Èšară, țară, vrem surprize!

Eu am colecționt puține lucruri de-a lungul vieții. Dar la toate colecțiile mele, puține câte-au fost, am ținut foarte tare.

Spre exemplu, am colecționat pachete goale de țigări, imediat după 1990. Aveam două sertare pline, în fiecare zi le scoteam, mă uitam la ele, le aranjam. Acum am o colecție de mașinuțe și una de biscuiți de bere.

Dar puține mi-au fost mai dragi decât colecția de surprize din Kinder Surprise. Pentru că era mai mult decât o simplă colecție. Când mi-ajungea în mână un Kinder Surprise, nerăbdarea de-al desface și de-a asambla surpriza dinăuntru mă emoționa mult mai tare decât ciocolata în sine. Urmăream foițele alea cu instrucțiuni cu maximă atenție, asamblam, mă mândream la toți prienii și adăugam jucăria la colecție.

Am avut multe. Mai am și azi câteva, împrăștiate prin casă – unele au foarte mulți ani.

De-a lungul anilor, asta a fost o mare bucurie pentru mine – să asamblez suprize din Kinder Surprise. Atât de mare, că uneori le-asamblam și pe-ale altora.

Astăzi, ouăle Kinder Surprise mi-au mai facut o bucurie: am aflat că și oamenii se pot asambla, asemenea surprizelor din ouă, se pot poza și posta pe Facebook, Twitter sau Instagram cu #surprizeasamblate.

razvan1

Surprizele Kinder Surprise au iesit din ouă și s-au lipit de tricouri ca scaiul. Jumătăți de surprize pe fiecare tricou, pentru ca oamenii să se apropie și să se completeze – părinți și copii, părinți și părinți, prieteni și prietene. E multă vreme de când eu și Răzvan n-am mai râs cu atâta poftă ca în momentul în care ne asamblam pentru poză.

Uite-așa, o bucurie din copilărie poate fi dusă mai departe, la alt nivel. Și trăită la aceeași intensitate.

Educație rutieră cu Lidl

Când eram prin clasa a III-a, sau poate a IV-a, au venit niște milițieni la școală (că nu se numea Poliție pe vremea aia) și ne-au ținut niște ore de educație rutieră și ne-au dat niște cărticele care ne învățau reguli pentru pietoni. Apoi, au venit din nou și ne-au dat un fel de test. În urma acestui test, am ajuns să fac parte din “brigada rutieră” a școlii – și rar, în viața mea, am fost mai mândru. Aveam niște curele albe, mănuși albe și palete pe care scria STOP. Veneam la școală cu vreo jumătate de oră înainte de începerea cursurilor și dirijam, 4 copii, mașini și trecători.

Prieteni mai tineri îmi spun că după niște ani cursurile astea de educație rutieră nu s-au mai ținut. Păcat, erau foarte utile. Multe lucruri utile legate de circulație mi-au rămas în cap de-atunci.

Anul trecut au fost 204 accidente cauzate de copii între 5 și 10 ani. 2o de copii au murit. 189 au fost răniți. Poate că o educație rutieră sănătoasă ar scădea mult cifrele astea negre.

Pe 29 septembrie, Lidl desfășoară cea mai mare campanie de educație rutieră din România, cu sprijinul Poliției Rutiere – campania “Verde la educație pentru circulație”.

Duminică, pe 29 septembrie, de la ora 10.00, în toate cele 163 de locații Lidl, reprezentanții Poliției vor susține lecția de circulație rutieră pentru copii, într-o manieră interactivă, cu jocuri educative. Aceștia îi vor învăța semne de circulație, cum să circule și să traverseze corect și cei mici vor fi răsplătiți de Lidl pentru implicare.

Ulterior, cei mici vor fi introduși într-un orășel miniatural, pentru a pune în aplicare toate cunoștintele acumulate.La final, toți copiii prezenți vor fi premiați de către Lidl și de către reprezentanții Poliției Rutiere Române.

Eu vă doresc să mergeți cu copiii voștri, e util să învețe despre circulație de mici. Dar dacă nu puteți ajunge, va exista o transmisie live a evenimentului pe contul de youtube al Lidl.

