Câteva lucruri din Cluj-Napoca

Carevasăzică, în zilele ce urmează avem astfel:

Dragobete la Muzeul Farmaciei

Muzeul Farmaciei (se află aici) va avea program special în ziua de 24 februarie 2014, fiind deschis seara între orele 19 și 23. Toți vizitatorii vor primi o rețetă a unui „parfum de iubire”, așa cum se prepara el cu secole în urmă în spițeria „La Sf. Gheorghe”, în clădirea căreia funcționează astăzi Muzeul Farmaciei. Detalii aici

Balul Operei

Mâine începe cea de-a 19-a ediție a acestui eveniment. Va fi prezentată de Anca Èšurcașiu și de Rareș Bogdan. Sâmbătă seara va fi decernat trofeul Lya Hubic, premiile Mecena și Alexandru Fărcaș, iar duminică se vor decerna titlul și medalia de Senior al Cetății și medalia Emblemă de Cluj. Vor mai fi un spectacol de operă, oferit de Opera Națională Cluj și un recital al lui Nicolae Voiculeț. Evenimentul e oganizat de Asociația Pro Transilvania și de Qual Media Grup.

Forumul Crans Montana

Apropo de Qual, această companie clujeană a organizat ieri un forum Crans Montana la Bruxelles, pe tema Diaspora & Development. La eveniment au participat miniștri, înalÅ£i funcÅ£ionari din cadrul instituÅ£iilor europene, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și regionale relevante pentru subiectul conferinței, cum ar fi: Institutul de Politici pentru Migrație, Forumul Global pentru Migrație și Dezvoltare, Alianța Civilizațiilor în cadrul O.N.U., lideri de opinie, personalități din domeniul academic.

Nu-i de colo să fii din Cluj și să faci un forum Crans Montana, zic și eu.

Micul biciclist

La Polus, clujenii pasionați de ciclism sunt așteptați weekendul acesta la cea de-a doua etapă din acest an a concursului ”Micul biciclist și siguranța lui”. Atât cei mici cât și cei mari sunt așteptați să demonstreze abilitățile de îndemânare pe două roÅ£i și pot câștiga numeroase premii. Detalii aici

Concerte

Mâine seară, la Irish & Music Pub se lansează albumul Ziua 1 al trupei Haard Cord. Tudor Sișu, Dragonu’ Ak47, Stres și Tecko Starr intră pe scena Pub-ului mâine seară la 20.00. Detalii aici (link spre facebook)

Oradea: cu carul înaintea boilor

Primarul Oradei, Ilie Bolojan și primarul comunei Sânmartin, Lucian Popuș, au anunțat ieri că cele două localități vor fuziona.

Dorim să facem această fuziune pentru că aÅŸa considerăm că vom putea dezvolta mult mai rapid ÅŸi mult mai bine oraÅŸul Oradea în competiÅ£ia pe care o avem atât în România cât ÅŸi în afara României

via Vocea Transilvaniei

Să se unească, zic! Să fie progres și dezvoltare! Să facem să fie bine!

Doar că în Oradea, în secolul 21, în anul 2014, când avem un robot pe Marte care vorbește cu noi pe interneți, majoritatea oamenilor nu au gaz. Adică nu sunt racordați la o rețea de gaz metan, folosesc butelii. Laurențiu îmi spunea că el nu cunoaște nici un om care să aibă gaz tras. (sigur, sunt mulți oameni care au, dar matematic vorbind sunt mai mulți care nu au)

N-o să fi mai greu de tras gazul pe o arie mai mare, după fuzionare ? Oradea are 156 km pătrați, comuna Sânmartin are aproape 62 – nu-i mai costisitor să tragi gaz pe 220 km pătrați decât pe 156 ? Deși, mă rog, poate oamenii din Sânmartin sunt deja racordați, habar n-am.

