Aventura mea cu ginul

1. Mama, te rog io tare, nu citi articolul ăsta, ok ? Poate ai treabă sau ceva, mulțumesc.

2. E un articol scris strict pentru Oana, gazda de la Bistro de l’Arte, cel mai excepțional restaurant din orașul Brașov (da, știu ce-i aia un pleonasm, îmi asum), cel mai bine manageriat și cel mai ofertant bistro de pe-aici, culinar vorbind. Restaurantul unde mi-aș petrece restul vieții, până la pensie și un pic după – așa de mult îmi place.

Era pe la 1999, sau poate 2000, nici nu se mai știe. Locuiam în orașul Bucureși, din păcate (așa se distrug tinereți). Locuiam într-o garsonieră cu cel mai vechi și drag prieten al meu, Luci – nu-l știți voi. Luci, cu un an mai mare ca mine, lucrase un an ca barman într-un bar.

Și într-o seară de mai, plină de praf și banală, când NU așteptam c-o țigară să iau pe cineva de la școală*, discutam cu Luci despre gin tonic. Nici măcar nu știu cum a venit vorba și nici nu contează. Și i-am zis lui Luci, cu sinceritate, că nu băusem niciodată gin tonic. La care Luci a zis, parcă-l aud aici lângă mine, deși el e în Anglia:

Lasă, că-ți face fratele tău un gin tonic de n-o să-l uiți niciodată

A avut dreptate, uite, nu l-am uitat.

Era luni. Ne-am dus și ne-am luat o sticlă de gin și o sticlă de Kinley. Pe care le-am băut. A fost senzațional de bun. Doamne, cât mi-a plăcut! Apoi a fost marți, ne-am luat o sticlă de Kinley și una de gin. Pe care le-am băut. Apoi miercuri. Gin, Kinley, băut. Apoi joi. Două sticle de gin, două de Kinley, băut. Vineri ne-am apucat pe la 6 seara și am terminat sâmbătă dimineață pe la 9 (de unde aveam atâția bani de dat pe sticle de gin și kinley în studenție ? păi pana mea, lucram amândoi de dimineață până seara!). Nici măcar nu ne amețeam, dar’mite să ne îmbătăm.

Din ziua aia fatidică de sâmbătă, nu mai rezist la cuvântul gin. Nici măcar să-l aud. Dacă simt mirosul ăla de ace de brad, mi se face rău instant. Dacă există gin pe o rază de 100 de metri în jurul meu, mi se face rău, clar.

Să mai gust vreodată ? JAMAIS!

Mno, și asta a fost aventura mea cu ginul. Ne-am cunoscut prea tineri, ne-am iubit prea intens, s-a dus naibii totul și niciodată n-are să vie iară.

foto: gin, via shutterstock

____

* (parafrază după versurile unei piese celebre prin 99, se numea “nu mă uita”- RACLA și Anda Adam)

 

Andrei Crivăț

3 Comments

  1. Traian   •  

    OK, de acord, dar care-i faza cu acele de brad? :-s

    • Andrei Crivăț   •     Author

      asta-mi inspiră mie mirosul de gin – ace de brad 🙂

  2. Ioana   •  

    Salut, numele meu este Ioana si am aceiasi problema ca si tine. Doar cand ma gandesc, mi se ridica parul pe mine :))

    Dar, ma bucur ca nu sunt singura pe lumea asta 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu