Cum a fost ocupată România de grupuri oculte de interese (1)

Este incredibil ce descoperire am făcut azi! Și mă bucur că s-a întâmplat acum, înainte de alegeri, pentru că asta îmi va schimba decisiv votul, cât de cât!

În urmă cu doar câteva zile, omul politic Gabriel Oprea, fost ministru, fost senator, statuta cu o claritate de cristal următoarele, citez prin procedeul copy/paste, ca să nu fiu acuzat ulterior de plagiat:

Veți vedea o campanie susținută de tăiere a oricăror rădăcini cu adevărat românești. Veți vedea luate în râs și ideea de interes național, și ideea de Biserică, și ideea de patriotism. Se spune că în spatele acestei mișcări de deznaționalizare și a protestelor din ultimii ani, nu doar din România și nu doar împotriva mea, stă o rețea de luptători pentru ștergerea identității și a valorilor naționale. Punctul principal pe agenda acestei rețele constă în susținerea oricarei inițiative care slăbește identitatea națională.

Doresc să subliniez că sublinierile îmi aparțin. Greșelile gramaticale, însă, promit că nu-mi aparțin. Dar nu asta contează acum.

Ce vream să zic – nenică, omul are perfectă dreptate! Voi demonstra numaidecât cum țara noastră, ba chiar și însuși POPORUL, au fost, de mii de ani, victimele unei tentative continue și agresive de ștergere ale valorilor tradiționale.

Vă voi demonstra numaidecât, nu doar cu argumente imbatabile, ci și cu imagini și dovezi istorice accesibile oricui!

Mai devreme făceam un apel la generația nouă – vă rog tare, nu vă bateți joc de tradițiile pure ale acestui neam. Am demonstrat științific cum se atentează la un obicei simplu, dar încrustat în sufletele noastre. Cum se încearcă “europenizarea” valorilor noastre spirituale.

Apoi am studiat mai mult și am descoperit că tentativa asta de a servi România noastră pe tavă grupurilor oculte de la Bruxelles nu-i de ieri, de azi. E dintotdeauna.

Iată dovada!

daci1

Este absolut limpede ce se vede în imaginea de mai sus, sper. E o imagine de pe Columna lui Traian, care arată clar cum primii comisari europeni au venit de la Roma – Bruxelles-ul acelor vremi! – cu ketchup-ul lor străin, dar ne-am apărat dârz, cu hotdogi atinși doar de minunatul muștar tradițional dacic. NU NE VINDEM ÈšARA, au zis dacii atunci!

Dar destabilizatorii de neam și de țară nu s-au lăsat!

daci2

O altă rundă de comisari și parlamentari europeni de la Roma – Bruxelles-ul acelor vremi! – a venit, vezi Doamne, chipurile să ne educe. Dialogul din scena de mai sus e limpede. Dacul liber zice – nene, noi halim doar hotdog cu muștar, așa știm de la bunii și străbunii noștri… ia și tu, coa, să vezi ce fain îi! Dar mârșavul emisar european încearcă să-l convingă, șoptindu-i vorbe mincinoase de iubire – hai, dăculețule, pune un pic de ketchup, să vezi ce bun și dulce se face hotdogul…

Finalul a fost tragic.

daci3

Guvernul de la Roma – Bruxelles-ul acelor vremi! – văzând că nu poate înfrânge nicidecum voința de fier a poporul dac, a dărâmat guvernul ales democratic și a impus un guvern de tehnocrați aserviți lor, care ne-au făcut de-atunci și până acum să mâncăm hotdogi proști, cu ketchup 🙁

Deci are și Oprea dreptate, nene. Iar eu repet apelul din articolul precedent – respectați valorile străbune. Nu mai puneți ketchup pe hotdog. Nu există nici un izvor istoric care să sugerez că dacii foloseau ketchup.

Doresc să subliniez că toate dovezile istorice de mai sus au fost culese personal de reputatul istoric, arheolog și sociolog de renume mondial, doctor Adrian Mihălțianu

foto: tradiții românești, via shutterstock

Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu