție fără să fi învățat ceva nou, fără să cunoască oameni noi, fără ceva în plus. Eu, unul, sigur am învățat o mulțime de lucruri la SMS-uri.

Ediția asta o să includă un training special despre impactul, platformele, felul în care companiile folosesc social media și pașii pentru creionarea celor mai eficiente strategii de social media.

Detalii despre program și speakeri găsiți aici.

Cluj Brands Tour. Ziua 1

După o noapte foarte, foarte lungă – și plină de hăhăieli pe măsură – în care au sosit invitații la Cluj Brands Tour și-au fost omeniți cum se cuvine, cu pâine și sare, a venit și prima zi de tur.

A început c-o vizită la Primărie, unde ne-am întâlnit cu Emil Boc. Relaxat, informat (citise cam tot ce scriseserăm noi înainte de eveniment), super entuziasmat de experiența lui în online. Emil Boc a fost, la întâlnirea cu noi, primarul pe care ar trebui să și-l dorească orice oraș civilizat. Ca exemplu, Eftimie i-a scris pe twitter că ar trebui un coș de gunoi în față la Memo 10. Într-o oră coșul era montat. Am vorbit despre situația de la U Cluj, despre stadionul Cluj Arena, despre candidatura Clujului pentru Capitala Culturală Europeană 2020, despre viziunea sa asupra dezvoltării orașului. Mi-a plăcut. Așa cum îmi place și bucuria cu care se implică în online, sper să-l țină, eu am să-l susțin pe cât o să pot. Și da, chiar primarul scrie pe contul său de twitter. Și-am aflat și că orașul Cluj-Napoca e pe lista finaliștilor pentru European Youth Capital 2015. Și, ca să câștige, are nevoie de sprijinul clujenilor. Mai multe detalii găsiți pe această pagină de facebook căreia vă rog să-i dați like și s-o dați mai departe, dacă sunteți clujeni. Dar despre asta cred că voi mai scrie.

Am mers apoi la Farmec. Un brand clujean de tradiție, care se menține de foarte mulți ani în fruntea cosmeticelor. Ca fapt divers, laptele Doina, care se fabrică de 47 de ani, este în continuare cel mai bine vândut demachiant din România (cotă 17,2%). Sau Triumf, care se fabrică de 28 de ani. Eu am în bucătărie vreo două tipuri de produse Triumf. Să ții niște produse pe piață atâta amar de ani și cu atâta succes nu-i de colo. La Farmec am văzut cum se îmbuteliază Gerovital Pure, noul meu săpun preferat, de care cred c-o să devin obsedat sau ceva – ATÂT de frumos miroase (mai ales ăla Antibacterian). Plus că mi-am făcut after shave cu mâinile mele. Se numește “by Eu” și deja cei de la Givenchy și de la Hugo Boss se luptă să mi-l cumpere și să-l vândă printre produsele lor. Și am cunoscut-o pe doamna Jofi (Sofia Irimie, șefa cercetătorilor de la Farmec și inventatoarea produselor de curățat Triumf.

A urmat Jolidon. E o lume ciudată pentru mine, lumea lenjeriei. De exemplu, nu cred că m-aș fi gândit vreodată că există o mașinărie care decupează, simultan, toate părțile unui chilot. Sau o altă mașinărie care pre-curbează cupele sutienelor. Lenjeria de la Jolidon e creată de proprii lor designeri (evident, creația e la ultimul etaj, ca peste tot, cum bine zicea Andreea), materialele sunt de import, iar acum au început să fabrice lenjerie din materiale non-toxice. Și mno, nu pot să nu spun că au atât de multe gagici frumoase pe la marketing și pe la creație, că m-aș mai tot duce pe la ei. Numa’ zic.

Am încheiat ziua cu Electrogrup. Mai întâi, am văzut pentru prima oară în viața mea (cred) un parc fotovoltaic. Panouri cu celule care captează lumina (nu neapărat a soarelui, pur și simplu lumina zilei) și-o transformă în electricitate. (poza asta e făcută de Ciprian)

Electrogrup e unul dintre cei mai mari jucători de pe piața energiei, telecomunicațiilor și construcțiilor, cu o mulțime de invenții și inovații în domeniu, cu lucrări foarte complicate (am văzut imagini cu niște cabluri de înaltă tensiune trase peste dunăre, precum și de la un site de telecomunicații dintr-un vârf de munte, unde componentele s-au dus cu elicopterul și care a fost ridicat în condiții extrem de dificile). Din grup face parte și DirectOne, care au platforma seenow.ro. E o platformă pe care poți vedea filme de la 1 euro/lună, eu îs bucuros că am găsit acolo o mulțime de filme românești. Mi-am făcut cont, am s-o testez și am să vă povestesc despre ea.

Oare cum o fi să ai un cont ca cel de mai jos ? 🙂 (poza asta e făcută de Alex)

 

Și pe partea de CSR se mișcă foarte bine Electrogrup. Spre exemplu, au un program care se numește “Collegium. Excelență în educație”, implementat prin Fundația Comunitară Cluj, cu un fond de 70 de mii de lei, care își propune să încurajeze creativitatea în rândul elevilor și studenților. Programul e pe larg explicat aici, mai au și alte programe pentru comunitate.

Seara s-a petrecut la Bistro Maitresse. Despre cum am petrecut noi (trei seri chiar) pe-acolo, vă povestesc episoadele viitoare.

 

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac,
Gimmy, Lumea lumânărilor.
Partener media: 24 FUN Cluj.
Parteneri:
Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor