Nu asta care se încheie, ci cea care urmează. Avem așa
– Social Media Summit la Sibiu, pe 11 mai. Detalii aici.
– PR Beta, pe 12 mai, la Timișoara. Între vorbitori: Alina Crâncău, Alex Negrea, Bobby Voicu și, mă scuzați, eu 🙂 Lista completă a speakerilor e aici și vă puteți înscrie (dacă mai sunt locuri) aici.
– Karaoke Night 2, la Little Pub în Timișoara. Dat fiind că prima ediție de Karaoke Night a avut un succes amețitor, ne-am gândit s-o repetăm.
Da’ fiți fără grijă, revin eu cu detalii 🙂
Nu sunt întrebări retorice, dimpotrivă – doar că în ultimele câteva zile m-am ciocnit cu trei tipuri de manifestare pe care pur și simplu nu le pot pricepe. Neam.
1. Intri într-o toaletă publică. Într-o benzinărie, într-o gară, într-un birt – cert e că nu-i a ta, de-acasă și o folosesc mulți oameni. Pe perete scrie MARE, CU ROȘU să nu arunci nimic în WC. Nimic. Nici măcar hârtie (pentru care ai un coș special la vreo 5 cm distanță). Și totuși tu arunci. Ce te face să ignori anunțul ăla ? Ce te face să nu-ți pese ?
2. Intri într-un birt. Pe-o masă, e un mare semn cu “rezervat”. Ce te-ar putea face să crezi că, dacă scrie rezervat pe masă, scaunele sunt libere și le poți lua ? Nu-i limpede că dacă masa e rezervată sunt și scaunele la fel de rezervate ?
3. Asta-i cea mai tare, de câte ori mi se întâmplă, după ce mă stric de râs, mă iau și mă întreb ce-i în mintea omului cu pricina.
Cum să mă faci albie de porci în fața unor oameni despre care știi bine că mi-s prieteni foarte buni și apoi să speri că eu n-am să aflu ? Cum poți, după faza asta, să mai vorbești cu mine de parcă ne iubim ca-n prima zi ?
… că tot ziceam ieri ce mi-aș dori de Ziua Bărbatului. Și încă îmi doresc, de fapt, că practic încă nu m-a anunțat nimeni că mi le-a luat.
Anul ăsta, Ziua Bărbatului e mare, dom’le. Adică așa, ca eveniment – e un eveniment mare. Se sărbătorește în 17 orașe din țară (în Timișoara la No Name, care întâmplător e la vreo 200 de metri de blocul meu, hehe) iar cea mai mare petrecere va fi la București, în Parcul Copilului. Acolo vor cânta Paraziții, Cargo, Taxi, Ana Lesko și alte trupe/nume tari. Totul va fi transmis live pe site.
Ca o paranteză, dacă tot am zis de site – la concursul cu cadourile de Ziua Bărbatului vă puteți înscrie până mâine seară (adică 4 mai)
Dar mai fain îi că după Ziua Bărbatului urmează – surpriză! – Noaptea Bărbatului.
Practic, Noaptea Bărbatului e un alt cadou pentru bărbați, va începe pe 5 mai, de la ora 22.00 și se va întâmpla pe www.ziuabarbatului.ro până dimineață. Nu vreau să stric bucuria, dar e vorba de fotbal, de jocuri pentru bărbați și de alte surprize care nu trebuie ratate , așa că fiți pe fază 🙂
Ceea ce fac acum se numește shameless selfpromotion. Dar, ca circumstanță atenuantă – o fac foarte rar, doar când cred că merită 🙂
Am postat azi pe Ebucătăria un articol… o trecere în revistă, de fapt, a câtorva restaurante senzaționale pe care le-am descoperit în Redescoperă România. Și a câtorva mâncăruri de care îmi voi aminti mereu cu drag. Îl puteți citi aici.
Îmi doresc să vă fi de folos, în caz că ajungeți să vă plimbați prin zonele prin care ne-am plimbat și noi.
Redescoperă România este un proiect Petrom, susÅ£inut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 ÅŸi Muzeul National al Taranului Roman.
Cum am fost plecat o vreme (Doamne, că bine-a fost!) era cât pe ce să uit că imediat, amu ni, îi Ziua Bărbatului.
Și poate că nu s-ar zice, dar eu sunt un mare fan al tuturor Zilelor care mă includ. Ziua mea de naștere, Ziua de nume, Ziua Copilului… de astea, știți ? Deci implicit sunt un mare fan și al Zilei Bărbatului – cum să nu-ți placă o zi în care, cel puțin teoretic, ar trebui să primești cadouri ?
