Știți, la FITS sunt multe chestii faine. Teatru, dans, musicals, circ contemporan, operă, lectură, expoziții, lansări de carte… tot felul.
Dar nimic nu-i mai pe sufletul meu (ok, excepție face Lurrak) decât spectacolele de pe stradă. V-am zis zilele trecute de Păsări exotice, care a fost tare fain. Vă zic azi de alte două spectacole care m-au uns pe suflet.
Primul este Parada Fanfarei de la Cozmești. O fanfară veche de 120 de ani, nenică! (să fie limpede, fanfara are 120 de ani, nu artiștii care cântă azi). I-am ratat de două ori, a treia oară m-am înfipt pe pietonala din Sibiu fix când au început. Îs un om care apreciază tare muzica țigănească și vă spun că nu-s mulți așa pricepuți în țara asta. Bine, e puțin spus muzică țigănească, oamenii o dau din vals în lăutărie fără piedici. Mi-au plăcut tare, am să-i mai caut.
Iată un video realizat de mine, cu mâinile mele și super Note 8-ul meu.
Final de FITS tare romantic pentru mine. Afară plouă în draci, tună și fulgeră pe alocuri, eu și jumătatea mea MULT mai bună ne uităm la copiii ăștia care bat în tobe și dansează de zici că nu mai există mâine. Ne-a prins tare, m-am simțit ca în Wakanda forevă!
Do you feel alive?
desigur, filmarea nu-i din Sibiu, dar cam așa a fost și acolo.
Tare frumos a fost FITS și anul ăsta. Cumva, abia aștept să treacă anul până la ediția viitoare.
Și de această dată mă refer la mine – spuneam că anul trecut, la FITS, am descoperit că-mi place circul, deși înainte de asta efectiv nu eram curios.
Bine, e puțin spus circ. Spectacolele care ajung la FITS sunt mult mai mult de-atât – dans contemporan, acrobație, teatru, muzică, toate reunite într-un singur spectacol. E magic, și nu mă joc cu vorbe mari, promit.
După bucuria pe care mi-a adus-o David Dimitri anul trecut, am fost anul ăsta la alte două spectacole.
Primul dintre ele – și preferatul meu pe anul acesta – este Revoltă prin muzică, un spectacol al companiei spaniole Lurrak. Doamne, cât de tare mi-a plăcut!
Povestea, pe scurt, este asta – la mijlocul secolului trecut (asta înseamnă prin 1950-1960), într-o fabrică din Bilbao, angajații sunt super exploatați. Așa că la un moment dat se revoltă. Revolta asta e exprimată pe scenă prin muzică la niște instrumente specific basce, prin acrobații și prin mimică. E un spectacol tare frumos, tare amuzant, iar oamenii de pe scenă au niște aptitudini fizice uimitoare. La un moment dat, coboară toți în sală, aleg aleatoriu niște spectatori, îi duc pe scenă și dansează cu ei.
Fun facts – unul dintre actori, Ortzi Acosta, a apărut în peste 1500 de spectacole Cirque du Soleil, în Las Vegas și în Japonia; una dintre actrițe, Jade Morin, nu doar că a apărut în spectacole Cirque du Soleil, dar a jucat în spectacole de circ pe stradă, pe vapor, chiar și într-o caravană prin Africa.
Am mers apoi la alt spectacol de felul ăsta: Backbone (tradus ca Esența Puterii) al companiei australiene Gravity and Other Myths. Poate n-aș fi mers, dar a super insistat Alex că e un spectacol special. Și a fost, recunosc. Oamenii ăia te țin cu sufletul la gură tot spectacolul, pentru că fac chestii periculoase. Și complicate – nu le ies mereu din prima toate acrobațiile. E un spectacol despre limitele puterii: fizice, emoționale, individuale și colective.