Pe de altă parte, e bine și cu butelii. Nu riști deconectarea dacă n-ai plătit, mai faci un pic de mișcare când mergi să le schimbi. Și, mă gândesc, e chiar foarte bine pentru firmele care vând butelii.

PS: mi se șoptește în cască – mulți oameni nici nu vor să fie racordați la gaz. Că poate e mai scump, că poate e periculos… Mno, prin orașele în care am locuit eu, oamenii erau racordați și trăiau liniștiți cu asta, dar poate orădenii sunt diferiți.

Brutarul coace pâine

intro: am articolul ăsta în draft din 2012. L-am redescoperit azi, din întâmplare. Nu am nici cea mai vagă idee de ce i-am dat acest titlu (mai ales că am scris despre brutar și pâine). Dar sunt atât de sigur că am avut un motiv puternic, încât n-o să-l schimb.

Acum câțiva ani scriam despre diferența între felul în care era prezentată Joan Baez pe Wikipedia în limba engleză și felul în care era prezentată pe Wikipedia în limba română

Între timp, lucrurile s-au rezolvat – articolul de pe wikipedia românească despre Joan Baez e mult mai amplu acum. Bravo 10.

Mai încerc o dată. Cine știe, poate în 2-3 ani se rezolvă și asta.

Panait Cerna pe wikipedia în engleză – 3.000 de cuvinte. Pe wikipedia în română – 144 de cuvinte.

Corect. Pentru că nouă nu ne trebuie să știm din astea. Las’ să știe alții. Noi trebuie să știm de Guță. Știați că, ne învață wikipedia, are voce de tenor ? Articolul despre el are 4.300 de cuvinte. Fără discografie, note și legături externe. Ce naiba, Cerna îi mort de ani de zile, ce rost are să înveți despre el dacă nu-l poți chema la nuntă ?

O cină HOHA de Dragobete

Oamenii de la HOHA au numai idei trăznite și, de altfel, foarte faine.

De data asta, au un concurs care se lasă cu o cină de Dragobete amenajată la voi acasă. Cu tot ce trebuie – mâncare specifică (de la Cantinna), vin (de la Liliac), decor (cu implicarea Lumânăreselor)

Trebuie doar să le dați un mail, până în 20 februarie. Și s-aveți o masă pe care să se desfășoare. Și, desigur, să fiți din Cluj. Hai, și Florești. Apahida nu. 😀

Click pe poza de mai jos.

afis_hoha_dragobete

Vreți un Nikon D800 ?

Un prieten vinde, citez:

Nikon D800, body only, brand new, never used, unopened box. Nu poate oferi factura la el. Se află la Londra dar, dacă e cineva interesat, găsim o modalitate să-l aducem în România
Prețul este 8.000 de lei. Detalii, în comentarii.
Asta e:

Concurs: cu familia Suricescu în Corfu

Băi, e foarte enervant să mergi cu alți oameni în vacanțe – în călătorii, în general! Nu țin pasul, vor să stea la cocktailuri, vor să mănânce în restaurante plictisitoare…

Bine, adevărul e de fapt un pic diferit. CU MINE e foarte enervant de mers în vacanțe sau în orice fel de călătorie.

Pentru că pur și simplu n-am stare. Mă trezesc foarte dimineață, vreau să văd TOTUL în locul pe care-l vizitez, nu stau locului decât seara.

Nu merg două zile la rând pe aceleași drumuri. Dacă văd un nimic care mi se pare interesant, sunt gata oricând s-o iau în altă direcție decât cea în care mergeam. Mi-amintesc că acum câțiva ani eram cu un grup de amici prin Mărginimea Sibiului, pe la Tilișca, mergeam să vedem ceva cetate. Și nu mai știu cum m-am gândit eu că de pe dealul alăturat era o panoramă mai frumoasă decât cea de pe dealul pe care ne aflam, așa că pur și simplu m-am rupt de grup și-am luat-o, singur, pe cealălalt deal. Unde am descoperit o stână, păzită de mulți câini fioroși… a fost un moment mai delicat, pe care n-o să-l uit, probabil, niciodată, așa cum n-o să uit fețele amicilor mei care se uitau, neputincioși, cum eram eu încojurat de mulți câini răi, de stână…

