(Notă: acest post a fost scris sâmbătă, 14 februarie; este publicat cu întârziere din motive numai de mine știute)
Ieri s-au reunit participanții la seminarul de care vorbean în postul anterior. Primul a ajuns Rabbi Mordechai (care se pronunță sau Mordecai, sau Mordehai, sau Mordeceai, în funcție de cum vreți). După un drum lung, era la fel de obosit cum eram eu după 3 nopți semi-nedormite. Discuțiile noastre au fost foarte…. așa, fun 🙂
După câteva cafele și o samă bună de vorbe bune, am pornit împreună la aeroport să-i așteptăm pe Mile și pe Ramona. Care au venit cu doar o oră și ceva întârziere (ceea ce e remarcabil, dat fiind că zborul durează doar 25 de minute). Și am pornit cu toții către hotelul unde participanții la seminar sunt cazați.
Pe drum l-am agățat pe Groparu, ceea ce s-a dovedit a fi de rău augur, dat fiind că la vreo 10 minute după aia a fost jaful de la Banca Transilvania.
Ce se întâmplă când a fost un jaf și te afli în mașină cu Mile și cu Ramona, care au cameră de filmat la ei ? Evident, dai naibii hotelul, seminarul, planurile și pleci la locul faptei. Ce se întâmplă când pe varianta Zorilor-Mănăștur e blocaj total pe un sens, dar relativ liber pe celălalt ? Pui munca jurnaliștilor dincolo de reguli, de principii și de codul rutier și pleci pe contrasens. După ce te înjură 6-8 șoferi care sunt obligați să se dea deoparte că vine un cretin pe contrasens (cretinul eram eu, să n-aveți dubii), cine e în singura mașină care nu se dă și care te blochează ? Evident, un polițist. Care, tot evident, era un pic nervos – îl înțeleg, și eu aș fi nervos dacă aș vedea un dement (dementul sunt eu) care coboară varianta pe contrasens, în condițiile în care era un pic de trafic. După ce i-am explicat puțin speriat că eu de fapt fac ceva foarte de folos comunității, ne-a lăsat omul să mergem mai departe.
(intermezzo: deci doresc să-mi cer sincere scuze dacă ne-am intersectat ieri pe variantă și dacă v-am pus în dificultate. n-am făcut-o de șmecher, ci pentru că ne grăbeam la locul faptei, de unde Mile a luat imagini, pe care imediat le-a dat la Antena 3 și astfel publicul a fost informat prompt și corect)
La locul faptei, Mile și Ramona s-au dat jos și au început să filmeze și să ia declarații, iar Groparele, Rabbi și cu mine stăteam cuminței în mașină, să ne tragem sufletul după aventură. Cred că eram un pic suspecți, dat fiind că un domn polițit (pe care l-am tot văzut în imaginile date de televiziuni) s-a uitat îndelung la noi și ne-a legitimat. Eu cred că Groparu era cel mai suspect, da’ nu vreau să-i zic nimic, să nu se supere tocmai acum, în plin seminar.
A fost distractiv cu presa acolo. De exemplu, un jurnalist a venit la Ramona și i-a spus, citez cu exactitate: “Bună, și eu sunt din presă. Care e știrea aici?“. Ramona (care n-avea nici ecusonul, nici camera, nici vreun reportofon, nici vreun aparat foto și, în general, nimic care s-o trădeze ca jurnalist) i-a răspuns cu simplitate: “Eu sunt din Timișoara“. Colegul clujean a fost în mod evident dezamăgit. Un alt jurnalist cobora agale către filiala Băncii, cam la vreo oră și ceva după ce se întâmplase evenimentul. Mare parte din ziariștii prezenți deja porniseră către redacții, dar el n-avea nici o grabă. (a, și mai târziu l-am văzut în Irish Music Pub, la concertul Èšapinarii).
(alt intermezzo: e o bucurie să-i vezi pe oamenii ăștia doi, Mile și Ramona, lucrând. În toți anii mei de presă am văzut rar reporteri atât de profesioniști)
Și după toate aceste evenimente mai mult sau mai puțin pline de adrenalină, ni s-a alăturat și maestrul Hădean și au început într-un târziu lucrările seminarului, care au durat până la 5 dimineața. Ăsta fiind exact motivul pentru care până și mie rândurile de mai sus mi se pare total incoerente. Ceea ce nu vă doresc și vouă. Acum mă duc să-i trezesc, pe rând, pe toți, să continuăm lucrările.