Verde la educatie pentru circulatie

Cosmote Free

Acum 2 ani, povesteam cu Cetin într-o cafenea din Sibiu despre oferte la care visam. Una dintre ele era abonamentul de telefonie care să aibă totul nelimitat. Nu speram atunci să-l văd curând, dar anul trecut Cosmote a lansat primul abonament cu minute nelimitate, în orice rețea. Pe care, desigur, mi l-am luat de îndată ce-a apărut. Și spun cu sinceritate că din 1997, de când am avut primul telefon mobil, n-am fost vreodată mai încântat de furnizorul meu. Mă amuză ofertele cu mii de minute, eu având minute infinite, practic. Mai tare mă amuză când mergem mai mulți pe coclauri și eu sunt singurul care are semnal și 3G la telefon.

Dar abonamentul meu No Limit n-are internet nelimitat și n-are sms-uri nelimitate. Cosmote a lansat zilele trecut un nou portofoliu de abonamente, Cosmote Free. Fiecare dintre cele 3 abonamente (Free S, Free M și Free L) oferă minute nelimitate în rețea și în Romtelecom, sms-uri nelimitate în rețea, trafic de date nelimitat. În plus, Free S are incluse 100 de minute internaționale în zona 1*, Free M are incluse 250 de minute internaționale în zona 1 și 250 de sms-uri naționale, iar Free L are minute în zona 1 și sms-uri naționale nelimitate.

cosmote free

Ca să fie limpede cum e traficul nelimitat de date, citez un pic din anunțul Cosmote

Fiecare din abonamentele COSMOTE Free include un volum de trafic de date recomandat, ce poate fi consumat cu o viteza de transfer diferita, in functie de tipul abonamentului ales.

Dupa consumarea traficului recomandat, accesul la internet NU este restrictionat, traficul aditional NU se taxeaza, iar clientii nu vor avea surpriza unei facturi foarte mari la sfarsitul lunii. Viteza de transfer va scadea, astfel clientii avand acces nelimitat la internet.

Am ales aceasta varianta pentru ca dorim sa oferim clientilor nostri cea mai avantajoasa, sigura si simpla experienta. Scaderea vitezei de transfer aplicata pentru traficul de date aditional este cea mai sigura metoda de a preveni surpriza facturilor cu valori crescute ca urmare a taxarii traficului aditional.

Vitezele de transfer de pana la 32 si respectiv 64 kbps ofera clientilor posibilitatea utilizarii internetului la nevoie, atunci cand au de trimis un email sau un mesaj pe retelele de socializare, sau de cautat rapid o informatie. Si pentru ca nu am dorit sa excludem pe nimeni, consumatorii cu nevoi mari de date pe telefonul mobil au posibilitatea activarii uneia din noile extraoptiuni Connect Mobile Free, care ofera pana la 4GB extra-trafic, inainte de aplicarea limitarii de viteza. Iar daca, uneori, dupa activarea unei optiuni Connect Mobile Free, exista inca nevoi de trafic la viteza maxima, clientul poate activa extraoptiunea Connect Extra+, care aduce cu fiecare activare cate un extra GB de trafic la viteza initiala.

Și clipul de promovare a noului portofoliu de abonamente:

O poveste cu un RCA

Eu nu sunt chiar cel mai organizat din lume. N-am fost vreodată, n-am să fiu vreodată. Mi se întâmplă des de tot să uit lucruri care trebuie făcute. Cel mai neplăcut e, spre exemplu, când trebuie să cumpăr ceva, merg la magazin, mă întorc și după vreo 20 de minute realizez că am uitat să iau FIX lucrul după care mă dusesem.

Uit aproape lunar de facturi – din fericire, primesc în general remindere de plată de la principalii furnizori de chestii, așa că apuc să le plătesc în timp. Dar mi s-a întâmplat în anii trecuți să-mi fie tăiat curentul, spre exemplu, pentru că aveam de plătit 40 de lei de care am uitat total. Motiv pentru care am plătit 180 de lei taxă de reconectare și-am așteptat două zile. Datorită lui Daniel Rus, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată de-atunci, totuși!

