Guest post de Tomata cu scufiță
ep. 8 din seria Invitații mei

Mi se întâmplă de multe ori să mă compar cu Grenouille al lui Suskind pentru că, la fel ca ÅŸi în cazul lui, orice miros îmi gâdilă nările are un efect asupra mea. Lăsând la o parte toată filosofia cu mirosul care e cel mai puternic aducător aminte, aproape zilnic mă confrunt cu arome, miresme ÅŸi alte parfumuri care îmi dau stomacul, capul ÅŸi prin urmare toată existenÅ£a peste cap. Nu-i uÅŸor, să nu credeÅ£i. ‘Geaba ziceÅ£i voi “ce mare lucru?” că nu ÅŸtiÅ£i despre ce vorbesc. StaÅ£i aÅŸa că acuma vă povestesc.

De câteva zile a răsărit la mine acasă, pe un dulap o ÅŸpriÅ£uitoare de-aia căreia i se face mare reclamă la televizor cu o elefănÅ£ică ÅŸi parcă o miriapodă. Mă rog, să trecem peste, că bietele animale sunt nevinovate. Åži ÅŸpriÅ£uitoarea asta îmi mănâncă zilele pentru că nu pot să stau în casa mea. Mi-e rău. Mă pot fereca între cei patru pereÅ£i ai camerei mele, dar n-am făcut mare lucru, că mirosul, aÅŸa cum îl ÅŸtim, se strecoară ÅŸi prin gaura cheii. Mă duc în bucătărie, ÅŸpriÅ£ în urma mea, mai ies să ma duc la toaletă, iar un fâs când deja uitasem că e acolo, deÅŸi mirosul era încă persistent… Azi aÅŸa, mâine aÅŸa, astfel dorinÅ£a-i gata. Cum să fac să scap de obiectul cu pricina? Da, da, credeÅ£i voi că e aÅŸa uÅŸor să îl dau pur ÅŸi simplu jos sau să-l opresc… Pare într-adevăr simplu când priveÅŸti din afară. Dar ce nu ÅŸtiÅ£i voi e că în apartament cu mine mai stau ÅŸi cei doi care l-au cumpărat (ÅŸi pe apartament ÅŸi pe obiect), recte părinÅ£ii mei. Dacă ei vor să fie parfumaÅ£i de 10 ori pe zi din jumătate în jumătate de oră, cine sunt eu să mă împotrivesc? Faza cu “mi-e rău, opreÅŸte-l” nu mai Å£ine de când au descoperit la mine în cameră un alt obiect cu ceara mirositoare. AÅŸa că, nu-mi rămâne decât o singură variantă: să-l blestem ÅŸi să-l sudui de fiecare dată când se pârÅ£âie la mine.

Eu am o problemă cu mirosurile. De orice fel, chit că-s urâte, chit că-s frumoase. Nasul meu e mână în mână cu creierul (ca la toată lumea de altfel, dar la mine se pare că e mai serioasă relaÅ£ia) ÅŸi tot ce pătrunde prin nări, afectează într-un mod bizar comportamentul chiriaÅŸului de la etaj. Paradoxal, această relaÅ£ie e brusc întreruptă când mă parfumez eu. Aproape că torn sticla de parfum pe haine, pe gât ÅŸi pe unde mai am loc ÅŸi nu simt mare lucru. în jurul meu lumea se asfixiază ÅŸi eu am impresia că nu am nici un miros. Asta e chiar ciudat, că nu poÅ£i să zici că m-am obiÅŸnuit cu parfumul, că-l am de puÅ£ină vreme.

Să nu vă zic ce senzaÅ£ii mă încearcă la lucru când “stinky man” printeaza diverse treburi pe la imprimanta aflată pe la 5m de mine. Sau când mă urc în maÅŸina-atelier ambulant a tatălui meu. Sau când mă urc în oricare altă maÅŸină care nu e a mea. Sau când mă întâlnescu cu vreo prietenă, care la fel ca mine, a uitat că sticluÅ£a de parfum are un capac. Sau când intru într-o toaletă publică. Sau când trec prin mall prin faÅ£ă pe la Lush. Mă ia cu ameÅ£eli, vă zic. Nu-i uÅŸor.