Ajutăm un copil, da ?

Îl cheamă Tudor Daniel, dar părinții îi spun Bibi. Are 1 an și 6 luni și-o boală foarte rară – detalii găsiți pe site-ul lui.

Ne-am unit și cu alte ocazii ca să ne-ajutăm niște semeni. Haideți să-l ajutăm și pe el, e un omuleț.

Puteți trimite un SMS la 848, în orice rețea. Costă 2 euro. Vorba lui Vlad Petreanu, mai puțin decât un pachet de țigări.

Puteți dona în conturile părinților – sunt pe site. Puteți dona prin paypal – loristefan@yahoo.com

Arhi pune în blogroll pe oricine donează minim 10 euro. Firme sau oameni. Mare parte din traficul meu zilnic vine din faptul că sunt la el în blogroll, vă pot demonstra.

Dacă ne unim un pic, DIN NOU, putem face diferența între viață și moarte.

Uitați-vă bine la prunc, nu merită ?

 

Mic ghid de lucru cu Registrul Auto

articol pentru șoferi cuminți

Să presupunem că ești un prost (așa, ca mine) care merge prin țară cu ITP-ul expirat. Să presupunem că ești un prost (așa, ca mine) și, deși ai stație, uiți s-o pornești și astfel nu afli că în fața ta, la 2 kilometri, e radar. În fine, să presupunem că ești un prost (așa, ca mine) și te oprește Poliția pentru viteză (62 km/h în oraș).

Ce se va întâmpla atunci când toate presupunerile astea se vor transforma într-o situație reală ? Se va întâmpla că polițistul îți va lua talonul și te va trimite la Registrul Auto Român (RAR) să-ți faci ITP-ul.

Când îți ia Poliția talonul, nu poți să-ți faci ITP-ul decât la un RAR. Nu mai poți merge la service-uri și stații ITP. Asta așa, ca să se știe.

Ca să mergi la orice RAR din țara asta (deși eu în continuare mă voi referi doar la cel din Cluj) trebuie să-ți faci, online sau la telefon, o programare. Pe care trebuie s-o respecți cu precizie de ceas elvețian.

Buuun

Ce să faci când mergi la RAR ?

În primul rând, mergi într-o zi în care ești în toane foarte bune. Cantitatea de bună dispoziție și răbdare de care ai nevoie e imensă.

În al doilea rând, ia-ți apă, mâncare și (dacă ești un viciat de fumător) multe țigări. Să fie, mai mult ca sigur o să ai nevoie.

În al treilea rând, ia-ți cât mai mulți bani la tine. Prețurile sunt, până la un punct, mai bine păzite decât secretele de stat.

Ce să nu faci când mergi la RAR ?

Aici e mult mai simplu. Când mergi la rar, să nu ai așteptări.

Spre exemplu, să nu te aștepți să aibă vreo importanță programarea. Dacă ajungi cu 15 minute mai târziu, va fi anulată. Dar dacă ajungi la timp, ba chiar cu niște minute bune înainte, vei intra în hala ITP după 2 ore. Truestory, mates.

Apoi, să nu ai pretenția să știe cineva cât costă un ITP. La telefon mi-au zis 260 de lei. La informații nu știa doamna, să merg eu să întreb la casierie. La casierie, nu știa doamna – să merg să întreb inginerul. Inginerul nu știa, de ce nu întreb la casierie ?

Faza tare e că doamna de la casierie, când s-a terminat verificarea, a știut clar cât costă, fără să verifice vreun tabel. A știut din capul ei. Mă rog, detalii.

Apropo, costă 168 de lei un ITP la RAR.

Și cel mai important: să nu faci greșeala să-ți imaginezi că o hârtie poate ajunge dintr-o clădire în alta (aflate la MAXIM 6 metri distanță) în mai puțin de 40 de minute. Nu va ajunge.

Altfel, mi-a plăcut la RAR. Oamenii de-acolo sunt de treabă, își fac treaba, sunt săritori și zâmbesc din când în când. Dar sistemul e complet cretin.

De ce sunt fan Petreanu

Nu numai pentru că sunt de părere ca Vlad Petreanu e bloggerul care scrie – fără îndoială! – cel mai bine din România.

