Nu sunt întrebări retorice, dimpotrivă – doar că în ultimele câteva zile m-am ciocnit cu trei tipuri de manifestare pe care pur și simplu nu le pot pricepe. Neam.
1. Intri într-o toaletă publică. Într-o benzinărie, într-o gară, într-un birt – cert e că nu-i a ta, de-acasă și o folosesc mulți oameni. Pe perete scrie MARE, CU ROȘU să nu arunci nimic în WC. Nimic. Nici măcar hârtie (pentru care ai un coș special la vreo 5 cm distanță). Și totuși tu arunci. Ce te face să ignori anunțul ăla ? Ce te face să nu-ți pese ?
2. Intri într-un birt. Pe-o masă, e un mare semn cu “rezervat”. Ce te-ar putea face să crezi că, dacă scrie rezervat pe masă, scaunele sunt libere și le poți lua ? Nu-i limpede că dacă masa e rezervată sunt și scaunele la fel de rezervate ?
3. Asta-i cea mai tare, de câte ori mi se întâmplă, după ce mă stric de râs, mă iau și mă întreb ce-i în mintea omului cu pricina.
Cum să mă faci albie de porci în fața unor oameni despre care știi bine că mi-s prieteni foarte buni și apoi să speri că eu n-am să aflu ? Cum poți, după faza asta, să mai vorbești cu mine de parcă ne iubim ca-n prima zi ?
Nu există așa ceva, problema e la tine :-)) !
Serios vorbind, tocmai de aceea obijnuim cu toții să spunem că trăim printre țărani pentru că acele instincte de bună purtare și respect ne lipsesc din cauza anturajului, fiindcă nu au fost “cultivate”. Cum spuneau cei de la Divertis “Păăărerea mea….”
Pingback: Law's Blog » Hartia igienica se recicleaza?!