Topul nimănui

Există în Cluj o … chestie, că nu știu cum să-i zic altfel, care se numește Mad3. Nu știu ce să vă spun că s-ar vrea. E un fel de site/revistă online/blog/cevașilea acolo despre PR, marketing, advertising… mă rog, chestii de genul ăsta.

Și acolo lucrează niște copii. Niște oameni mai tineri și mai puțin pregătiți pentru viață, na. Și într-o zi, când făceau conferință pe mess, sau ceva, unul dintre ei a venit cu o idee care urma să revoluționeze online-ul românesc. Ce și-au zis ei ? ia să facem noi acolo un top al bloggerilor din Transilvania, ceva.

Băi nene, și să te ții! l-au făcut.

Las la o parte că în ceea ce ei au numit (și au publicat, câtă inconștiență!) topul bloggerilor din Transilvania nu apar oameni ca Sebi, Laurențiu, Denisa, Liviu sau bloggerul cunoscut sub numele de Makavelis. Explicația e simplă, la ei Transilvania înseamnă probabil cartierele Gheorgheni și Mănăștur din Cluj.

Deci las asta la o parte. Să ne uităm un pic la câștigători.

Topul e făcut pe mai multe categorii. La prima categorie, Blog de comunicare și advertising, câștigători sunt – ce surpriză neașteptată! – ei, cei de la Mad3. Bine, nu e sigur că ei chiar au un blog, dar oricum, sunt câștigători CLAR, cu 44% din voturi. Pe locul 3 e Lorand, cu 22% din voturi. Ca fapt divers, Mad3, după spusele lor, au undeva la 42 de unici (deci în realitate probabil că mult mai puțini), Lorand are (vă zic eu) undeva la 300 pe zi, cu spike-uri de peste 1.000 când scrie serios. Nu e limpede că Mad3 sunt câștigătorii de drept ?

Să vedem, mai departe. Câștigătorul la Blog de PR e un blog de care n-a auzit nimeni, niciodată, ținut de-o fată din echipa Mad3. Bă, a dracului coincidență fericită!

La Blog de Marketing, câștigător e Lorand. Era culmea să fie și aici pe un loc mai mic, dat fiind că e fix singurul.

La Blog de divertisment, câștigători mi-s copiii de la TVdece. (bravo 10, mă). Pe locul 2, la egalitate, Groparu și Ilarianții, cu câte 11%. Mno, în ce univers posibil Ilarianții, oricât ar fi ei de simpatici, pot fi la egalitate cu Groparu ? Numa’ zic.

La Blog de gătit, pe locul 3 e unul de care eu nu am auzit, pe locul 4 e Teo. Copii, voi știți că Teo are undeva la 8 mii de unici PE ZI ? Cum să fie pe locul 4, când trebuia să fie pe locul 1, fără îndoială, mai ales că l-ați făcut pe Cluj ? Și Ebucătăria e pe 2. De când e Ebucătăria în Cluj ? Sau fie, chiar și-n Transilvania ? A, de niciodată, da.

Dar rubrica mea preferată e, de departe, Blog personal. Pe locul 1, Groparu. Pe merit, zic. Pe locul 2, Dan Ciulea. Băi, Dane, spune tu sincer, tu acolo te vezi ? Nu vă mai zic că TVdece-ii nu apar la această rubrică (or fi având blog corporate și eu încă n-am aflat), nu vă mai zic că eu sunt pe locul 6, deși nu-s din Transilvania și nici din Cluj nu mai sunt, nu vă mai zic că apar pe-acolo bloguri cu (probabil) mai puțin de 30-50 de unici pe zi.

Băi, și nu m-aș fi luat de ei. Fiecare are dreptul să facă orice tâmpenii are chef. Da’ peste o vreme, când cineva o să caute pe google “top bloggeri transilvania”, o să descopere un top cu Mad3 pe locul 1 la comunicare, sau cu Ciulea pe locul 2 la personale sau cu Groparu și Ilarianții la egalitate – și există riscul să creadă în datele astea.