Aș putea să vă dau acum, pe loc, minim 50 de linkuri la articole DE EXCEPÈšIE scrise de el. Vă dau doar la unul, care mie mi s-a lipit pe suflet – pentru că e plin de umor foarte, foarte fin, apanajul oamenilor foarte inteligenți.

Și nu numai pentru că, atunci când ne vedem, aș putea să stau ore întregi să-l ascult. Să mă holbez, ca un prost, și să-i sorb cuvintele.

Căci vă rog să mă credeți, oricine are ceva de învățat de la el – chiar și când glumește. Eu mai abitir. Am petrecut mult timp cu el, niciodată cât să mă satur. Doar o aducere aminte.

Dar și pentru că, în seara asta, m-am uitat la știrile B1 TV. Primele știri în ultimii ani la care mă uit. Prezentate de el. Și între timp, le comentam pe twitter. Spuneți sincer, cu câți prezentatori de știri ați comentat știrile vreodată ÎN TIMP ce le prezentau ?

O să se supere pe mine c-am scris articolu’ ăsta. Sper să-i treacă repede.

Vlad Petreanu e un model pentru mine, în viață, și n-am să ezit niciodată să afirm asta cu tărie. Să paralizesc dacă mint!

Nu vă mai bateți joc de câini!

Poate că doar mi se pare, sau poate că-s eu un înapoiat sau ceva. Dar în ultima vreme mi-e dat să aud în jurul meu numai nume dubioase de câini. Ies vecinii din bloc să-și plimbe patrupedele, care mai de care mai mici și mai gălăgioase, și unde nu-mi încep să le strige pe cele mai bizare nume!

Mai vezi o doamnă pe la a 4-a tinerețe cum zbiară după câte un caniche nervos Edgar, hai la mama! Sau câte un tânăr tătic de familie cu copii, alergând după vreun bichon agresiv și urlând Lord, treci acasă! Nu mai zic de puștoaicele care trag cu greutate de lesă vreun pechinez furios și se roagă plângând, aproape, pe lângă el hai, Ranger, hai, nu mai lătra.

Bă… sunteți bine ? Cum să dai asemenea nume unui câine cât o mănușă ?

De câinii mai mari nici nu mai zic. Toți sunt Rex, Otto și alte nume din astea grele. Da’ unde-s vremurile când câinii aveau nume DE CÂINE ?

Am să dau personal o bere primului domn pe care-l văd cu un rottweiler pe care-l cheamă GRIVEI. Sau cu un dog german pe care-l cheamă AZOR. Și îl alintă Azorel.

Un convoi umanitar ?

Eu am o imaginație foarte bogată. În plus, mă topesc după teoriile conspiraționiste. Îmi place să găsesc lucruri care se leagă, dincolo de percepția imediată. Să adăugăm la toate astea că iubesc Serbia, deci mintea mea creează cu și mai multă plăcere scenarii.

Avem câteva fapte:

– un convoi umanitar rusesc parcurge România, cu destinația Serbia. Textul e că “transportă ajutor umanitar”, fără alte detalii. Trimis de Ministerul rus pentru situații de urgență. Vorbim de 26 de TIR-uri.

– în Serbia, în acest moment, nu e nici o “situație de urgență”. Sau cel puțin eu n-am văzut pe nicăieri, și citesc zilnic presă de-a lor.

– Convoiul – umanitar! – e escortat de poliție și jandarmi și, conform unor surse, și de Armată, pe parcursul teritoriului românesc.

– În ultimii 20 de ani, Rusia a fost cel mai puternic prieten al Serbiei. Adică mno, când americanii îți bombardează orașele, e mai greu să-i iubești foarte tare, așa că te întorci către alții.

– România este una dintre cele două țări europene care NU au recunoscut independența Kosovo. Sârbii, popor și autorități deopotrivă, ne privesc cu destul de multă prietenie din acest motiv. Mai mult, suntem singurii lor vecini ortodocși, în condițiile în care sârbii sunt ultrareligioși (ca fapt divers, imnul lor național se numește Dumnezeul Dreptății)

– În Kosovo nu e pace și liniște. În nordul provinciei, sârbii kosovari au ridicat baricade și se hărțuiesc zilnic cu albanezii. Mai mor, pe ici pe colo, câte unul, mai sunt răniți, mai sunt discuții, dar pace și liniște nu e. Nici nu cred c-o să fie curând – ca fapt divers, guvernanții sârbi nu ratează nici o ocazie să afirme cu convingere că nu vor recunoaște niciodată Kosovo ca stat (acum 10 zile o spunea vicepremierul la Paris, azi a spus-o din nou ministrul de Externe la (funny thing, așa-i ?) Al Jazeera.