Bun. Și cam ăsta fiind eu, m-am apucat de proiectul Prin Transilvania. Care presupune, nu-i așa, îndelungate plimbări cu mașina prin partea asta de țară. Motiv pentru care, înainte de prima zi, am avut grijă să-mi pun mașina la punct și să-i fac toate verificările. Și cu toate în regulă, credeam eu, am pornit la drumuri.

Am bătut câteva mii de kilometri. Am mers pe tot felul de drumuri, am trecut pe lângă zeci sau poate sute de echipaje de poliție. Eram mereu relaxat, eu conduc destul de legal, aveam toate lucrurile în regulă, n-aveam de ce mă teme.

După care, într-o zi, acum vreo lună, m-am întrebat eu în sinea mea, la fel de relaxat – dar oare cât mai am până îmi expiră RCA-ul ? Convins că mai aveam măcar 2-3 luni. Ei bine, nu mai aveam, expirase din iunie. Da, doamnelor și domnilor, prostu’ de Crivăț a mers cu RCA expirat vreme de 2 luni, zâmbind frumos polițiștilor pe care-i vedea în drum – că doar ce-mi putea face, dacă știam eu că-s bine cu toate ?

Eram pe coclauri când am avut această neplăcută surpriză. Mi-e greu să povestesc cu câtă groază în suflet m-am întors acasă la Cluj în ziua aia. Ca idee, când n-ai RCA valabil, primești amendă între 1.000 și 2.000 de lei. Ceea ce ar mai fi cum ar mai fi, dar pe lângă asta se reține talonul, se rețin plăcuțele de înmatriculare și polițistul îți dă o dovadă fără drept de circulație. După care în 30 de zile trebuie să plătești asigurarea, altfel mașina se radiază. Mno, fain mi-ar fi fost să-mi las mașina prin pădurile Sibiului ?

Cu un pic de noroc, am ajuns acasă ok și adevăr vă spun vouă: în primele 5 minute am intrat pe RCA Ieftin și mi-am comandat asigurare. Am folosit comparatorul de tarife de-acolo, am rezolvat în 5 minute totul, a doua zi am primit polița și de-atunci merg cu liniște în suflet pe drumurile patriei. Desigur, după ce-am făcut eu asta, au apărut acolo și oarece reduceri, da’ te mai uiți ?

Să nu încercați asta, vă spun senzația pe care o ai când știi că n-ai RCA valabil și treci pe lângă un echipaj de poliție e… așa, de netrăit. Mai bine vă informați și vă faceți asigurările din timp. Aici găsiți tot felul de informații despre tot felul de asigurări – de locuințe, de sănătate, de toate.

Fermierii Lay’s, o experiență completă

Fermierii Lay’s e unul dintre cele mai faine evenimente la care am participat vreodată. Bine, ca să fiu sincer, mie acum îmi vine să spun clar că a fost de departe cel mai fain, da’ mă tem că, abia întors de-acolo, s-ar putea să fiu subiectiv. Și nu spun c-a fost fain doar ca să sune bine. Ci pentru că a fost, cum rar se întâmplă, o experiență completă.

Și spun asta motivat. A fost o experiență în care:

a) am văzut cum ar trebui să arate o fermă în secolul 21. Și așa s-a întâmplat în viața mea, că am fost în câteva zeci de ferme. Ferma domnului Peter Laszlo, M & P Agro, e un exemplu foarte bun despre cum poți porni de la aproape nimic și cum poți ajunge la același nivel cu marile ferme europene. De altfel, voi scrie la un moment dat povestea domnului Peter, a soției sale, Emilia, a copiilor săi, Aniko și Laci – oameni care au început agricultura pe 3 hectare de teren, iar acum cultivă 500 de hectare, cu utilaje de ultimă generație.

b) am învățat o mulțime de lucruri despre cartofi. De la când și cum trebuie sădiți, de unde vin semințele, până la cum devin ei cipsuri. Inclusiv cum îi alegi și cum îi prepari pentru a te bucura de nivelul lor maxim.

