Băi, e foarte enervant să mergi cu alți oameni în vacanțe – în călătorii, în general! Nu țin pasul, vor să stea la cocktailuri, vor să mănânce în restaurante plictisitoare…
Bine, adevărul e de fapt un pic diferit. CU MINE e foarte enervant de mers în vacanțe sau în orice fel de călătorie.
Pentru că pur și simplu n-am stare. Mă trezesc foarte dimineață, vreau să văd TOTUL în locul pe care-l vizitez, nu stau locului decât seara.
Nu merg două zile la rând pe aceleași drumuri. Dacă văd un nimic care mi se pare interesant, sunt gata oricând s-o iau în altă direcție decât cea în care mergeam. Mi-amintesc că acum câțiva ani eram cu un grup de amici prin Mărginimea Sibiului, pe la Tilișca, mergeam să vedem ceva cetate. Și nu mai știu cum m-am gândit eu că de pe dealul alăturat era o panoramă mai frumoasă decât cea de pe dealul pe care ne aflam, așa că pur și simplu m-am rupt de grup și-am luat-o, singur, pe cealălalt deal. Unde am descoperit o stână, păzită de mulți câini fioroși… a fost un moment mai delicat, pe care n-o să-l uit, probabil, niciodată, așa cum n-o să uit fețele amicilor mei care se uitau, neputincioși, cum eram eu încojurat de mulți câini răi, de stână…
Apoi, nu mănânc de două ori în același restaurant, decât în cazul rar în care restaurantul ăla mă dă pe spate. Intru în spelunci în care n-ar pune nimeni piciorul (dar așa am descoperit o tavernă senzațională în Corfu!), mă întind cu localnici la povești, le beau rachiurile și mă împrietenesc cu ei, neapărat gust mâncarea făcută pe stradă (încă știu o tonetă în Milocer, Muntenegru, unde se vinde cea mai bună pljeskavica DIN LUME, da, din toată lumea asta mare! – și cele mai bune sandvișuri). O iau pe străduțe, mă uit în casele oamenilor, pentru că sunt curios cum trăiesc ei. În Kato Pavlana, în Corfu, m-am rupt de grupul cu care eram ca să joc table cu doi tătăici în poarta unei case. Mi-au dat uzo făcut de ei în casă și ceva brânză de capră cu ulei de măsline – super bun, n-o să-i uit (nici ei pe mine, cred)
Deci n-am stare. Oamenii preferă în general să se bucure de vacanță, să se odihnească, eu n-am stare, e foarte enervant să mergi cu mine într-o călătorie.
Ca să nu vă streseze oameni ca mine în vacanțe, Christian Tour a lansat un concept care se numește Family Moments, prin care oferă pachete și destinații care să fie pe placul oricui. Pachetul poate fi adaptat după toate dorințele celor din familie sau din grupul de prieteni cu care vreți să mergeți în vacanță. Să fie bine pentru toți, să nu se streseze nimeni. Conceptul e reprezentat de Familia Suricescu – marmotele simpatice pe care le vedeți alături. Sunt o familie completă: mama, tata, doi copii și-o soacră.
Așa, și ziceam că-i un concurs.
Dacă-mi lăsați, până pe 28 februarie, un comentariu în care îmi povestiți o întâmplare interesantă dintr-o vacanță a voastră, aveți șanse mari să câștigați un sejur în Corfu. 7 nopÅ£i/2 persoane la Memento Kassiopi Resort 3*+, Corfu. Servicii incluse: cazare 7 nopÅ£i cu All Inclusive, bilet avion cursă charter, transfer aeroport-hotel-aeroport, taxe de aeroport.
E ușor, zic. Un simplu comentariu și poate îmi trimiteți vederi din Kassiopi (e frumos tare acolo, în partea de nord a insulei, o să vă placă). Așa că aștept poveștile voastre la comentarii.
Când vine vorba de vacanÅ£ă, fiecare dintre noi caută altceva ÅŸi are modul propriu de a se bucura de ea. Familia Suricescu, de exemplu, are gusturi dintre cele mai diverse: vrea odihnă, distracÅ£ie, aventură ÅŸi servicii de cea mai bună calitate, toate într-un singur loc. Christian Tour înÅ£elege cât de important este timpul petrecut împreună cu cei dragi ÅŸi, prin conceptul Family Moments, a selectat ÅŸi a inclus resorturi ÅŸi destinaÅ£ii speciale, care îndeplinesc toate exigenÅ£ele unei vacanÅ£e în familie sau în grup.
Åži tu te poÅ£i bucura de o vacanÅ£ă ca cea a familiei Suricescu. Intră pe www.suricescu.ro ÅŸi înscrie-te în campanie! PoÅ£i câÅŸtiga excursii în diferite destinaÅ£ii Christian Tour sau chiar premiul cel mare, o croazieră în Caraibe!
