Suntem în siguranță!

via Cătălin Ivan

Știu că fiecare dintre noi simte cum îl împresoară, ca un șarpe, ca o caracatiță, teama că președintele Băsescu, sub efectul unui atac parapsihologic, ar putea declanșa redutabilele noastre arme nucleare. Libertatea însă ne ajută să scăpăm de această neagră temere. Președintele Băsescu nu poate porni armele noastre nucleare la comanda vreunei minți diabolice și telepate, întrucât e protejat parapsihologic de doi… cum să zic… de doi parapsihologi.

Citat:

Președintii celor mai puternice state din lume vor veni la summitul NATO de la București însoțiți de gărzi de corp formate din specialiști în parapsihologie. Ei îi protejează pe liderii lumii de posibile atacuri info-energetice care i-ar putea determina să lanseze focoase nucleare, de pildă, fără voia lor. Libertatea a aflat de la persoane care au lucrat în cadrul armatei pe probleme de parapsihologie că și președinții României au avut și au asemenea protecție. Traian Băsescu, de pildă, are doi parapsihologi, soț și soție.

Acum, să mă înțelegeți bine, eu cred în chestii parapsihologice. Da’ mă îndoiesc, totuși, că pe El Băse Maximo l-ar putea cineva obliga, fie și telepatic, să pornească focoasele noastre*. Totuși, e bine că și pe acest plan suntem protejați. Eu unul o să dorm mult mai bine la noapte.
____________
* Nucleare, zic, că restul s-au pornit deja…

Hoți de bloguri

Via Amar de zi: a apărut site-ul cu numărul n care fură conținut de pe bloguri, de dragul google adsense, se cheamă blogfest.ro – n-are nici o legătură cu concursul RoBlogFest. Până acum au furat de pe 149 de bloguri, da’ am impresia că-s doar la început.

Intuiesc că Amar de zi a luat măsurile necesare, așa că tot ce rămâne de făcut e să scriem cât mai mulți despre ei, spre informarea tuturor.

Ziariști agresați… iar

La finalul meciului de fotbal dintre Universitatea Cluj și Dacia Mioveni, doi jurnaliști au fost agresați de angajați ai firmei de pază care asigura – probabil la mișto – ordinea pe stadion.

Pe scurt, angajații firmei “Scutul Negru” au plesnit un ziarist și l-au scuipat pe un altul. Victimele sunt Alin Șutea, de la Ziua de Cluj (cel plesnit) și Gelu Radu, de la Citynews.ro (cel scuipat).

Oamenii de pază ar trebui să aibă grijă ca cei de pe stadion să nu se ia la bătaie. Nu să-i ia ei la bătaie pe alții.
Detalii la Vasile Racovițan, pe Ziua de Cluj și pe Citynews.

O mică mizerie de presă

De ceva vreme, în Foaia Transilvană ÅŸi-a găsit loc un personaj măcinat de frustrări ÅŸi neînÅ£elegeri. Omul – bănuiesc – s-a uitat ce s-a uitat la un blog, ore întregi, fără să clipească, după care ÅŸi-a mărturisit – într-un rar moment de onestitate faÅ£ă de el însuÅŸi – “NU PRICEP NIMIC, NENE”

Åži dacă tot ÅŸi-a dat seama că n-are nici o ÅŸansă să priceapă care-i treaba, s-a apucat – în cel mai curat stil românesc – să critice. Cică cu umor. O fi, în fond ÅŸi umorul e o chestiune destul de subiectivă. AÅŸa că împroaÅŸcă, cu mizerii mici, în limita lui de înÅ£elegere, toate blogurile pe care le prinde. S-o fi gândit că asta e singura metodă prin care să-l bage cineva în seamă.

Na, mă, te-am băgat în seamă. Du-te ÅŸi fă un chef de bucurie că “ne-o tragi” în fiecare săptămână. Ai o miză foarte înaltă – te legi de bloggeri care niciodată nu Å£i-au făcut nimic. EÅŸti un spirit înalt. Mâine, când o să publici iar mizerii despre vreun blogger, apucă-te din nou să bagi comentarii pe la toÅ£i, că poate-poate iar te băgăm în seamă. Åži o să ai două bucurii, probabil singurele pe luna asta.

Păcat de Foaia, că în rest e un ziar serios ÅŸi destul de bunicel. Nu pricep de ce omul care conduce ziarul – ÅŸi care are capul pe umeri – lasă în pagină asemenea mizerii. Atacul aiurea la adresa unuia sau altuia atrage vreun fel de audienÅ£ă ?

