Bătăi de câmp

Pe holul blocului, așteptam liftul. Simt mișcare în spatele meu și mă întorc brusc. O fată cobora scările. Ne salutăm (așa, ca vecinii timișoreni relaxați: ceau) apoi încep să râd și zic tulai, ce m-am speriat. Ea se oprește, se uită serios la mine și mă întreabă aparent onest: ce vrei să zici, că așa urâtă sunt ? Până să apuc să neg vehement, se întoarce cu spatele și pleacă. Mnu, nu era așa urâtă, da’ orișicum, m-a speriat…

***

Una dintre cele mai satisfăcătoare faze care ți se pot întâmpla într-un hypermarket este aceasta: cozi imense la toate casele deschise. Tu ai 3 nimicuri în brațe, n-ai de ales, stai la coadă după aia cu coșurile pline. Coșuri de alea mari, cu fisă, nu de alea mici, de mână. Și cum stai așa și te gândești ce bine ar fi să ai propriul tău hypermarket, pac! cu coada ochiului vezi o tipă simpatică, lucrătoare a locului, cum se îndreaptă agale către una din case, uitându-se la ceas. Te înfigi în fața ei, săru’mâna, ce mai faceți ? Toate bune ? ce mă bucur, acuma deschideți casa asta, așa-i ? și până să răspundă pui cele 3 nimicuri în fața ei. Brusc, în spatele tău s-a făcut o mare coadă de coșuri, dar acum tu ești primul. Priceless!

***

Altă fază satisfăcătoare la hypermarket e când tu ai un ananas în mână și ăla din fața ta, cu coșul plin, zice haideți dvs. în față, că eu am mai multe… Se întâmplă rar, de aia e așa satisfăcătoare. Dar e așa, civilizat și simpatic. Gestul, zic.

***

Am rămas absolut stupefiat când am descoperit că ștampălele mele (paharele alea mici pentru tărie, shot-uri, numite de unii greșit și țoiuri – nu, nu sunt, țoiurile sunt altceva) n-au 20 de ml, cum credeam eu, practic, de-o viață. Cred că au 40 de ml. Asta îmi schimbă complet percepția asupra ideii de a bea un ștampăl.

***

La lista aia de posturi pe care aș vrea să le scriu, de care vă ziceam ieri, s-a adăugat azi încă unul. Va fi despre oamenii care se mint pe ei înșiși cu atât de multă convingere, încât ajung să se creadă. Foarte fain soi de popor.

***

și așa mai departe…

Andrei Crivăț

20 Comments

  1. Corina   •  

    Ioi, 40 ml? Mamă, câtă Å£uică am băut! :))

  2. dragos mone   •  

    si asa ai ajuns tu la fundul sticlei de palinca :))

    • Andrei Crivat   •     Author

      nu inteleg ce vrei sa insinuezi. eu nu consum niciodata alcool. folosesc stampalurile la masurat ingrediente la mancare – si uneori mai beau suc natural de portocale din ele.

  3. TVdece   •  

    O vecina urata, care se minte pe sine ca e frumoasa, ti-a lasat locul la casa, vazand ca ai cumparat doar un set de stampale si-un ananas, sau cum?

    • Andrei Crivat   •     Author

      nu, deci vecina era casiera draguta care m-a prins pe scari cu stampalele si mi-a zis “ce faci, ananasule ?” stii ?

  4. dragos mone   •  

    sunt ferm convins. am auzit din surse din presa ca esti un militant fervent impotriva consumului de alcool.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Pai normal ca sunt! nu ai auzit de la doctorul ala care a vorbit inaintea mea la irealitatea ? ALCOOLUL E SATANA! (btw, mones, vezi ca ai buton de reply, numa’ zic.)

    • dragos   •  

      Riplai. Vazut, invatat sa utilizez. Multumesc. Eu este de la tara si nu vazut.

  5. Arhi   •  

    ăla din fața ta, cu coșul plin, zice haideți dvs. în față, că eu am mai multe

    si tu sa ii faci semn nevestii din spate `tzutzu, hai ca uite domnul e de treaba` iar tzutzu sa aiba un cos doar de vreo 5-6 milioane bune, in produse mici. suna bine, nu?

    EU AM PATIT ASTA!

    • Andrei Crivat   •     Author

      :))))))))))) eu nu patesc din astea, merg singur la cumparaturi :))

  6. Popescu   •  

    Adauga, te rog, la lista de articole “to do” si povestea mutarii la Cimisoara – adica motivul ei.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Nu, aia e povestea mea proprie și personală, nu o împart 🙂

  7. ioana micu   •  

    sa inteleg ca la Timisoara e asa de rar sucul de portocale ca se da doar la 40ml?

    • Andrei Crivat   •     Author

      Nu, nici poveste. Doar ca asa sunt eu, moderat :))

  8. dojo   •  

    Se mai intampla si minuni din astea. Am mai ‘patit’ .. destul de rar, dar s-a mai intamplat. In mod normal ar trebui sa fie o casa “express” pentru cei cu mai putin de 10 produse sau ceva de genul asta. La noi e in Real parca ceva de genul.

  9. expert contabil   •  

    Eu habar n-aveam că se numeÅŸte ÅŸtampăl. Stiam de Å£oi doar. D-apăi să ÅŸtiu că are 40 ml 😀
    Numa` bine!

    • Andrei Crivat   •     Author

      Pai sunt diferite. Ștampălu’ îi ăla mic și drept, ca un shot de tequila, iar țoiul e ăla cu gât lung, ca o sticlă micuță.

  10. Pingback: Recomandări de seară: revoluÅ£ia tunisiană în direct, la Realitatea, cu Stelian Tănase » Daily Cotcodac

  11. Kilroy   •  

    Capacitatea, ca capacitatea. Dar eu beam ca nesimtitul si habar nu aveam ca ii zice stampal. Multam fain 😀

  12. Marius B.   •  

    Brusc s-a dublat cantitatea de alcool ingurgitata de mine. Deci inca ma tin bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu