… dar vorbele n-are nici o valoare, mânca-ț-aș, fără posterul lucrat de Andrei.
Dacă ești nou în Timișoara, așa, ca mine, și vrei să vezi locurile frumoase din oraș, sigur auzi foarte repede de Parcul Alpinet. Că e un parc frumos.
Și-atunci te-ntrebi – unde-i parcul ăsta ?
Răspunsul e foarte simplu: depinde. Depinde de unde cauți această informație.
Spre exemplu, de pe site-ul Primăriei afli că între Podurile Traian și Episcopiei (link) – click pentru mărire
Dar de pe site-ul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara afli că e între Podurile Maria și Mihai Viteazu (link) – click pentru mărire
Eu nu știu, nu-s din localitate, dar Richie zice că e corectă varianta a doua – Maria și Mihai Viteazu. For the record 🙂
Amu, io cred că mai toți ieșim, din când în când, prin cârciumi. Mai vedem un om, mai pușcăm un suc din diverse cereale, mă rog, fiecare face câteva ceva.
O constantă a (aproape) tuturor cârciumilor din România și, practic, din lume, e că în ele servesc ospătari. Care ospătari, băieți sau fete, uneori sunt mai isteți, alteori mai simpatici, alteori complet cretini și alteori foarte neplăcuți. Arhi, de exemplu, știe că eu am așa, ca o pasiune pentru ospătari – majoritatea n-au să mă uite niciodată, probabil 🙂
În discuțiile cu ei (ospătarii, băieți sau fete) privitoare la comandă sau la plată, se întâmplă deseori să te ciocnești de niște replici de-ți stă logica-n loc. Le reții, le povestești cu prietenii, mai râdeți, le mai uitați….
Ei bine, astea sunt cele mai tari 3 replici pe care le-am auzit de la un ospătar în ultimul an. Și am să vă rog mult, dacă aveți și voi povești din astea, să le lăsați la comentarii, să facem o colecție frumoasă de replici de ospătari. Cu singura condiție să fie reale, numa’ zic.
Nu e un top, sunt în ordine cronologică.
1. Ospătărița de la Gothic, din Cetatea din Alba Iulia
– Care e diferența dintre sos de usturoi și mujdei de usturoi ? întreb eu
– Mujdei n-avem, răspunde ea
2. Ospătarul de la Bond’s, din Timișoara
– Ce bere aveți la halbă ? întreb eu
– Practic, pot să vă pun orice bere în halbă, răspunde el
3. Ospătărița din Dacvila, Timișoara
– Cât costă o pizza cu ton și 2 beri beck’s ? întreb eu, scoțând portofelul pentru a plăti consumația mea.
– (după 5 minute revine și zice) Îmi pare rău, dar am vorbit la bucătărie și la ora asta nu mai facem pizza.
Mno, aveți și voi replici din astea ?
Are dreptate, îmi zice la un moment dat. Ești prea plin de tine.
Poate e vreun sistem de self-defense, poate îs doar bătrân și surd, cert e că n-am înțeles din prima ce-a zis. A repetat, până am înțeles – a fost de treabă, că putea să mă lase în bezna neștiinței.
Azi am aflat o mulțime de lucruri noi despre mine. Am aflat, de exemplu, că o mână de oameni care mi-s foarte dragi nu prea mă suportă, în viața reală. Am aflat că sunt prea copleșitor și prea autoritar. Am aflat că o fac pe deșteptul și că mereu știu eu mai bine.
Poate sunt, nu zic nu. Poate nu sunt, și doar există oameni care își pierd siguranța și sentimentul de alpha pe lângă mine. Poate ar trebui să mă schimb fundamental – așa, ca om, ca personalitate – sau poate nici măcar n-ar trebui să-mi bat capul cu prostiile astea.
N-o să stau mult, mi-a zis. Mi-e defect un senzor la mașină și n-o mai pot încuia.
Lasă, ai CASCO, ce-ti pasă ? zic eu spiritual.
N-am CASCO, zice.
Bine, nu înțeleg de ce n-are CASCO la o mașină de 20 de mii de euro, da’ nu risc să o întreb – dacă iar par plin de mine ? Mai bine mă abțin.
Atunci, în cel mai rău caz, ți-o fură și aia e, ce să-i faci, zic așa, mai degrabă timid.
Timid, sper eu, e opusul de la plin de mine.
Nu mi-e de mașină, zice. Tăcere. Tăcere. Mi-e de pantofi, să nu mi-i fure, am vreo 4 perechi în mașină.
Tăcere.
– Foarte frig afară, zic când mă sui în taxi.
Îi spun unde să mergem, pornește, eu îmi scot telefonul să mă dau pe net.
– Da, zice. Nu știu ce s-a întâmplat cu iernile astea. Acum sunt lungi și murdare.
Mi-e clar că omul e puțin nevorbit.
– Acuma, zic, ca să fim sinceri, acum 20 de ani iernile erau mult mai grele și se terminau prin martie. Nu mi se pare așa dramatic că-i frig în februarie.
– Da, domnu’. Da’ erau frumoase. Nu murdare ca acum. Zăpada era zăpadă, nu noroi.
Are și el dreptatea lui. Mă uit pe fereastră și sunt de-acord – nici zăpada nu mai e ce-a fost. O vreme mergem în tăcere, eu îmi butonez telefonul, el se gândește intens, îl simt măcinat. Să tot aibă un 45 – 50 de ani. Nu, n-a fost vreodată un bărbat frumos. Da’ cred c-a fost un om hotărât, în viața lui. Probabil creștin devotat. Un taximetrist creștin.
– Și nu vedeți ? Și vara… e prea cald vara. Parcă te omoară. Când eram mai tânăr nu era așa cald. Acum toate s-au schimbat.
– Mda, e cald, da’ totuși…
– Și nevastă-mea asta, mă întrerupe.
Simt că are nevoie să se descarce, îl las în pace.
– Și nevastă-mea asta… parcă-i proastă, domnule. De ani de zile mă rog de ea să punem un aer condiționat. Ea nu și nu, că-i alergică. Păi și eu ce să-i fac ? Ziceți și dvs., ce vină am eu că-i alergică ?
– Păi, încerc să-i răspund, dacă doamna e alergică, nu știu ce să vă zic… poate ar fi bine să țineți cont de asta.
Iar tăcere. Suntem pe la jumătatea drumului. Are dreptate, iernile nu mai sunt frumoase.
– Da’ știți ce-i fac ? zice iar. O trimit la vară în vacanță cu fiu-meu. Și cât îi plecată montez aerul condiționat. Ce-o să facă, domnule ? întreabă revoltat, întorcându-se către mine. Ce POATE să mai facă ?
Cumva, cred că așteaptă un impuls de la mine. Un “da, dom’le, ce să mai facă ?”. Nu pot să-i zic asta. Dar nici nu vreau să-l supăr, pare așa de amărât, cu aerul lui condiționat…
– Mă tem c-o să mâncați numai sandvișuri o vreme, dacă faceți asta.
– Pe dracu, zice. Noi taximetriștii, știm unde să mâncăm cu unșpe lei, masă completă. Nu stau eu în mâncarea ei….
Iar se lasă tăcerea. Nu mai avem mult, mă gândesc că s-a eliberat și mă lasă în pace.
– Și noi, taximetriștii… noi știm și unde să mergem la femei, domnule, dacă e până acolo.
– Păi … cred, zic. Că doar…
– Dar eu nu mai fac prostii. Făceam când eram mai tânăr și taximetria mergea mai bine. Acum nu mai fac. Păi de unde, domnule ? Că toate vrea bani sau cadouri. Acum nu mai fac, dar când mergea taximetria … am și acum colegi care mai merg cu vagaboante, da’ nu pricep cum… păi și când mai muncesc ca să facă bani ? Eu nu înțeleg. Eu nu mai fac prostii de astea. Mai făceam, când eram tânăr, dar acum gata…
Mă pufnește râsul.