Bun. Dacă ați fi paranoici ca mine,ați crede că în camioanele alea nu erau alimente sau haine, erau alte lucruri. Că cine își bate capul să apere cu poliție, jandarmi și armată lapte praf sau conserve ?

Dar nefiind paranoici ca mine, vă întreb – ce credeți că se află în cele 26 de TIR-uri ?

Comentariul câștigător

Vă spuneam acum câteva zile că, dacă faceți un review la un service de calculatoare din Cluj pe www.gotservice.ro, voi premia unul dintre comentarii cu 100 de euro.

Ei bine, concursul s-a terminat. Cei de la Green Pixel a făcut tragerea la sorți, cu random.org, și au ales un câștigător. El este Petre, cu acest comentariu

Petre a primit deja un mail de la mine cu pașii pe care trebuie să-i facă pentru a-și primi premiul.

Tuturor celorlalți, vă mulțumesc pentru participare.

PS: pentru cârcotași – tragerea la sorți a fost filmată și pot să v-o arăt, în caz de discuții

Portret de familie

Există foarte puține motive pentru care eu regret că nu mai locuiesc în București.

95% din motivele astea puține sunt oameni – un om drag, un motiv pentru care îmi pare rău că-s departe.

Din restul, 4% sunt legate de magazinele care sunt în București și pe care eu mi-aș dori să le am la îndemână. IKEA, Dragonul Roșu, Băcănia Veche sunt doar câteva dintre ele.

De câteva zile, de lista mea de motive de regrete s-a lipit și faptul că Foto Union e acolo și nu aici.

Eu am fost la Foto Union, și mi-a plăcut foarte mult. Nu e vorba de fotografiile excepționale pe care le fac Cristi și Radu, nu e vorba de lumina și căldura care emană din portretele lor (cel puțin din cele pe care le-am văzut eu). E vorba de atmosferă. E vorba de doi oameni atât de pasionați și îndrăgostiți de ceea ce fac, încât transmit celor din jur din entuziasmul lor.

Zilele astea, Foto Union – cu sprijinul Pepsic și Xerox – desfășoară o poveste foarte frumoasă. Portret de familie. Fotografii tipărite pe loc sub formă de carte poștală, numai bune de trimis rudelor și prietenilor.

Povestea proiectului e aici. Iar mie mi-ar fi plăcut să merg la pozat la ei. Uite ce poze frumoase știu face:

 

Biz Snow Camp

TVdece-ii au spus un lucru adevărat. Summer Camp și Snow Camp nu sunt evenimente care pot fi povestite, sunt evenimente care trebuie trăite. Altfel chiar n-ai cum să le întelegi.

S-au iscat discuții la final, dar mie personal ediția din iarnă mi-a plăcut mai mult decât cea din vară. În primul rând că a durat mai mult. În al doilea, că oamenii s-au implicat mai tare în discuții – părerea mea, desigur. Mi-au plăcut – poate pentru prima oară în viață – prezentările corporatiste. Ana de la Pepsic (da, Pepsic e un alint de-al meu pentru brandul ăsta) și Georgiana de la Danone CHIAR au spus lucruri interesante, cu cifre și exemple, lucruri care meritau ascultate.

I-am lăudat mult pe Marta și pe colegii ei de la Revista Biz. N-am exagerat niciodată, oamenii ăștia chiar știu să adune lumea potrivită pentru un eveniment de excepție.

N-a fost prezentare la care să asist și din care să nu învăț ceva. În afară de a mea, firește – a fost mai puțin reușită, deși am pus suflet în ea. Asta e, când cei care te asculă sunt oameni de un nivel înalt, trebuie să prestezi la un nivel înalt, și nu mereu îmi iese. Dar mă voi revanșa la SMS Cluj, promit 🙂

N-am să vă povestesc cum au fost prezentările, au povestit alții mai frumos – și Cristi Manafu i-a adunat pe toți.