Au mai scris: Mihai Prodan, Vasile Racovițan, Mădălina Mocanu, …

O poveste cu un Media Galaxy

Ieri dimineață, când ne-am trezit și – implicit – am observat că nu mai dormim, ne uitam noi așa, romantici, pe fereastră (era frumos, cald, senin și soare. “soare” e un lucru extrem de rar pe la noi) și ne-am zis, vorba lu’ Exarhu, hai să mergem să ne luăm un televizor, ceva.

Zis (cu ușurință) și făcut (cu maximă lene), ne ducem noi la Molus (adică la molul numit Polus, ergo Molus), ne despărțim, cum facem de fiecare dată când mergem acolo, spre o mai perfectă armonie în familie și ca să evităm discuțiile tensionate și inutile legate și plecăm fiecare spre cumpărăturile lui. Eu, împreună cu Antonescu (monument de răbdare și stoicism în materie de shopping) o luăm la pas, lejer, în căutare tv-ului perfect. Începem, firesc, c-o pauză de cafea la care ne-am întâlnit cu Groparianu‘ și cu Greuceanu (săracii, ăștia doi taaaaare mai aveau nevoie de cafea în dimineața aia, of of), după care ajungem (prin eliminarea celorlalte magazine) la Media Galaxy. Discuții, chestii, așa se face că tv-ul pe care vreau să-l iau e ultimul, deci mi-l dă jos din raft un nene de-acolo și începe să-l împacheteze. Eu, credul (în prostia mea, firește) mă gândesc că o fi știind el ce face și plec la casă. Omul vine, aduce ză TV, facem garanția, plecăm.

Ajungem acasă, despachetăm, ne prindem că lipsește un șurub. Același șurub pe care nenea de mai sus îl scăpase la împachetare, iar eu (în prostia mea, firește) mi-am imaginat, naiv, că-l va lua de pe jos și-l va pune în cutie. Ei bine… nu, nu-l luase. După care, însă, îî iert instant când mă prind că oamenii sunt ATÂT de simpatici, încât mi-au pus baterii pentru telecomandă, ceea ce mi s-a părut un gest de maximă generozitate și atenție din partea lor.

Evident, telecomanda n-o puseseră. După exact 4 telefoane date la ei (au fost foarte amabili, mi-au zis că dacă mă duc înapoi până la mama naibii, la Molus, de unde tocmai venisem, ei îmi dau imediat șurubu’ lipsă și telecomanda) au receptat cu aplomb sugestia pe care le-am făcut-o (în prostia mea, firește) de a mi le trimite cu taxiul. Mi le-au trimis, taxiul l-am plătit eu, dus-întors, pentru că nu le puteau trimite pur și simplu prin taximetrist, a fost nevoie să se mai și plimbe un băiet de-acolo până în centru’ urbei și înapoi. Molus e, practic, în afara Clujului.

________________________
știu, întâmplarea asta nu e nici prea faină, nici prea interesantă, nici vreo raritate. da’ aveam chef de povești și Raluca doarme, așa că….

Procurorii de presă

Tavi Hoandră revine, după mult timp, cu un post foarte fain – în opinia mea, firește – despre “procurorii de presă”. Acei copii (asta, firește, n-are nici o legătură cu vârsta biologică), lucrători în instituții media – că e prea mult să le spui jurnaliști – care sunt deținători ai tuturor adevărurilor absolute. Teoreticieni totali ai meseriei, care însă n-au nimic în comun cu practica. Judecători infailibili ai tuturor întâmplărilor și opiniilor altora, în ciuda faptului că niciodată n-au trecut peste nivelul mediocrității și că n-au nici un fel de standarde morale sau intelectuale. Oameni cu care nu poți dialoga, pentru că la ei cele mai “gândite” contra-argumente sunt de genul “Eu știu mai bine, pentru că tu ești prieten cu x sau rudă cu y” sau “ești prost” fără să-ți poată spune de ce. Adepți ai deontologiei până în măduva oaselor, dar numai și numai când e vorba să-i judece pe alții. Nu-s puțini, dar sunt aprigi. La fel ca procurorii vremurilor apuse, sunt dușmănoși, de neclintit, obtuzi și unidirecționali în gândire.

Omerta presei clujene II

Când am scris că presa clujeană aplică- e drept, dezorganizat – o anume omerta când vine vorba de ziariști agresați, multă lume mi-a sărit în cap. Și am fost etichetat ca aberant și acuzat că tabloidizez.

Doi oameni din presă au fost bătuți la Băișoara. Din punctul meu de vedere – dar aștept cu nerăbdare ca marii teoreticieni de presă, luptători ai deontologiei până în măduva oaselor, să mă contrazică – asta e o știre, indiferent cine e ăla care i-a bătut. Deci acest eveniment nu e o știre în funcție de locul unde lucrează agresorul, da ? E o știre ORICUM, indiferent că Dan Mihai Antonescu ăla e SPP, DGPMB, IGP sau tractorist la Urleasca, jud. Brăila.

