Jurnal de SARS-CoV-2/COVID-19 – ep 3

© 3Dgenerator | Dreamstime.com

Ce virus prostănac ești, băi, SARS-CoV-2! Ce virus idiot, păi cum fraiere să lovești așa tare fix planeta pe care locuiești și tu? Păi nu-ți dai seama că și tu o să fii afectat? Nu-ți dai seama că nici tu nu mai ai voie să ieși din casă, nici tu nu mai ai la vară vacanțe și călătorii, nici tu nu mai poți merge decât la cumpărături? Nu-ți dai seama că și tu o să trebuiască să stai cu orele pe Bringo să prinzi un livrator să-ți aducă săpun și alimente? Nu-ți dai seama că și tu o să-ți petreci ore întregi ștergând TOTUL cu spirt și clor? Nu-ți dai seama că și tu o să-ți faci mâinile praf de la atâta spălat cu săpun și spirt?

Nu-ți dai seama, că ești mic și prost, abia ai 5 luni, dar ai să vezi, fraiere, ai să vezi!

 

Mă gândeam azi la o chestie care s-a așezat tare bine. Toate lucrurile, bune și rele, prin care am trecut eu în ultimii 6 ani mă ajută cumva să mă descurc mai bine decât m-aș fi descurcat înainte în perioada asta.

Sper exemplu, de când am venit la București am devenit super antisocial. Nu mă simt acasă aici, așa că în ultimii 2 ani redusesem destul de mult ieșirile, ca să n-am contact cu, lol, publicul larg. Am preferat să stau și să ies cu Lumi, să invităm prieteni la noi, să fie totul într-un cadru familiar. Ei bine, iată, acum nu mai poți să ieși la cârciumă – pentru mine nu e mare schimbare 🙂

Apoi, acum niște ani am avut un an foarte prost. A fost groaznic, cu o grămadă de lucruri care s-au întâmplat toate de-a valma, deodată: singurătate, autoizolare, probleme financiare, rupt niște prietenii pe care le credeam pe viață, oarece formă de depresie, mă rog, multe. Mai multe decât zic eu aici, pentru că, într-un fel sau altul, creierul meu se încăpățânează să șteargă cumva ce-a fost rău și să rămână doar cu ce-a fost bun. Am fost și suficient de bou cât să nu vorbesc cu oamenii din viața mea despre ce simt, ce mi se întâmplă, am mai și băut în perioada aia.

În anul ăla am învățat să evadez din cotidian în povești. Mă uitam atunci la foarte multe seriale, tocmai ca să rup orice contact cu realitatea.

Păi acum cine credeți că se rupe total de noianul de știri despre pandemie cu quest-uri din The Witcher 3: Wild Hunt? Cine mai stă să se gândească la carantină, când trebuie să se bată cu monștri și spirite ca s-o găsească pe Ciri?

Apropo de asta, în general vorbind, încă dinainte de pandemie am realizat că jocurile (pentru mine pe Playstation, dar probabil că există o platformă perfectă pentru oricine, fie ea PC, Xbox sau orice) au un efect terapeutic foarte, foarte util. Pentru mine o repriză de jucat e o repriză de momente în care efectiv mă rup total de orice probleme care mă afectează. Nu considerați jucatul ridicol, promit că nu este.

Tot în anul ăla, am început să vorbesc foarte mult singur în casă. M-am panicat atunci că o iau razna, dar acum iar vorbesc singur în casă și mi se pare perfect normal 🙂

E bună evadarea în povești de orice fel. Cărți, filme, jocuri, scriitură – orice te rupe de cotidian. S-o încercați, promit că ajută.

Hai, nu vă temeți. E rău, dar o să fie și mult mai rău 🙂

 

 

Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu