Cine vine la PR Beta ?

Nu mă refer la lista impresionantă de speakeri, firește. Ci la câștigătorul concursului pe care l-am lansat săptămâna trecută.

Carevasăzică, bătălia finală s-a dat între Andreea și Bogdan.

Ușor n-a fost, totuși am ales-o pe Andreea. Pentru că știu cât de mult muncește și cât de mult încearcă să învețe din tot ce prinde și, mai ales, cât de mult îi place lumea asta a PR-ul 2.0. Și se descurcă excelent.

So… Andreea, ne vedem pe 12 mai, da ? 🙂

Cum începe o iubire de durată ?

Pentru că suntem în era 2.0, mai întâi auzi de ea pe net. Pe Facebook, de exemplu.

Apoi, vă vedeți prima dată la un restaurant sârbesc din Timișoara, să zicem că la Yugoslavia. Te uiți la ea, ea la tine. Pentru că mai ești cu un prieten și c-o prietenă, începeți să schimbați impresii despre ea. Da, e clar – vă place tuturor.

O vreme, nu vă mai vedeți deloc. Mai dai de ea pe ici, pe colo, dar n-aveți nici o treabă unul cu altul. Apoi vine o zi în care îți iei inima în dinți, o suni și îi spui “hai, vino la mine“. Și ea vine. Din ziua aia, nu vă mai despărțiți.

Da, așa a fost povestea mea cu Terapia.

Ce este Terapia ?

După cum știe toată lumea (mai puțin cei care nu știu, ©), Terapia este o bere produsă de Clinica de Bere, în Timișoara, pentru Timișoara (și mai nou și Arad). Există în două sortimente, Terapia Platin – bere albă, nefiltrată, Weissbier – și Terapia Gold – bere blondă, nefiltrată.

Din punctul de vedere al unui băutor pasionat de bere, vă spun că este una dintre cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată (pe oriunde am fost, inclusiv Germania și Austria). Nu mai spun că au cel mai frumos design de brand de bere pe care l-am văzut vreodată (și nu subiectivismul meu mă face să spun asta, ci faptul că a luat cel mai mare premiu la un concurs mondial de design de bere).

De când ne-am întâlnit, o promovez intens pe oriunde pot. Atât de intens, încât o mulțime de lume m-a întrebat dacă lucrez la ei.
Nu, nu lucrez la ei, nu mi-s clienți, acest articol nu e plătit în absolut nici un fel, nici măcar cu bere 🙂
Nu, oamenii care o fac nu-mi sunt prieteni pe care încerc să-i ajut (dar sper să-mi devină, în timp) întrucât îi cunosc de două săptămâni.

Pur și simplu sunt foarte încântat că 3 6 băieți din România și-au pus mintea și au reușit să facă un produs ATÂT de bun. Și sper sincer să-i țină, să nu cadă pradă dezvoltării bruște și să facă o bere bună în continuare.

Unde se poate bea Terapia ?

Într-o mulțime de locuri din Timișoara, într-un restaurant din Arad și cam atât. Dar se poate comanda și acasă. Aici e o listă completă cu locurile unde se găsește. Da, și Little Pub vinde Terapia 🙂

Și clipul lor de prezentare:

2 ani de YouClubVideo

În ideea că titlul spune multe, vă mai zic doar că – cu prilejul fericitului eveniment, la mulți ani, să trăiască – YouClubVideo face un mega party cu muzică electronică în Timișoara, în Club No Name.

Evenimentul începe la ora 00.00 și durează 12 ore (ceea ce nu-i de colo). Cap de afiș e Solomun, dar pe lângă el or să mai fie pe scenă și NTFO, Rhadow și Nao.

Detalii aici, în engleză.

Ne dăm o Timi cu Chinezu ?

post pentru timișoreni, îndeosebi

Pe foarte scurt: marți, pe 12 aprilie, după ora 18, Chinezu – alături de Timișoreana – ne invită la bere. La Porto Arte. Cam oricine poate veni, cu oarece condiții: să aibă peste 18 ani (musai) și să dea un mail la șerifu’ Chinezesc, pe cristi.china la gmail, ca să poată striga prezența.