Vara trecuta, ca in fiecare vara de vreo 6-7 ani incoace, eram in Delta. M-am trezit dimineata la Mila 23, am mers cu salupa pana la Tulcea, de acolo, am sarit in taxi, am ajuns acasa la verii mei si m-am schimbat (atat!), apoi in masina si am plecat spre Bucuresti pentru concertul “The Wall”. Pe drum ne-a prins o ploaie incredibila. Nu credeam ca mai prindem inceputul concertului, dar am ajuns si nu mi-a venit sa cred ca am ajuns la timp. Am fost tot timpul pe fuga, doar-doar vom ajunge la timp. Nici prietenilor cu care m-am intalnit acolo nu le venea sa creada ca dimineata eram in Mila 23, la naiba-n praznic, si la 18.00 eram la concert! Minunat concert, minunat concediu, minunat sentiment!
dl. Pruneanu, mi-am permis sa nu va aprob comentariul. ca era rautacios tare. si n-avea sens. dar va multumesc pentru observatii, am facut corecturile necesare.
Vai!!! Tare mi-e dor de o vacanta… si de soare… Si exact cum spuneai si tu, imi place sa ma abat de la drum! Cea mai faina vacanta a mea a fost o drumetie in Piatra Craiului. Pe munte nu prea am rezistat, desi am pornit voinici de dimineata si abia pe inserat ne-am oprit si am pus cortul!Data viitoare mergem mai antrenati. Am descoperit cata rabdare pot avea, si, desigur, cat de calmi erau partenerii mei de drum… Se pare ca frica chiar iti da aripi (vezi Asterix si Obelix – Vikingii). 2 nopti dromite pe munte, 2 nopti cu cortu la margine de drum pe Transfagarasan (am pupat toti asfaltul cand l-am vazut) si 2 nopti in Sibiu, couchsurfing-style. Merita fuga mai ales cand nu stii unde ai sa te opresti!
Vreau eu, vreau eu in vacanta 😀 m-am saturat de zapada 😀
Deeeeeci, true story din Venetia acu muuuulta multa vreme:
Eram de mai mult de o luna in VeneÅ£ia, timp in care n-am mâncat decât fructe de mare, legume verzi si multa frumusete la pachet din toate colturile orasului. Asa ca am ÅŸi slăbit un piculet si eram tare incantata de treaba asta. Vara se apropia, căldura venea în valuri, aveam deja nevoie de haine mai lărguÅ£e pentru plimbările prin oraÅŸ: sandale înalte, o rochiÅ£ă de mătase ÅŸi bikini subÅ£iri ca pânza de paianjen ÅŸi mai larguti. Topaiam vesela peste un podeÅ£, când mai mai să cad in nas… “pânza de paianjen” se hotărâse să părăsească domiciliul stabil, ÅŸi s-o ia la vale în vizită pe la doamnele gambe. Ce opÅ£iuni are o lady într-o situaÅ£ie ca asta? Desigur, ar putea să se aplece, să ridice “obiectul” si să atragă astfel privirile celor din jur sau… ar putea să abandoneze discret pânza cu un ÅŸut delicat pe marginea străduÅ£ei. Căci, nu-i aÅŸa, unele chestii sunt opÅ£ionale în viaÅ£ă, n-ai nevoie chiar de toate.
Nu o sa ghiciti ce-am facut, nu-i asa? :)))
Yeaaap, golani romanii, da da, arunca toate prostiile direct in strada!
Nu am călători prea mult la viața mea (am 20 de ani) 🙂 așa c-o să povestesc cum am venit eu de la Brașov la Cluj, cu stopu’.
Era parcă decembrie și stăteam eu cu camaradul de stop cu foaia în mână. Deja a trecut o bună bucată de timp și ne înghețase toate mădularele. De fiecare dată când trecea o mașină speram să oprească. De plictiseală am început să citim numerele mașinilor și să ne gândim la fel de fel de ciudățenii de cuvinte. Momentul mult așteptat a și venit. Oprește o mașină cu șofer. Da avea șofer :)) un băiat de vreo 24 de ani și cu un prieten de-al lui. Îi spunem unde mergem, îi spunem că n-avem bani. Ei ne spun că e ok, dar că au doar un singur loc pentru că aveau nu știu ce bagaje pe-o bună parte din bancheta din spate. Așa că dilema a și apărut. Cine să se urce și cine să rămână în frig. Eu am vrut s-o fac pe altruismul dar camaradul de stop a fost mai tare și m-a lăsat pe mine să plec. Norocul meu, da’ și norocul lui c-a rămas pentru că am auzit apoi de la el că a ajuns înaintea mea acasă.