Dar vreau să mulțumesc unor oameni care au fost acolo și de la care, deși pe unii îi cunosc de amar de ani, am învățat lucruri care mă vor face să fiu un om mai bun. Indiferent că am învățat din prezentările lor oficiale sau din momentele petrecute împreună în fiecare seară.

Așa că vă mulțumesc: Ana de la Pepsic, care a construit (și a prezentat) unul dintre cele mai frumoase proiecte din ultimii ani – Pepsi Refresh, Georgiana de la Danone, care a făcut (și prezentat) un proiect foarte frumos și ea și care îmi place de mor – Obiceiuri Sănătoase, Cabral, Bobby, Groparu, Sebi, Vali (care din nou a trebuit să-mi suporte sforăiturile, că a împărțit camera cu mine, din nou), Adi Hădean, Chinezu, Victor, Cristi Șuțu.

Să nu mă întelegeți greșit – repet, din TOATE prezentările am învățat câte ceva. Dar oamenii ăștia de mai sus, well, mi-au schimbat niște păreri.

Și mai am niște mulțumiri de adresat. Bogdana, ți-s fan pe viață, și mi-ești dragă maxim. Să știi. Adică mă gândesc că știi deja 🙂

Marta, ție și colegilor tăi nu vă pot mulțumi suficient pentru ceea ce faceți. Dar tu știi, da ? Că vă apreciez maxim.

Și le mulțumesc și TVdece-ilor, Ioanei și lui Groparu că mi-au suportat fițele pe drum 🙂

Și sponsorilor, fără de care nimic din toate acestea nu s-ar fi povestit: Pepsic (adică PepsiCo, să fie limpede), BancPost, BCR, Danone și Staropramen.

Și ca să vedeți că a fost și foarte funny… vedeți la Sebi 🙂

Și credeți-mă – dacă vreți să evoluați în acest online, well… Snow/Summer Camp-urile sunt MUSAI de bifat pe listă.

 

Trolling la un alt nivel

Acum vreo 2 săptămâni, doi domni se întâlnesc la un restaurant nesimțit de scump din București. Unul cu prietena, celălalt cu soția.

Unul dintre ei, om de afaceri. Foarte, foarte greu – în prima jumătate din top 300. Al doilea, polițist de carieră, cu grad și funcție foarte mari. Întâmplător, prieteni din fragedă pruncie.

Ei bine, unul dintre ei avea filaj. Probabil polițistul, da’ parcă poți să știi. Cei doi.. agenți de filaj, să le zicem, se așează exact la masa de lângă ei, deși restaurantul era mai degrabă gol.

Cei doi domni, cu multă experiență de viață (unul) și profesională (celălalt), evident că s-au prins în prima secundă cine erau vecinii de masă. Și au următoarea discuție, pe care v-o reproduc relativ adliteram, cu volum suficient de mare încât să audă tot restaurantul, nu doar cei doi agenți.

O. A (adică omul de afaceri): Mă, P., tu ești din sistem, spune-mi, te rog: când niște agenți fac filaj, e normal să mănânce și să bea în restaurante scumpe, din bani publici ? Sau plătesc ei ?

P: (adică polițistul): Nu plătesc ei, consumurile pe filaje se decontează. Iei bonul și-l duci la decont. De aia, eu când eram tânăr și făceam filaj, comandam cu bun simț: o apă, o cafea… Nu mi-am permis niciodată să cheltui milioane de lei pe-o masă din niște bani care nu erau ai mei, e cruntă nesimțire să faci asta.

O. A.: Păi uite la băieții ăștia din spate, și-au comandat și aia, și aia, îs măcar 300-400 de lei acolo, pui pariu că nu plătesc ei ? Pui pariu că iau bonul la final, să-l deconteze ? Păi e normal, mă, pe prafu’ ăsta să faci asemenea risipă ? dacă se trimit deodată 4-5 echipe la filaje diferite, ăia cheltuie pe zi 15-20 de milioane din bani publici ?

N-o mai lungesc, domnii ăștia au mai ținut-o așa vreo 2-3 minute, până agenții au chemat ospătarul, au renunțat la comanda de mâncare, au plătit ce băuseră (apă, cafele, ce-o fi fost acolo) și au plecat afară, unde probabil au așteptat în mașină să le iasă subiectul. Evident, au luat bonul pe care au cerut ștampilă.

#Truestory, mates!