Momentul beristic (da, așa îmi place mie să inventez cuvinte, și ce ?) se datorează faptului că exact aici, la Timișoara, va începe pe 16 aprilie Drumul Mingii.

Deci, ne videm acolo, să ciocnim blogurile și halbele ? 🙂

Vrei să vii la PRBeta ?

PR Beta, după cum sper că știți deja, e prima conferință regională de PR 2.0.

Conferința se adresează specialiștilor în PR, oamenilor de comunicare din companii – care folosesc mediul online în comunicare sau doresc să îi cunoască avantajele, consultanților independenți, studeților la comunicare și jurnalism, bloggerilor și reprezentanților presei din zona de centru și vest a țării. Dorim să aducem specialiștii în comunicare cât mai aproape de reprezentanți ai agențiilor de PR și ai companiilor care au avut cele mai bune rezultate în comunicare online în 2010.

Ca să vă conving de “greutatea” evenimentului, vă mai spun doar să aruncați o privire pe lista de speakeri. Dacă mă ignorați, ceea ce nu-i așa greu, o să vedeți că-i impresionantă.

Ei bine, dacă activați în acest minunat domeniu, al comunicării, și vreți să participați la PR Beta, eu vă ofer o invitație. Pentru asta, trebuie doar – deci DOAR! – să mă convingeți că participarea voastră la PR Beta e esențială. Așa că am să vă rog să scrieți (pe blog, dacă aveți, iar dacă nu, să lăsați un comentariu aici) de ce e vital pentru voi să fiți în sală. Cu ce v-ar ajuta exact, în viață, să veniți și să-i ascultați pe oamenii ăia – speakerii, adică – împărtășind din experiențele lor. De ce voi să veniți gratis, când alții plătesc bilet. Pe scurt, repet, să mă convingeți că trebuie să fiți în sala aia.

Dacă scrieți pe blog, am să vă rog să lăsați un comentariu la postarea asta, cu linkul, ca să știu că ați scris (că trackbackurile se mai pierd) și musai să puneți undeva, în postare, link către pagina de înscrieri la PR Beta

Peste o săptămână, eu o să aleg un câștigător. După criterii subiective, necontestabile – o să aleg postarea/comentariul care mă convinge cu adevărat.

Mno, dacă vreți să veniți – și io zic să vreți, dacă sunteți în branșă – nu cred că-i așa greu 🙂 Spor.

Mno, dacă chiar vă doriți să veniți, n-ar trebui să fie așa greu.

Timișoara, hai să nu pierdem trenul

post pentru timișoreni, dedicație specială, fără număr

Pe foarte scurt, pe 15 aprilie am putea petrece cu toții (sau o bună parte dintre noi) în Trenul Beck’sperience, cu Șuie Paparude, Grimus, Gojira și alții.

Pentru asta trebuie doar să câștigăm, după cum bine ziceam aici. Să câștigăm noi, adică Timișoara, cu timișoreni și vinituri, ăștia care ieșim la plimbare pe malul Begăi, bem nefiltrate prin Unirii și dacă vrem putem merge în Serbia în 20 de minute. Noi și-ai noștri.

E atât de simplu să câștigăm!

Vedeți trenu’ ăla verde de sus ? Ei bine, faceți click pe el

1. Dacă aveți un blog, bifați acolo “blogger”, luați codul ăla de vi-l dă și-l puneți în header. O să aveți propriul vagon, primiți trafic de pe alte bloguri, e de bine, parol!

2. Dar, dacă nu aveți blog, e și mai simplu – faceți click pe tren, bifați “cititor” și-apoi trebuie doar să lăsați o adresă de mail.

Vă reamintesc, dacă Timișoara strânge cei mai mulți înscriși, câștigăm competiția. Acum e pe locul 2, mult în spatele Bucureștilor și un pic în fața Sibiului

Așa că haideți un pic să ne mobilizăm. Ca să vadă Arhi că, orice-ar zice, Timișoara îi fruncea.

Deci, facem să fie bine ?

Trenul Beck’s porneÅŸte din nou

V-am mai spus (e drept, pe scurt) că am petrecut Revelionul în Trenul Beck’sperience. A fost de excepÅ£ie, aÅŸa că mult m-am bucurat să aflu azi că Becks dă drumul din nou, în aprilie, la Beck’sperience.

