© 3Dgenerator | Dreamstime.com
- Nu cred că mi s-a părut cu notificările, sunt chiar infernal de multe acum. 🙁
- Apropo de 1, nu există interval în perioada asta să te poți juca în liniște. Trebuie neapărat să primești ba un mail cu ceva urgent, ba un telefon de la cineva important, ba notificări de pe grupurile alea la care n-ai dat mute că ți se par importante, ÎNCĂ.
- Apropo de 1 și 2, am impresia că am devenit mult mai irascibil, îmi sare țandără cu o viteză uimitoare chiar și pentru mine. CE, VOI NU?!
- Nu m-aș fi gândit niciodată cât o să-mi lipsească covrigul. Ăla de patiserie, nu volanul. Mergeam zilnic, doamna de-acolo mă vedea de departe și striga tare: “Unul cu susan, mai ars, da? Porțiaaaa” (inițial am crezut că o strigă pe Portia de Rossi, dar după o vreme mi-am dat seama că chiar n-are cum să lucreze acolo)
- N-am stat vreodată mai mult, zi de zi, să privesc lumea de la fereastră. Sunt.Atât.De.Mulți.Oameni!
- Cred c-o iau un pic razna cu spălatul pe mâini, par să nu se mai netezească niciodată (adică rămân crețe, știți cum rămân ele crețe de la apă, da?)
- Ce? Zici că parcă m-am îngrășat? ÈšI SE PARE, BĂH!
- Oamenii de la Bringo devin încet cei mai buni prieteni ai mei.
- Măcar încă mai am tot ce este necesar.
- Hei, are cineva niște drojdie uscată?
Iaodi, să știți că-n vremurile astea dacă un om are o altă părere decât voi, nu e nici mai prost, nu e nici dușman, e doar un om cu altă părere. Și nu e musai-musai să-l faceți afiș pe rețele, nici pe el, nici pe părerile lui. Sunt doar niște păreri. Zic și io, ca un bătrân izolat.
Nu mai vă încrâncenați, că nu ajută.