Hei, salut, ce faceți?
Știu, long time etc. Și mie mi-a fost dor, să trecem peste.
Plecăm de la o premisă fundamental adevărată: mie îmi place tare mult folclorul românesc. Mi-am petrecut săptămâni din viață ascultând clipurile lui Fabr1s (și sunt nenumărate). Cred că sunt singurul om pe care-l știu care ascultă muzică folclorică doar pentru relaxare. Eu și Andrei Argatu ce mai facem asta. (big up, Andrei, pe muzica ta scriu articolul ăsta, jur). Scrie și aici că îmi place.
Deci nu-l consider vechi, obosit, stupid – nu nimica, îmi place tare.
Și îmi place tare ȘI pentru că scoate la iveală niște caracteristici reale ale poporului român. Cum ar fi bunătatea noastră sufletească. Mândria noastră de români. Bărbații sunt duri și fermi. Femeile sunt cuviincioase și demne. Și niciodată, dar niciodată românul creștin nu și-ar dori răul altui frate, creștin sau nu.
E normal să fie așa. Dacă am fost cei mai viteji și mai drepți dintre traci, nu-i logic că suntem și cei mai buni, mai cinstiți și, mai ales, cei mai altruiști?
Avem nenumărate exemple că așa suntem, nu vă mai luați după manipulări soroșiste!
Iată câteva exemple, credeți-mă că sunt sute, dar să nu facem o pagină de wikipedia din acest articol.
Câteva cuvinte despre altruismul nostru, despre cum, la fiecare eșec, încercăm să pricepem unde am greșit și să evoluăm, în loc să dăm vina pe alții.
Cel care ne-o depărtat
Moară vara de tunat
Să n-aibă nici lemn la cruce
Nici la groapă cine-l duce
Să n-aibă loc de pământ
Nici țărână pe mormânt
Maria Iliuț – Din Suceava-n Rădăuți, o piesă în care aflăm că autoarea anonimă împlinește și virtuțile cumințeniei și bunei cuviințe, ea având trei drăguți – “Unu-n deal și altu-n vale / Altu-n Crasna ca o floare“.
Dar și bărbații români sunt de admirat. Puternici, duri, rezistenți la băutură ca nimeni alții – cine-a auzit de român să facă urât la băutură?
La birtuțu’ din pădure
Eu beau vin și mănânc mure
De se-ntâmplă să mă-mbăt
Merg acasă și sparg tăt
Nu sparg masa, nici dulapul
Numa’ îi sparg la soacra capul
Nu sparg masa, nici cuptorul
Da’ la soacra îi smulg părul
Daniel Ursu – La birtuțul din pădure, o piesă din care mai aflăm și că bărbatul traco-român nu doar că este puternic și “he can hold his liquor”, dar are și o apreciere specială față de ființa care a dat naștere jumătății sale.
Bine, bărbatul român e și un fel de Alain Delon comunal, că toate fetele din sat au oarece issue cu el. TOATE. Bine, mai puțin personajul principal, care s-a pișat pe a învins în competiția pentru bărbatul puternic al satului.
Tăte șogorițele m-ar mânca dacă-ar putea, măi,
M-ar mânca, n-are zice nu, că le-am luat drăguțu, măi.
Drăguțul nu le-am luat, el pe ele le-o lăsat, măi
(ca idee, șogorițe în Ardeal se referă la femei care au avut șansa de a se bucura, sexual vorbind, la același bărbat, tot așa cum șogori îs bărbații care au avut onoarea de a se bucura de dăruirea sexuală a aceleiași femei) Bine, cred că de fapt înseamnă cumnate/cumnați, la bază, dar în realitate înseamnă ce v-am zis eu mai sus.
În fine, la final totul se poate rezolva în familie, la o discuție și-o băută – cum altfel?
Bea finul și cu nănașul
Și le cântă ceterașul
Bună-i țuica, bun îi vinul
Bea nănașul și cu finul
Ghiță Munteanu – Bea finu și cu nănașu, o piesă în care aflăm că și ierarhia familială contează mult: nașul ascultă ceterașul cu drag (ceteraș îi la bază violonist, dar în realitate înseamnă lăutar), iar finul, cam ca la familiile mafiote, că traci erau viteji, drepți și mafioți, e ăla care plătește: “și finul, că-i băiat fain, umple cetera de bani”
În fine, există o piesă pe youtube, cu PESTE 7 milioane de views, care se numește Caru’ cu muieri stricate – că dacă e să avem o calitate, e că n-am fost niciodată misogini. Noi, ca neam. Ia fiți atenți aici, operă:
După un pahar sau tri
Mi-amintesc de datorii
După tri sau după patru
Îmi vine să-mi bat bărbatu!
PS: total offtopic, doar pentru curiozitatea mea personală – știați că Mă dusei să trec la Olt nu-i DELOC o piesă din Oltenia? nope, e din zona Brașovului. Mai zi ceva!