Care au fost furnizate de 70 de respondenți! Cum pana mea să ai tupeul de a publica un “top” făcut pe baza a DOAR 70 de răspunsuri ??

E păcat de ăia care au muncit ani de zile să ajungă unde sunt azi. E trist să-ți bați joc de munca lor cu topuri de doi bani, făcute doar în încercare de a-ți cumpăra niște linkuri de la câștigători. E mai mult decât trist, e patetic.

Bătăi de câmp

Pe holul blocului, așteptam liftul. Simt mișcare în spatele meu și mă întorc brusc. O fată cobora scările. Ne salutăm (așa, ca vecinii timișoreni relaxați: ceau) apoi încep să râd și zic tulai, ce m-am speriat. Ea se oprește, se uită serios la mine și mă întreabă aparent onest: ce vrei să zici, că așa urâtă sunt ? Până să apuc să neg vehement, se întoarce cu spatele și pleacă. Mnu, nu era așa urâtă, da’ orișicum, m-a speriat…

***

Una dintre cele mai satisfăcătoare faze care ți se pot întâmpla într-un hypermarket este aceasta: cozi imense la toate casele deschise. Tu ai 3 nimicuri în brațe, n-ai de ales, stai la coadă după aia cu coșurile pline. Coșuri de alea mari, cu fisă, nu de alea mici, de mână. Și cum stai așa și te gândești ce bine ar fi să ai propriul tău hypermarket, pac! cu coada ochiului vezi o tipă simpatică, lucrătoare a locului, cum se îndreaptă agale către una din case, uitându-se la ceas. Te înfigi în fața ei, săru’mâna, ce mai faceți ? Toate bune ? ce mă bucur, acuma deschideți casa asta, așa-i ? și până să răspundă pui cele 3 nimicuri în fața ei. Brusc, în spatele tău s-a făcut o mare coadă de coșuri, dar acum tu ești primul. Priceless!

***

Altă fază satisfăcătoare la hypermarket e când tu ai un ananas în mână și ăla din fața ta, cu coșul plin, zice haideți dvs. în față, că eu am mai multe… Se întâmplă rar, de aia e așa satisfăcătoare. Dar e așa, civilizat și simpatic. Gestul, zic.

***

Am rămas absolut stupefiat când am descoperit că ștampălele mele (paharele alea mici pentru tărie, shot-uri, numite de unii greșit și țoiuri – nu, nu sunt, țoiurile sunt altceva) n-au 20 de ml, cum credeam eu, practic, de-o viață. Cred că au 40 de ml. Asta îmi schimbă complet percepția asupra ideii de a bea un ștampăl.

***

La lista aia de posturi pe care aș vrea să le scriu, de care vă ziceam ieri, s-a adăugat azi încă unul. Va fi despre oamenii care se mint pe ei înșiși cu atât de multă convingere, încât ajung să se creadă. Foarte fain soi de popor.

***

și așa mai departe…

Întrebare tehnică

Pentru posesorii de Android, mai exact.

Deci eu am un Samsung Galaxy S. Pe care, de curând, am pus Android 2.2.1, cunoscut și sub numele de Froyo. Din acel moment, viața mea s-a schimbat complet. Înainte, când aveam 2.1, când mă trezeam dimineața și mergeam la baie încă aveam baterie. De când cu 2.2.1, când mă culc am 60-70% baterie și nush ce se întâmplă în timp ce dorm, dar dimineața e închis, că nu mai are baterie.

Știe cineva de ce se duce bateria rapid pe timpul nopții și – mai ales – cum rezolv asta ?

E bine de menționat că n-am aplicații pornite (folosesc cu încredere Advanced Task Killer), GPS-ul nu mi-e activ, deci n-am nici un mare consumator de baterie pornit.