Pe de-o parte, asta înseamnă că între 1 martie ÅŸi 6 aprilie, dacă vă luaÅ£i un Beck’s ÅŸi trimiteÅ£i codul unic (fie prin sms la 1823, fie în secÅ£iunea dedicată de pe site-ul www.becks.ro) puteÅ£i câÅŸtiga premii faine: una dintre cele 600 de invitaÅ£ii duble în Trenul Beck’sperience, una din cele 6 sesiuni de clubbing în Berlin, împreună cu 3 prieteni ÅŸi alte câteva mii de premii.

Anul acesta, Trenul Beck’sperience pleacă din BucureÅŸti (pe 9 aprilie), din TimiÅŸoara (pe 15 aprilie) ÅŸi din Sibiu (pe 16 aprilie). Dar, cel mai tare ÅŸi mai tare, cu ocazia campaniei, Beck’s face o competiÅ£ie între bloggerii din cele trei oraÅŸe.

Åži ca să câÅŸtige timiÅŸorenii, iată ce-ar trebui să facem: pe unele bloguri timiÅŸorene o să vedeÅ£i widget-uri ca cel pe care îl am eu mai sus, cu Beck’sperience. Prin aceste widget-uri, dacă sunteÅ£i bloggeri, vă puteÅ£i înscrie la promoÅ£ie – ÅŸi fiecare blogger înscris care afiÅŸează pe blogul său widget-ul de mai sus înseamna un “vagon” în plus la Trenul Beck’s. Dacă noi, la TimiÅŸoara, strângem cele mai multe “vagoane”, well… 6 dintre noi (cei care îndeamnă cei mai mulÅ£i cititori să se înscrie) vor merge la super party-ul Beck’sperience. Altfel, vom primi doar două locuri. De asemenea, vor fi oferite prin tragere la sorÅ£i 10 locuri cititorilor înscriÅŸi în vagoanele de pe oricare dintre bloguri.

Ca idee, widgetul permite cititorilor să navigheze prin “vagoane”, ceea ce o să aducă (celor care-l afiÅŸează) cititori noi, ceea ce n-ar fi chiar rău, mă gândesc.

Trupele care vor cânta live sunt afiÅŸate ÅŸi pe site, e vorba despre Åžuie Paparude si Grimus, iar DJ sunt: DJ Gojira, DJ Limun, Dj Leo, DJ Bully. Deci distracÅ£ie pe ÅŸine, prieteni noi ÅŸi, per total, o noapte de senzaÅ£ie.

Fie ca cei mai buni să câÅŸtigăm 🙂

Comanda minimă e o prostie

Ca să fie clar, mă refer la acele restaurante/pizzerii/fast food-uri care fac livrări la domiciliu pe bază de comandă minimă.

Nu pot pricepe NEAM de ce li se pare mai util, sau eficient, sau profitabil să stabilească un prag minim al comenzii, în loc să ceară taxă de transport. Eu, dacă aș avea un astfel de business, aș face așa: la comenzi de până la X lei, transportul costă Y lei. Peste X lei, transportul este gratuit. Pentru că E LOGIC să fie așa!

Uite, am să vă dau un caz concret. Eu comand destul de rar pizza, mai rar de o dată pe lună. În Timișoara, pizzeria mea preferată e Napoleon. Ei fac o pizza aproape la fel de bună ca a mea (moment de aroganță nocturnă, vă rog să-l ignorați). Napoleon sunt foarte faini pentru că poți comanda și hamburgeri, de exemplu. Hamburgeri delicioși, adevărați, din carne, făcuți pe grill – nu mizerii din plastic și praf de oase, ca la McDonalds. Ei bine, la Napoleon comanda minimă e de 25 de lei. Ca să ajung la această limită, la prețurile lor, ar trebui să-mi iau 2 pizza de 32 de centimetri, sau o pizza și 2 hamburgeri (deși așa nu știu dacă ajung la 25 de lei)