Bun, da’ ce-mi doresc cado, cado de ziua mea, a bărbatului, adică ? Și m-am gândit, și m-am gândit. Și iar m-am gândit. Și am studiat și m-am uitat atent la ce-și doresc alți bărbați, și apoi iar m-am gândit.
Și m-am hotărât – de ziua Bărbatului, îmi doresc 4 anvelope A/T cu care să-mi încalț mașina și s-o iau prin păduri și prin mocirle până mă satur.
Da, asta-mi doresc. Cine vrea să se bage ? 🙂
PS: Goodyear Wrangler MT/R 215/65/R16 ar fi perfecte, mulțumesc.
Din punctul meu de vedere, cam niciodată în viață nu-i târziu să înveți lucruri.
Ca o paranteză, există și cunosc o mulțime de oameni care nu-s capabili să spună “nu știu”. Pur și simplu au impresia că par proști dacă spun “la asta nu mă pricep” – adică cum, băi nene, să nu mă pricep EU ? Și-așa se întâmplă să ai în jurul tău oameni care știu totul și despre motoare, dar și despre PR, și despre nutriție, dar și despre internet and so on. Cel mai amuzant e atunci când arunci oarece prostie așa, la plesneală, și atoateștiutorul, care habar n-are despre ce vorbiți, spune cu siguranță “da, știu că așa e, sigur că știu”.
În fine, am divagat o țâră. Voiam să spun, de fapt, că eu m-am învățat de multă vreme să am curajul să zic că nu știu, atunci când nu știu. M-am prins că nu-mi cade blazonul dacă nu știu totul, așa cum m-am prins că știind totul poți să cazi în penibil destul de des.
Din motivul ăsta, nu mă contrazic niciodată cu nimeni dacă nu sunt absolut sigur de ceea ce spun. Un obicei destul de rar, o spun cu toată modestia.
Da’ ce faci atunci când esti absolut sigur de ceea ce știi, și totuși ceea ce știi e o prostie ? Și, după ce te contrazici o jumătate de oră cu cineva, aducând argumente și tot, acel cineva îți arată că ești prost ?
Înghiți, aia faci. Lași capul jos și, dacă ai un pic de coloană, îi și mulțumești omului că te-a luminat un pic.
Da, așa am pățit sâmbătă seara, povestind cu un amic despre uriașa greșeală făcută de Chevrolet când a introdus în America Latină modelul Nova. Nova având același sound ca și no va (nu merge), latinoamericanii l-au respins, totul însemnând pierderi imense pentru Chevrolet.
Un caz care mi-a fost predat în facultate, așa cum se predă încă în multe facultăți din lumea asta, cu studii de caz și tot.
Și pe care l-am argumentat cum am știut mai bine.
Și omul, după ce m-a ascultat liniștit, a făcut un research amplu de 3 minute și mi-a dovedit că toată povestea asta a fost o invenție și a rămas un mit urban. Da, nu s-a întâmplat niciodată în realitate.
Iar eu am fost atât de spălat pe creier încât nu m-am gândit niciodată să și verific – că știam eu din facultate, știam precis, mă-nțelegi ?
Și uite-așa am învățat să fiu MULT mai atent când încep să mă implic într-o discuție contradictorie. Ca să nu mai penibil, cum am fost sâmbătă. Și să verific ceea ce cred că știu, că e mai bine.
PS: Mulțumesc, Bogdan Cristea
Începutul celei de-a 7-a zile, ultima, cum ar veni, ne-a prins la Sighișoara. Nu știu cum naiba se face, dar eu am mai fost în Sighișoara și niciodată nu mi-a plăcut (prea tare). Acum, însă, mi s-a părut de vis. Cel mai probabil pentru că am fost cu atâția oameni extrem de faini (adică practic toți cei din grupul de plimbăreți).
O parte dintre pozele de mai jos sunt făcute de Andra
O să sar peste faptul că înainte de a ne sui în mașini, ne-am pupat și îmbrățișat de mai multe ori, că tot nu ne dădeam plecați nicicum. Ne-am despărțit în două grupuri, iar cel din care am făcut eu parte, condus de Doru și Augustin, a pornit spre Biertan. Unde am vizitat Biserica Fortificata
E frumoasă Biserica Fortificată. O biserică-cetate, cu 3 rânduri de ziduri de apărare, construită prin 1480, cu un altar uimitor. Aici am văzut, pentru prima dată, o “închisoare conjugală”, unde soții care se certau erau închiși până se împăcau – cu o singură farfurie, o singură cană de apă și un singur pat. Eu știu cupluri din zilele noastre care ar fi și astăzi împreună dacă ar mai exista “instituția” asta 🙂
Ne-am îndreptat apoi spre Saschiz, să vedem cetatea de-acolo.
