Pe holul blocului, așteptam liftul. Simt mișcare în spatele meu și mă întorc brusc. O fată cobora scările. Ne salutăm (așa, ca vecinii timișoreni relaxați: ceau) apoi încep să râd și zic tulai, ce m-am speriat. Ea se oprește, se uită serios la mine și mă întreabă aparent onest: ce vrei să zici, că așa urâtă sunt ? Până să apuc să neg vehement, se întoarce cu spatele și pleacă. Mnu, nu era așa urâtă, da’ orișicum, m-a speriat…

***

Una dintre cele mai satisfăcătoare faze care ți se pot întâmpla într-un hypermarket este aceasta: cozi imense la toate casele deschise. Tu ai 3 nimicuri în brațe, n-ai de ales, stai la coadă după aia cu coșurile pline. Coșuri de alea mari, cu fisă, nu de alea mici, de mână. Și cum stai așa și te gândești ce bine ar fi să ai propriul tău hypermarket, pac! cu coada ochiului vezi o tipă simpatică, lucrătoare a locului, cum se îndreaptă agale către una din case, uitându-se la ceas. Te înfigi în fața ei, săru’mâna, ce mai faceți ? Toate bune ? ce mă bucur, acuma deschideți casa asta, așa-i ? și până să răspundă pui cele 3 nimicuri în fața ei. Brusc, în spatele tău s-a făcut o mare coadă de coșuri, dar acum tu ești primul. Priceless!

***

Altă fază satisfăcătoare la hypermarket e când tu ai un ananas în mână și ăla din fața ta, cu coșul plin, zice haideți dvs. în față, că eu am mai multe… Se întâmplă rar, de aia e așa satisfăcătoare. Dar e așa, civilizat și simpatic. Gestul, zic.

***

Am rămas absolut stupefiat când am descoperit că ștampălele mele (paharele alea mici pentru tărie, shot-uri, numite de unii greșit și țoiuri – nu, nu sunt, țoiurile sunt altceva) n-au 20 de ml, cum credeam eu, practic, de-o viață. Cred că au 40 de ml. Asta îmi schimbă complet percepția asupra ideii de a bea un ștampăl.

***

La lista aia de posturi pe care aș vrea să le scriu, de care vă ziceam ieri, s-a adăugat azi încă unul. Va fi despre oamenii care se mint pe ei înșiși cu atât de multă convingere, încât ajung să se creadă. Foarte fain soi de popor.

***

și așa mai departe…