Sunt un răzgândit

Am vrut azi să scriu un mare post, așa, profund, despre orgoliile inutile care ne animă. Și care ne împing să facem tot felul de tâmpenii, de lucruri greșite, să stricăm tot felul de relații faine cu oameni faini. Chestii stupide de genul “eu n-o sun, să mă sune ea” sau “eu nu-l caut, să mă caute el”… mă rog, sigur știți genul.

Poate o să-l scriu zilele următoare.

Apoi am vrut să scriu un alt post, despre naivitate. Despre oameni care se lasă prostiți din două vorbe spuse de un șmecheraș, pentru că ei sunt buni și văd lumea prin prisma bunătății lor. Apoi suferă că nu li se întâmplă ceea ce credeau (sau au fost convinși să creadă) că li se întâmplă

Poate am să-l scriu și pe ăsta, la un moment dat.

Am mai vrut să scriu despre cum internetul prostește. Pe mine, cel puțin. Am fost un adevărat nazi al gramaticii, dar de când cu imbecili de pe interneți care dau lecții de gramatică în timp ce scriu vre-o și vre-un, am ajuns să nu mai fiu siguri de lucruri banale. Ba chiar să mă cert uneori cu Daniela, eu susținând câte o prostie și ea încercând delicat să-mi explice că-s prost.

Pe ăsta sigur o să-l scriu în curând.

După atâtea răzgândiri, am zis că mai bine să vă recomand un serial. Am auzit de el de la Cristina, chiar azi, și am văzut 2 episoade deja. E un serial foarte lejer, așa, de văzut după o zi grea muncă. N-are pretenții mari, e ușurel și amuzant, fără să fie vreo mare comedie. Un serial cu bucătari și sex, făcut după o carte a lui Anthony Bourdain. Se numește Kitchen Confidential. Foarte drăguț și relaxant. Din păcate, a fost oprit după un singur sezon. Și probabil că n-o să se mai reia.

Hai să vă rog ceva

Diana face oarece proiect de cercetare pe tema blogurilor. Care proiect îi trebuie la facultate.

Hai să vă rog să ajutăm fata să-și desăvârșească educația. Pentru asta, trebuie doar să răspundeți la cele 15 întrebări pe care le găsiți aici. Durează sub 1 minut.

Răsplata vă așteaptă în ceruri 🙂

Kthxbye

Muzica mea de început de an

Lăsând la o parte contrabanda intensă de cultură muzicală pe care o fac cu Oana (care-i așa, ca o muză bună) în ultima vreme, piesele astea românești de mai jos îmi cam populează fiecare dimineață. Serile mi-s populate cu … mno, altfel de muzică 🙂

Întâmplător sau nu, pe toate le-am auzit prima dată la Guerrilla de dimineață.

1. Byron – Songul Pușcăriașului. Are versuri mortale.

2. Touluse Lautrec – Te spun.

3. Norzeatic ÅŸi Khidja – Muzica ÅŸi cuvântul. Pentru sound-ul disco/groove de care, aparent, nu mă satur deloc de vreo lună.

4. ROA – Ne place (în heavy rotation de vreo 2 zile, fără număr, fără numere)

Bonus, de la Oana, că tot ziceam că facem trafic cu de-astea.

1 bis. Quartz – A Nimănui

2 bis. Nelly Ciobanu – Hora Moldovenească (Gropare, asta o să-ți placă)

2011

Și s-a dus și perioada sărbătorilor. S-a dus Crăciunul, apoi a venit Revelionul (l-am făcut în Trenul Becks, drăguț, de altfel), a trecut și el, încet încet trece și eclipsa de azi și ne putem vedea liniștiți de-ale noastre.

Mie pauza asta mi-a prins bine, că mi-a dat răgaz să mă gândesc bine și să-mi schimb un pic dorințele și priorităție. Cumva a fi – niciodată n-a fost să nu fie cumva. 🙂

Mâine revine și ebucătăria din pauză, cu rețete noi și faine, sper. Cu puțin noroc, în vreo lună apare și cartea de bucate de care vă povesteam acum o vreme.

