Și s-a dus și 2010. Unul dintre cei mai plini ani din viața mea, cu bune și rele, cu mulți oameni foarte mișto și cu câțiva oameni de care soarta, în infinita ei înțelepciune, m-a ajutat să scap.

Da, ar trebui să fac o retrospectivă – uite ce chestii am făcut eu anul ăsta. N-o s-o fac, sunt prea multe și nu știu să aleg.

Așa cum sunt prea mulți oamenii cărora aș vrea să le mulțumesc că au fost lângă mine (și) anul ăsta. N-o să le pot mulțumi tuturor, că Dumnezeu mi-a dat tare mulți oameni cumsecade în jurul meu, da’ sunt câțiva pentru care sunt recunăscător că sunt în viața mea.

Pentru că viața mea ar fi fost mult mai seacă și mai tristă fără Alina și Răzvan, Radu, Ovi și Corina, Arhi, Bobby, Chinezu, Nebu, Ioana, Nicu, Milo, Ruben, Dragoș Mone, Dragoș Boța, Amalia Matei și chiar și Giorgiana (deși nu știe) – pentru că mi-au fost alături în niște momente delicate, unele chiar grele.

Sau fără Liviu Alexa, sau fără Doru Costea, sau fără Mihaela Rus – cărora poate că n-o să le pot mulțumi niciodată suficient pentru toate lucrurile cu care m-au ajutat.

Sau fără Mile, care știu că e lângă mine, oriunde ar fi el – moj brat Mile je sada medu nama.

Sau fără ai mei, mama, tata, Bogdan, Nei, Raluca, Romana – că mă iubesc și așa imatur și coleric și cu toate defectele mele 🙂

Sau fără Orlando, Roxana și Anca -datorită lor ebucataria crește așa frumos, ca un copil precoce 🙂

Și-or mai fi și alții, pe care îi uit acum și-apoi, când o să-mi amintesc, o să-mi pară rău și o să-i sun să-mi cer scuze că i-am uitat în acest moment.

Cea mai mare bucurie a mea în 2010 e descoperirea că în viața mea există niște oameni extraordinari, fără care eu n-aș fi fost eu. Cea mai mare dorință pe 2011 e să-i am în continuare lângă mine și să nu-i dezamăgesc niciodată.

În rest, să fim sănătoși, că restul s-or rezolva cumva de la sine.

La mulți ani, prieteni.