Fun fact – oamenii de la Lurrak au stat fix în fața mea la acest spectacol. Îți puteai da seama cât de dificil e ce fac cei de la Gravity and Other Myths după cum își țineau ăștia repirația la diverse scene, că fiind de meserie apreciau în cunoștință de cauză ceea ce se întâmpla pe scenă. Mi-a plăcut tare, Gravity and Other Myths sunt cu adevărat niște excepționali, dar tot Lurrak sunt preferații mei. Ceea ce le-am și spus, la ieșire.
Vă dați seama ce-o fi fost în sufletele lor (ale celor de la Lurrak) când au văzut un gras chel sărind din taxi și urlând spre ei “Hey, I liked yours better!”? Le-a luat vreo 10 secunde să proceseze faza, noroc cu Oltea, că le-a explicat – știți, domnul a văzut spectacolul vostru ieri și a fost încântat, nu-i dement, așa e el…
foto: Dragoș Dumitru
Urmează să vă povestesc despre spectacolele de stradă, că am zis și anul trecut că-s magice.
Am ajuns de 2 zile la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu – ajuns, iată, la cea de-a 25-a ediție. Am mai spus și în alți ani, repet – dincolo de toate chestiile pregătite aici, atmosfera e copleșitoare. Să vezi străzile unui oraș de provincie umplute de fluvii de oameni într-o luni sau marți seara, la ora 10, e ceva ce nu se întâmplă des. Și te cuprinde atmosfera asta din primele minute după ce-ai ieșit din mașina și simți că faci parte din ea.
Ediția asta pare mai bogată decât cele anterioare. Îl auzeam acum câteva minute pe Matei Vișniec, care stă două mese mai încolo (că deh, mai ai și bucurii de astea la un festival) spunând că niciodată cărțulia-program n-a părut așa de groasă, cu așa multe foi – are 64 de pagini.
Vorbeam ieri cu Oltea (care, btw, doresc să vă informez că e coaptă de bolnavă, ceea ce aparent n-o oprește să tragă ca un catâr de dimineață până noaptea târziu) că practic nu cred că există vreun om, de orice construcție sufletească, psihică sau culturală ar fi el, care să nu găsească ceva să-i placă la această ediție. Sau să nu descopere ceva despre care nu știa că-i place, dar află acum că da – cum am pățit eu cu circul anul trecut: eram ferm convins că nu-s curios, a fost spectacolul lui David Dimitri, un moment de acrobație incredibil, care m-a făcut ca anul ăsta să vreau să văd toate spectacolele de circ din festival.
Sunt spectacolele de teatru – clasic, contemporan, futurist. Sunt spectacolele de dans. Sunt spectacole de operă. Sunt lansări de cărți, conferințe, seminarii, parade stradale. Expoziții – am în plan să merg azi la o expoziție de kimonouri, de exemplu.
Instalații artistice. Am vizitat aseară Luminarium – o instalație gonflabilă care acoperă vreo 1.000 mp și în care intri ca într-un cabinet de terapie cromatică. Alan Parkinson, tipul care a început să facă instalații din astea acum vreo 26 de ani, povestea că s-a inspirat din forme naturale, din forme geometrice solide și din arhitecturile islamică și gotică. E un fel de tunel în care te plimbi, descălțat, și te bucuri de forme și culori, pe un fundal muzical relaxant. E de vizitat, nu-l ratați dacă ajungeți pe-aici.
Foto: Sebastian Marcovici
Spectacole de stradă. În prima seară, cu amintirea vie a magiei de pe străzi de anul trecut, ne-am înfipt la un astfel de spectacol – Parada Păsărilor Exotice. Oamenii de la Stelzen Art & Confusao, o companie germană, cântă și se plimbă pe picioroange, în niște costume super complicate, create de ei.
foto: Dragoș Dumitru
Trec azi la spectacolele din sală, dar n-am să ratez Parada Fanfarei de la Cozmești – cea mai veche din România, cu 128 de ani vechime și celelalte spectacole stradale.