Apoi, nu mănânc de două ori în același restaurant, decât în cazul rar în care restaurantul ăla mă dă pe spate. Intru în spelunci în care n-ar pune nimeni piciorul (dar așa am descoperit o tavernă senzațională în Corfu!), mă întind cu localnici la povești, le beau rachiurile și mă împrietenesc cu ei, neapărat gust mâncarea făcută pe stradă (încă știu o tonetă în Milocer, Muntenegru, unde se vinde cea mai bună pljeskavica DIN LUME, da, din toată lumea asta mare! – și cele mai bune sandvișuri). O iau pe străduțe, mă uit în casele oamenilor, pentru că sunt curios cum trăiesc ei. În Kato Pavlana, în Corfu, m-am rupt de grupul cu care eram ca să joc table cu doi tătăici în poarta unei case. Mi-au dat uzo făcut de ei în casă și ceva brânză de capră cu ulei de măsline – super bun, n-o să-i uit (nici ei pe mine, cred)

Deci n-am stare. Oamenii preferă în general să se bucure de vacanță, să se odihnească, eu n-am stare, e foarte enervant să mergi cu mine într-o călătorie.

Ca să nu vă streseze oameni ca mine în vacanțe, Christian Tour a lansat un concept care se numește Family Moments, prin care oferă pachete și destinații care să fie pe placul oricui. Pachetul poate fi adaptat după toate dorințele celor din familie sau din grupul de prieteni cu care vreți să mergeți în vacanță. Să fie bine pentru toți, să nu se streseze nimeni. Conceptul e reprezentat de Familia Suricescu – marmotele simpatice pe care le vedeți alături. Sunt o familie completă: mama, tata, doi copii și-o soacră.

Așa, și ziceam că-i un concurs.

Dacă-mi lăsați, până pe 28 februarie, un comentariu în care îmi povestiți o întâmplare interesantă dintr-o vacanță a voastră, aveți șanse mari să câștigați un sejur în Corfu. 7 nopÅ£i/2 persoane la Memento Kassiopi Resort 3*+, Corfu. Servicii incluse: cazare 7 nopÅ£i cu All Inclusive, bilet avion cursă charter, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport.

E ușor, zic. Un simplu comentariu și poate îmi trimiteți vederi din Kassiopi (e frumos tare acolo, în partea de nord a insulei, o să vă placă). Așa că aștept poveștile voastre la comentarii.

Când vine vorba de vacanÅ£ă, fiecare dintre noi caută altceva ÅŸi are modul propriu de a se bucura de ea. Familia Suricescu, de exemplu, are gusturi dintre cele mai diverse: vrea odihnă, distracÅ£ie, aventură ÅŸi servicii de cea mai bună calitate, toate într-un singur loc. Christian Tour înÅ£elege cât de important este timpul petrecut împreună cu cei dragi ÅŸi, prin conceptul Family Moments, a selectat ÅŸi a inclus resorturi ÅŸi destinaÅ£ii speciale, care îndeplinesc toate exigenÅ£ele unei vacanÅ£e în familie sau în grup.

Åži tu te poÅ£i bucura de o vacanÅ£ă ca cea a familiei Suricescu. Intră pe www.suricescu.ro ÅŸi înscrie-te în campanie! PoÅ£i câÅŸtiga excursii în diferite destinaÅ£ii Christian Tour sau chiar premiul cel mare, o croazieră în Caraibe!

Comandați pizza!

În fix 5 minute începe ora mea din Maratonul de Pizza. Dacă pe ora mea se fac cele mai multe comenzi, o să câștig competiția și-o să vă dau un premiu.