Ia să vedem, cum s-a reflectat asta ? Păi, pe bloguri a scris Rareș, imediat ce s-a întamplat. Apoi eu, Andrei Aroneț, Vasile, Brăduț, Chinezu, Alexandru Petria și Mihnea – până acum. Toate în mai puțin de 24 de ore.

În presă ? Mult mai simplu. Presa națională n-a dat nimic, firește. (rectificare: a dat Antena 3. Știți să mai fi dat cineva ?).

Presa locală ? Păi să vedem: Citynews și Clujeanul, cele două chestii online din Cluj, n-au dat nimic. La Clujeanul nici nu mă mir, ei nu dau vreun rând nici măcar când proprii lor ziariști sunt agresați. Ei oricum scriu articole în funcție de ce mai scriu politicienii locali pe bloguri. Lor li s-a părut mai interesant că la Băișoara se schiază. Dar Citynews ? Care au făcut o știre de maximă importanță din faptul că unul dintre colegii lor a fost AMENDAT pentru că parcase aiurea ? Și au strigat zile întregi cât de abuzivă a fost amenda ? Ei bine, nici ei n-au dat nimic, evident. De unde deduc că o amendă luată de un om care lucrează la o instituție de presă e un eveniment mult mai grav decât o bătaie administrată unui coleg de breaslă. Repet, Citynews și Clujeanul au pretenții de ziare online, din care afli imediat știrile, blablabla.

Abia aștept să văd ce apare mâine pe printuri. Pe edițiile online, până acum, au scris Ziua de Cluj și România Liberă. Mă îndoiesc că mai dă cineva, dar rămâne de văzut.

Later edit: a dat ÅŸi Monitorul. Nelegat de asta, ci doar pentru că mi-am adus aminte: Andi Daiszler devine, încet dar sigur, unul dintre ziariÅŸtii mei preferaÅ£i din Cluj.

_________________
notă: nu zic nimic de televiziunile/radiourile locale, întrucât nu știu. dacă știe cineva, rog să-mi spună la comentarii.

Încă doi jurnaliști agresați

Un reporter și un cameraman de la One TV au fost bătuți cu schiurile și cu bețele de schi de către un anume Dan Mihai Antonescu, care se laudă că-i mare gaie prin Interne. Asta s-a întâmplat azi, ceva mai devreme, pe o pârtie. Detalii la Rareș Bogdan. Eu sunt foarte curios cum va reflecta presa, locală și națională, povestea asta. Și mai sunt curios ce-o să se întâmple cu agresorul.

112 în cazul Orban

N-o să mai scriu despre Orban și accidentul lui, că e supramediatizată povestea (are dreptate Oana Dobre – se mai întâmplă și alte chestii pe lumea asta)

Ceea ce efectiv m-a dat pe spate, însă, în toată istoria asta, este geniala înregistrare a convorbirii dintre un martor care a sunat la 112 și cei care îi răspund acolo, dată de Realitatea. O puteți urmări aici (later edit: sau mai jos, grație Chinezului)

Urmăriți, vă rog, următoarele aspecte:

  • de câte ori spune martorul ce s-a întâmplat: la dispeceratul 112, apoi către poliție, apoi către ambulanță, probabil că urma și către poliția rutieră (dar nu mai cuprinde înregistrarea și asta);
  • cât de total sictirit e polițistul de la dispecerat, cam cât de tare ia în serios lucrurile (“hai, dom’le, că nu-i nimic grav, a luat-o pe capotă”) și cu ce ton vorbește el cu martorul care a sunat;
  • ce discuție interesantă are doamna de la ambulanță cu domnul de la poliție și câte probleme au ei acolo, între ei (după tensiunea discuției, cred că nu se ceartă prima oară și cred că doamna nu prea-l place pe domnu’ Șerbănescu; zic că Dan Diaconescu Senzațional În Direct ar putea începe un nou serial, în care să dezlege firele misterioase ale relației complexe dintre cei doi)
  • în general, cât durează discuția la telefon, până se hotărăsc oamenii de la ambulanță și poliție că au aflat tot și pot pleca la locul accidentului; dacă era cineva rănit foarte grav, poate și murea până plecau ăia la fața locului (nu mai zic până ajungeau)
  • a, încă ceva: e de admirat răbdarea celui care a sunat, cum explică el frumos, de nenumărate ori, unde s-a întâmplat, cum vine valea, cum așteaptă cuminte să se certe oamenii ăia… eu cred că pe la jumătatea discuției începeam să urlu la ei.

Și acum să-mi explice cineva, chestia asta cu 112 nu era făcută pentru o mai mare viteză de reacție ?