Ok… dar CE SĂ FAC EU cu atât mâncare ? Da, ok, sunt mare, dar nu ATÂT de mare. De ce tu, pizzerie, mă obligi să-mi cumpăr mai multă mâncare decât am nevoie ? Ca s-o arunc mai târziu ? Sau ca s-o mânânc rece și stătută, să nu-mi mai placă și să nu mai comand de la voi ? Nu-i mult mai ok pentru mine, și pentru voi, să-mi puneți o taxă de transport dacă fac o comandă mai mică decât ăia 25 de lei ai voștri ? Pui o taxă de transport de 5 lei, îmi comand o pizza, sau doi hamburgeri, dau 15 lei în loc de 10, dar îmi convine, pentru că nu trebuie să-mi comand lucruri de care n-am nevoie, și nici nu dau 25 de lei, dau doar 15. Și ție, pizzerie, îți convine, pentru că îți scoți banii de transport, mai bine decât îi scoți din 2 pizza livrate gratis (e un calcul matematic simplu).

Bine, trebuie făcută precizarea asta – îmi doresc să cred că nu sunt singurul om din Timișoara care își comandă mâncare doar pentru el. Da, ok, sunt momente când ești cu mai mulți prieteni și comanzi chestii, mie nu prea mi se întâmplă, sau comanzi la job, cu colegii, dar mă gândesc (adică sper) că or mai fi și alții care uneori comandă doar pentru ei. Și-atunci nu e la îndemână taxa de transport ?

Well, aparent nu. Pentru că o grămadă de pizzerii au prostia asta de comandă minimă.

Și-așa ajung eu, onest halitor de chestii nesănătoase din când în când, să nu mai comand de la furnizorul meu preferat, Napoleon, și să comand de la Da Toni, care livrează gratuit, fără comandă minimă (chestia aia de pe site-ul lor – foarte trist site de altfel – cu comanda de 50 de lei e pentru livrări în afara orașului, dar în Timișoara se livrează gratuit), și face o pizza chiar ok (mulțumesc pentru pont, Alexandra).

Acum… de ce Da Toni poate livra gratuit și fără comandă minimă (sunt convins că fac profit, nu par vreo instituție caritabilă) și alții nu pot face asta, e o altă discuție. Dar până atunci, eu sper sincer să dispară comanda minimă. Că nu toți comandă la serviciu, așa cum nu toți au 4-5 oameni în casă cu care să împartă mâncarea. Numa’ zic.

De prin Timișoara 2

Primul “episod” a fost ăsta. Ca de obicei, click pentru mărire pe fiecare poză.

1. Un taximetrist un pic PREA pornit (m-a ajutat Liviu cu poza)

2. Poate că-s subiectiv, da’ mie îmi inspiră orice altceva în afară de încredere.

3. Poate că nu se vede din poză, da’ era închis. E un nonstop care se închide zilnic la 23.00. Am mai povestit de el.

4. … pentru că până și înrămarea e o artă, da ?

5. Precis că domnu’ ăsta e rudă cu Gigi Becali. Precis.

6. Un administrator de bloc care are soluțiile cu el.

7. Prima oară am citit șnițele, deși chiar nu-mi era foame sau ceva. Abia apoi am văzut că, de fapt, e vorba de știițe.


Bonus, un slogan foarte greșit al unei farmacii din Cluj.

PR Beta

Pe 12 mai o să se întâmple în Timișoara prima conferință regională de PR onlinePR Beta

O conferință care își propune să pună față în față oameni de PR, bloggeri și jurnaliști pentru a discuta despre ce se face și ce nu se face în PR-ul online. În umila mea opinie, puține conferințe legate de online ar putea fi mai constructive și mai utile decât cea pe acest subiect – a PR-ului online. Pentru că deși s-au scris o grămadă de articole pe tema relațiilor PR -> jurnalist/blogger și invers, este trist și uimitor cum oameni din ambele “tabere” fac greșeli de abordare fundamentale.

Încă nu știu cine sunt speakerii, dar Nebuloasa și Cristina promit că vor fi vorbitori cunoscuți, foarte buni în domeniile lor. Ceea ce mă încântă, pentru că întotdeauna am preferat/o să prefer să învăț de la oameni care au experiență, mai degrabă decât de la cei care cunosc teoria foarte bin.

Lista completă de speakeri va fi anunțată pe 10 martie pe site-ul evenimentului, www.prbeta.ro – iar de pe 20 martie se vor deschide înscrierile.

Și eu voi fi printre primii înscriși 🙂