Funcționează așa: intrați pe site-ul Pizza Acrobatica, alegeți ce pizza vreți, sunați la numerele de pe site, folosiți codul CRIVĂÈš – 25% reducere. Și mai jos puteți vedea ce fac și cum fac, da ?

Hai, s-aveți poftă!

UPDATE

Gata, am încheiat, urmează Groparu. Mulțumesc pentru comenzi.

#maratonuldepizza

(post strict pentru clujeni)

Dragi prieteni clujeni, un pic de atenție, vă rog:

MÂINE VĂ FAC PIZZA!

Da, pe bune, cu mânuțele-astea două, eu vă fac pizza vouă!

Mâine are loc Maratonul de Pizza la Pizza Acrobatica – sub supravegherea măiastrului Luci, 7 bloggeri clujeni vor prepara pe rând pizza pentru voi, între 11.00 și 19.00, iar voi o să ne puteți vedea, live, pe interneți. Și veți putea să ne spuneți ce să facem, cum să gătim pizza, să facem piruete, ce vreți voi.

N-o să facem așa, cred:

dar puteți să fiți cu noi, urmărind stream-ul – și să ne dați comenzi.

Eu voi intra în bucătărie între 12.00 și 13.00. Aici, pe acest blog, o să fie transmis live ce fac acolo. Și dacă veți comanda pizza în intervalul ăsta de-o oră, folosind codul CRIVĂÈš, veți primi 25% reducere (ceea ce se cumulează cu orice altă promoție de pe site, în afară de 4+1 gratis).

Deci: între 12.00 și 13.00, mâine, comandați pizza folosind codul CRIVĂÈš și eu vă fac pizza cum vreți voi, la preț redus. Fain, nu ?

Nu vă temeți, am mai făcut pizza, Corina vă poate spune cum i-am și dedicat una, specială, pentru ea – deci mă conformez comenzilor voastre. Vă dați seama, la 12.00, când vine fomica, când vine pauza de prânz… atunci vă face acest Crivăț pizza cum vreți voi!

pizza Corina 09

Să comandați multe în ora mea, că e o competiție și între bloggeri și, dacă se fac cele mai multe comezi folosind codul meu, vă mai fac un cadou la final. Deci între 12.00 și 13.00, numai bine când vine super fomica, da
?

Mâine fiți cu ochii pe facebook, să vedeți când anunț startul, și v-aștept cu comenzile. Ia să vedem, aveți de-acum idei de lucru ?

Farm to Fork

E un Bistro care s-a deschis anul trecut în Cluj-Napoca și de care am aflat, spre rușinea mea, doar săptămâna trecută. Farm to Fork e, de fapt, un altfel de Bistro. Construit pe o idee pe care vreau să ajung s-o aplic și-n viața mea, cândva.

Și anume, toate ingredientele sunt cumpărate de la țărani – 98% dintre ele chiar din județul Cluj. Diana, omul care a gândit acest concept de restaurant, a tras mult și din greu să găsească printre localnici oameni capabili să-i livreze ingrediente la o calitate constantă, dar iată, a găsit. Acum, o să aibă de tras din greu să-i convingă pe oameni că o carne de vită crescută în casa omului are alt gust decât carnea vitei crescute industrial.

Dar eu sper tare să-i reușească și asta. Pentru că, pe lângă faptul că locul e amenajat foarte prietenos, de-ți vine să nu mai pleci, pe lângă faptul că mâncarea (cel puțin ce-am gustat eu) e aparte de gustoasă, are și-un meniu capabil să provoace pofte chinuitoare oricărui gurmand sau gourmet – supă de coadă de bou, ciorbă de ied, prepeliță, ruladă de iepure, tocăniță de limbi și fudulii de rață (adică de rățoi, firește) și-o mulțime de alte mâncăruri care nu se găsesc în orice restaurant.

Până mai ajung să testez și restul meniului, vă spun cu siguranță că n-o vă pară rău dacă le treceți pragul. Sunt pe str. 21 decembrie 1989, nr. 100 (imediat după Banca Transilvania)

5