Am început să vorbesc cu băieții. Păreau de treabă și mi-au și demonstrat-o că nu doar păreau. La unul dintre ei îi vine ideea să nu urmeze traseul prin Tg Mureș că cică s-ai săturat de el și să mergem prin Sibiu. M-au întrebat pe mine dacă-s de-acord și eu n-am avut nimica împotrivă. După vreo câteva discuții contradictorii între ei s-au hotărât s-o ia pe partea cu Sibiul. Vreau să vă spun că a fost prima oară când am văzut ce peisaje minunate, cât de frumoasă este țara noastră și cât de faini sunt unii oameni. Am trecut de Făgăraș, ce fain e orășelul ăla! Și ei s-au hotărât să meargă pe Olt să dea la pește. Iarăși, băieți educați m-au întrebat dacă mă încurcă. Cum să mă încurce. Mie-mi plac chestiile astea, când te pornești și habar n-ai unde ajungi și la ce oră ajungi. Fără prea multă vorbăraie, și-a luat undița și și-a zvârlit-o-n copcă. Fără succes. N-a prins nimica. Nu pot spune că a și stat prea mult. Apoi ne-am continuat drumul. Nu-mi mai dezlipeam privirea de pe geamuri la câte peisaje frumoase îmi apărea în față. După aia am ajuns pe undeva, aproape mic oraș numit Orașul Victoria. Acolo avea băiatul care conducea, o mătușă. Hai să mergem la ea. N-am mai stat pe gânduri am fost cu toții la ea la bloc. Foarte primitori ne-au primit cu clătite cu afine. Am luat o clătită din aia și-am început s-o mănânc de parcă în viața mea n-am mai văzut clătite. Era cu ceva dulceață de afine care a început să curgă din ea direct pe fața de masă. M-am simțit cam aiurea dar lucrul ăsta nu m-a oprit să nu mai bag vreo 4 clătite în mine. Și uite că se făcu seara. Ne-am cărat din Orașul Victoria și am luat-o iarăși la drumu cu micuța mașină căruia i se făcuse și ei frig și i se terminase lichidul de parbriz. Atâta ne-o trebuit. Aveam mare nevoie de acel lichid. Ce-am făcut? Am pus apă de izvor, luată de mine de la Bran. Nu peste mult timp s-a și înghețat. Am oprit la o benzinărie și-am rezolvat problema cu apă distilată dar și aia a înghețat peste ceva timp. Nu-mi mai aduc aminte ce-am mai făcut. Dar știu că am trecut prin Avrig, cred că nu greșesc numele. Am trecut să aprindem o lumânare la bunicul șoferului. N-a mai fost la mormântul ăla de când era mic.
Băieții m-au lăsat într-un loc. Nu mai știu cum îi zice. Știu doar că e la vreo 50 de Km distanță de Cluj. Am începu iarăși să fac stopu’ și am venit cu un TIR care m-o lăsat pe centură. De acolo m-o luat o femeie care făcea taximetrie și m- adus până-n Observator.
Pana in miez de Mediterana.
De fapt in partea de nord a Marii Adriatice, dar tot la o distanta de cel putin 50 de Km de orice urma de uscat.
Bucurosi de posibilitatea unei zile pline la Venetia, noi fiind la balaceala pe litoralul Istriei Croate, la Porec, ne imbarcam dis de dimineata pe catamaranul unei agentii de turism locale. Prima jumatate de ora de la plecare mi-a placut teribil. Specificatii tehnice ale ambarcatiunii: lungime, greutate, mii de CP pe cel doua motoare si un consum de carburant in tone/ora, ce ma faceau sa ma simt ca intr-o nava spatiala. Cu o zi inainte credeam ca vom face plaja in timpul calatoriei, pe acoperis, insa viteza de croaziera parea de Formula 1 (pe apa), la fel si forma aerodinamica a ambarcatiunii, care la interior parea mai mult a avion.
Nu peste multa vreme viteza se reduce treptat pana la oprire. Suntem anuntati la microfon ca a cedat ceva la partea electrica a dracoveniei dar se incearca remedierea. Si s-a tot incercat, zecile de minute se scurgeau, ne-au oferit bauturi dar nici o alta explicatie. Aerul devenea greu de suportat pentru ca nici climatizarea nu functiona. Desi stateam intr-un fotoliu confortabil in mijlocul apelor sentimentul de teama era cam accentuat. Nu peste mult timp apare o nava similara care ne tracteaza pana in portul din Venetia.
Am pierdut 3 ore din respectiva zi de vara insa minunatiile din Venetia ne-au alinat temerile. Plimbarea cu gondola a fost o despagubire din partea agentiei iar returul s-a intamplat cu autocarul.
Intr-un final a fost o zi reusita, plina ochi si una de care imi voi aminti intotdeauna.
Când se anunță fericitul câștigător?