Cetatea ca cetatea, dar drumul până (aproape de ea) a fost urcat cu Dusterele conduse de Doru și de Augustin.
Și credeți-mă, în realitate nu e DELOC așa ușor cum pare în poze.
Dacă tot am fost sus pe deal…
… Augustin a profitat de moment ca să-și înalțe din nou zmeul. Când văd cât de fericit e omul când se joacă cu zmeul încep să mă gândesc foarte serios să-mi iau și eu, cât mai curând. Păi uitați-vă un pic la filmul ăsta făcut de Răzvan și spuneți sincer, nu vreți și voi ?
După cetate, Doru ne-a dus la Hanul Cetății. Eu am trecut de zeci de ori pe lângă locul ăsta, fără să știu cât de frumos e. M-am oprit o singură dată să mănânc acolo, și am mâncat ceva omletă, pentru că nu știam ce bucurii gastronomice are doamna Lidia pregătite pentru drumeți
Hanul Cetății e făcut pe locul unui vechi han (de pe la 1800) și păstrează liniile vechii construcții și chiar și o bună parte din materialele de construcție. Dacă ajungeți pe-acolo, vizitați-l musai.
Drumul către București a fost foarte, foarte lung. Pur și simplu ne-am lăsat pe mâinile celor doi aventurieri, Doru și Augustin. Care ne-au plimbat prin zona Moeciu, prin Cheile Dâmbovicioarei și prin alte locuri faine, încercând să stea cât mai puțin pe asfalt și cât mai mult pe coclauri.
În ziua aia, Doru și Augustin (și tot traseul parcurs, de altfel) mi-au schimbat viața. Poate pare că mă joc cu cuvinte mari, dar nu e deloc cazul. Pur și simplu am alte dorințe și alte priorități și alte planuri decât aveam până atunci. Așa cum – sper – o să vedeți în lunile următoare. Evident, lor n-o să le zic asta, că li se suie la cap rău de tot, dar cumva trebuia să le mulțumesc.
Săptămâna asta de Redescoperă România a fost una dintre cele mai faine perioade pe care le-am trăit în ultimii ani. Sună clișeistic, știu – dar cuvintele nu pot cuprinde, ca să zic așa.
Ce să mai și zici ?
Doar că vă mulțumesc vouă, tuturor celor cu care am călătorit, că existați în viața mea 🙂
Redescoperă România este un proiect Petrom, susÅ£inut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 ÅŸi Muzeul National al Taranului Roman.
Înainte de poveștile ultimei zile, vreau să vă rog să vă uitați la acest film, făcut de Răzvan.
Cam așa a fost în plimbarea noastră #dinromania
Drumuri bune, colegii.
The making-of #dinromania from trafictube on Vimeo.
În satul Șurdești din Èšara Chioarului există o tradiție cu istorie lungă – Udătoriul. A existat înainte de comuniști (care au interzis acest obicei) și a fost adus din nou la viață după 1990. Pe scurt, e un mod de a-l celebra pe cel mai harnic om din sat. Pentru asta, oamenii se strâng în a doua zi de Paște la Biserică.
(întâmplător, la Șurdești e cea mai înaltă biserică veche de lemn din lume)
Cu mic, cu mare, în straie populare…
… turiștii sau oamenii locului asistă la ceremonie.
După slujbă, oamenii îl aclamează pe cel ales ca fiind cel mai harnic, apoi se încinge o horă în fața Bisericii. După care tot satul pleacă acasă la Udătoriu, care a ascuns un bănuț undeva în ogradă. Dacă flăcăii din sat îl găsesc înainte ca el să fugă, Udătoriu plătește masa, muzicanții și băutura. Dacă nu, plătesc flăcăii, ideea de bază fiind că, oricum, se petrece cu această ocazie.
În puține părți din țară se mai păstrează astfel de obiceiuri. Și e tare păcat. Merită să mergeți de un Paște la Șurdești, să vedeți cum arată toată povestea asta în realitate.
Altfel, în a doua zi de Paște am văzut cel mai mare steag românesc pe care l-am văzut vreodată, la Beclean.
Am vizitat Mănăstirea de la Rohia, lângă care n-am înțeles exact de ce se construia o clădire cu foarte multe etaje.
Apoi am mers pe un drum care, practic, nu există – drumul dintre Rohia și Dej – și spre seară am ajuns la Sighișoara. Dar asta episodul viitor 🙂
Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.
