Ăsta e strigătul disperat al unei femei de 35 de ani care se numește Livia Beju și care suferă de-o boală rară și îngrozitoare – Sindromul Marfan

După povestea cu doamna Irina, am zis cu hotărâre că nu mă mai implic multă vreme în povești umanitare și nu mai scriu despre ele. Fiecare cu-ale lui.

Dar apoi, am dat peste două povești care m-au impresionat foarte tare. Prima, la Bogdana – familia de la Pogăceaua, 3 copii a căror mamă a murit și care trăiesc cu tatăl lor în 15 metri pătrați. Am scris aici.

A doua, a scris-o Ioana în Ziar de Cluj și despre ea vă vorbesc acum.

Livia trăiește într-un chin cumplit. Dureri atroce în fiecare zi, pe care le alină temporar cu morfină. În fiecare zi, e în pericol să-și piardă vederea, să rămână în scaun cu rotile sau să moară de la complicațiile bolii. Pentru boala ei, primește de la stat 243 de lei lunar. Care nu-i ajung, evident, nici de mâncare. De muncit, nu mai poate munci – cât a putut, a tras tare. Acum nu mai poate.

Toti cei carora le-am zis de boala mea au disparut. Au fost slabi, ei nu trebuiau sa duca boala asta. Dar consider ca mi-au facut un bine. Sunt invatata cu asta, de vreme ce si parintii m-au parasit

Găsiți aici întreaga ei poveste. E foarte, foarte impresionantă.

Își dorește să mai trăiască 1-2 ani fără dureri. Pentru asta, are nevoie de medici care-i cunosc boala – în România nu prea sunt – și de un tratament adecvat, pe care acum nu și-l permite.

Știți versul “de Crăciun, fii mai bun ?”

Haideți să fim mai buni și s-o ajutăm pe Livia, haideți să fim mai buni și să-i ajutăm pe copiii de la Pogăceaua. Haideți să ne pese un pic de semenii noștri care au mari necazuri.

Aici e povestea Liviei, spusă chiar de ea, iar aici aveți detalii despre cum o putem ajuta. (inclusiv prin paypal)

Aici e povestea copiiilor de la Pogăceaua, aici aveți detalii despre cum putem ajuta.

Haideți să nu-i lăsăm pe oamenii ăștia singuri de sărbători. Haideți să le arătăm că suntem oamenii și că îi tratăm ca pe oameni.

Haideți să facem, din nou, o faptă bună, vreți ? Că-s convins că ni se adună undeva.