– Da, domnule, zice. Da’ adevărul e că femeile acum sunt mult mai deștepte.
– Păi… cred că mereu au fost deștepte, zic eu, un feminist convins, de altfel.
– Ba nu, răspunde aspru, ca și cum l-aș fi contrazis în vreun fel. Uite, nevastă-mea. E deșteaptă. Mă rog, așa, pe partea ei… da’ e deșteaptă, domnule.
Mbine, îmi zic, mai devreme ziceai că-i proastă, acum că-i deșteaptă pe partea ei.
– Da, zice, nevastă-mea e foarte deșteaptă. Adică uneori are așa… o gândire sănătoasă.
Mi-i clar că în capul lui se petrece ceva film din care io nu prind decât frânturi. Am ajuns acasă, îi plătesc, mă dau jos. Înainte să închid ușa, îmi zice răspicat
– La vară precis îmi pun aer condiționat, nu mă iau eu după proasta aia. Păi ce, să mor de cald ? Că astă vară mi-a fost și rău…
Cred c-a și continuat, dar plecasem deja. În fond, am și eu propriile mele filme.
Mie așa mi-a zis mama când eram mic: “nu poți fi un domn adevărat dacă n-ai batistă și ceas”.
Eu, mărturisesc, n-am nici ceas și nici batistă. Mă rog, problema batistelor a încetat să fie o problemă de când cele de hârtie au devenit populare și accesibile, dar ceasul… ah, ceasul… ceasul încă îmi lipsește 🙂
Așa că vă cer ajutorul. Ora de Timiș face pe pagina de Facebook un concurs foarte simplu la care, eu, Andrei, pot câștiga un ceas. Pentru asta, trebuie să intrați pe pagina lor (asta, adică) și, după ce dați like la pagină, dacă n-ați dat deja, să-mi dați mie like la postarea asta.
Și dacă strâng multe like-uri, pot câștiga un Tissot PR 50 Cronograph. Și faza faină e că și voi, cei care dați like, puteți câștiga un ceas (detaliile sunt aici).
Deci… m-ajutați, vă rog, să fiu un domn cu acte în regulă ? 🙂
… e noua mea aplicație FOARTE preferată pe facebook. Adevăr grăiesc.
Mi se pare extrem de simpatic și de awwww să trimiți prietenilor, familiei, amantelor secrete și oricui vrei, de fapt, un gând frumos sub forma unui simbol care circulă pe harta României.
Și e atât de simplu: alegi pe cineva din lista de prieteni de pe facebook, alegi orașul în care e și îi trimiți gândul tău bun sub formă de simbol: o steluță pentru prieteni, o inimă dacă e vorba de nevastă, iubită sau amantă, o luminiță dacă e vorba de cineva din familie. Sau un trenuleț expres, dacă e vorba de TVdecei, să se joace Răzvan cu el. Numa’ zic.
Serios, îmi place de mor. E ca și cum ai colinda pe la toți oamenii care ți-s dragi, doar că nu trebuie să bați toată țara pentru asta. O poți face de la calcultar.
Dacă suntem prieteni pe facebook, mă tem că zilele astea o să vă tot trimit steluțe și trenulețe.
Un film de Edi Schneider, după o idee de Marius Cristescu. Merită să-l vedeți pe tot, zău că merită.
Dacă sunteți din/în Oradea joi, 30 septembrie, musai să nu-l ratați pe Bendea. De la 22.00, în Queen’s Pub, în cadrul Festivalului de Teatru Scurt.
Ca să zic așa, în stil batmanistic.
Deci pe 1 septembrie, în Fashion Club (în Pța Unirii, Cluj – lângă Diesel) Bendea returns forevăr, cică. Biletele costă 15 lei și se pot cumpăra de la locul faptei (adică Fashion Club, pentru cine n-a băut suficientă cafea azi)
PS: zvonurili zice că urmează un Bendea și Robii, da’ mai încolo