Și de ieri am o jucărie preferată nouă: Ask Arhi. Bine-o fi când începi anul râzând cât am râs noi acolo ieri 🙂

Să aveți un an bun și frumos.

Să fim sănătoși

Și s-a dus și 2010. Unul dintre cei mai plini ani din viața mea, cu bune și rele, cu mulți oameni foarte mișto și cu câțiva oameni de care soarta, în infinita ei înțelepciune, m-a ajutat să scap.

Da, ar trebui să fac o retrospectivă – uite ce chestii am făcut eu anul ăsta. N-o s-o fac, sunt prea multe și nu știu să aleg.

Așa cum sunt prea mulți oamenii cărora aș vrea să le mulțumesc că au fost lângă mine (și) anul ăsta. N-o să le pot mulțumi tuturor, că Dumnezeu mi-a dat tare mulți oameni cumsecade în jurul meu, da’ sunt câțiva pentru care sunt recunăscător că sunt în viața mea.

Pentru că viața mea ar fi fost mult mai seacă și mai tristă fără Alina și Răzvan, Radu, Ovi și Corina, Arhi, Bobby, Chinezu, Nebu, Ioana, Nicu, Milo, Ruben, Dragoș Mone, Dragoș Boța, Amalia Matei și chiar și Giorgiana (deși nu știe) – pentru că mi-au fost alături în niște momente delicate, unele chiar grele.

Sau fără Liviu Alexa, sau fără Doru Costea, sau fără Mihaela Rus – cărora poate că n-o să le pot mulțumi niciodată suficient pentru toate lucrurile cu care m-au ajutat.

Sau fără Mile, care știu că e lângă mine, oriunde ar fi el – moj brat Mile je sada medu nama.

Sau fără ai mei, mama, tata, Bogdan, Nei, Raluca, Romana – că mă iubesc și așa imatur și coleric și cu toate defectele mele 🙂

Sau fără Orlando, Roxana și Anca -datorită lor ebucataria crește așa frumos, ca un copil precoce 🙂

Și-or mai fi și alții, pe care îi uit acum și-apoi, când o să-mi amintesc, o să-mi pară rău și o să-i sun să-mi cer scuze că i-am uitat în acest moment.

Cea mai mare bucurie a mea în 2010 e descoperirea că în viața mea există niște oameni extraordinari, fără care eu n-aș fi fost eu. Cea mai mare dorință pe 2011 e să-i am în continuare lângă mine și să nu-i dezamăgesc niciodată.

În rest, să fim sănătoși, că restul s-or rezolva cumva de la sine.

La mulți ani, prieteni.

Vrăjitor sau Jedi ?

Nu știu alții cum sunt etc, da’ eu de-o vreme revăd filme. Am revăzut integrala Al Pacino, de exemplu. Am revăzut Matrix-urile. Am revăzut chiar și o bună parte din filmele lui Will Smith.

Azi am terminat de revăzut primele 6 Harry Potter. Harry Potter rămâne, de departe, seria mea preferată, urmată îndeaproape de Star Wars – la care am început să mă uit.

Și mă gândeam, zic. Mă gândeam, oare ce mi-ar plăcea mai mult să fiu ? Vrăjitor sau Jedi ? În mod clar, fiecare variantă are avantajele ei. Magia e așa, magică și frumoasă, pe când cavalerii Jedi, vorba lui Radu, văd mai multe planete.

Deci să facem sondaj la comentarii, părerea mea. So… voi ce-ați prefera să fiți ? Vrăjitor sau Jedi ? Cu argumente, vă rog.

Monopoquila

Știți ce este Monopoquila ?

Este Extreme Monopoly. Adică e un joc clasic de Monopoly care implică tequila. Multă.

Ei bine, un set de Monopoquila pune la bătaie VinSiEu.ro. Iar ca să-l câștigați, trebuie DOAR să lăsați un comentariu (la ei, unde am dat linkul) în care să vă spuneți părerea despre noul design al site-ului. CE poate fi mai simplu ?

Da, setul conține și tequila aferentă 🙂

Detalii aici