c) am descoperit cât de mult îmi place Èšinutul Secuiesc. Am fost doar a doua oară în zonă și deja îmi fac planuri pentru următoarele vizite. E un ținut extrem de frumos, cu oameni foarte prietenoși și ospitalieri. Și unde se face, cred eu, cea mai bună pâine din țara asta. Și-o palincă pe care n-o uiți ușor. Unde mai pui și peisajele superbe și abundența de locuri demne de vizitat.

d) dincolo de toate astea, am învățat despre cum trebuie să fie un eveniment perfect. Pentru că zilele petrecute la Târgu Secuiesc au fost, efectiv, flawless. Ana de la Pepsi și echipa ei au avut grijă de cele mai mărunte detalii posibile, la care eu, de exemplu, cred că nu m-aș fi gândit niciodată. Atâta grijă ca totul să fie fără cusur, n-am prea mai văzut. Și poate n-aș fi spus asta, dar când la 1 noaptea, după o zi plină și-o seară de chef, echipa se strânge la o masă pentru a discuta la virgulă și la secundă lucrurile de-a doua zi… rămâi un pic impresionat, numa’ zic.

Despre cum a fost duelul dintre echipa lui Cabral și echipa lui Puya, au scris deja Cabral, Deea, Cristi, Chinezu, Bogdan Nicolai, Andreea Stan – carevasăzică, vedeți la ei, cu cuvinte și imagini, cum ne-am luptat.

fermierii lays

 

Eu am să vă spun atât. Din cauza mea, echipa lui Cabral, Knights of the Potato, a pierdut proba recoltării de cartofi. Oricât de tare a tras Andreea, eu i-am încetinit mai tare. 1-0 pentru echipa lui Puya. Căpitanul Cabral a strigat tare, of, mamă dragă. M-a luat deoparte. M-a remontat psihic, m-a mobilizat, mi-a explicat că am pierdut o luptă, dar războiul continuă, m-a ambiționat, m-a făcut să-mi doresc mai mult victoria. Drept pentru care la proba de sortare mi-am mai revenit.

Iar la proba de prăjire a cipsurilor, nene, am șters cu ei pe jos, vă mărturisesc! Căpitanul-adjunct al echipei adverse, domnu’ Nicolai, a început să inventeze tot felul de scuze. Că nu l-a ajutat tehnologia, că s-a bazat prea mult pe instrumente… am râs, i-am explicat că totul se face din suflet, din pasiune, din experiență și din ochi. A fost greu, dar am izbândit. Au fost discuții, dar eu spun doar atât – am văzut o singură echipă dansând dansul victoriei!

dansul victoriei lays

După care, nu-i așa, ne-am împăcat la un clondir de palincă adevărată, secuiască. Și acum ne pregătim să mergem la fabrica Lay’s, peste o vreme, să vedem cum cartofii recoltați de noi, cu mânuțele noastre, sortați de noi, tot cu mânuțele noastre, ajung cipsuri în pungi pe care le puteți lua de la magazin.

A fost o bătălie epică, în care toată lumea a câștigat. Și, mai presus de toate, ne-am ales toți cu o experiență foarte, foarte faină.

Pozele au fost făcute de Dragoș

 

Să mergem la fermă

Între două călătorii Prin Transilvania, week-end-ul ăsta fac o pauză de recoltat cartofi pentru Lay’s.

Practic, mă duc să culeg roadele muncii TVdece-ilor, pentru că ei se află, aparent, într-un concediu veșnic – și cineva trebuia să-i reprezinte pe tarla, nu ? Mno bine, n-au găsit pe nimeni mai de soi, așa că mă duc eu.

Drept pentru care zilele următoare voi fi în Covasna, ca parte din echipa domnului Cabral, culegând cartofi și inventând chipsurile cu aromă de Transilvania. La recoltat o fi cum o fi, dar nimeni din echipa… cealaltă, să zicem, n-o să știe ingredientele perfecte pentru chipsurile cu aromă transilvană. Am zis!

Deci zilele următoare ne-auzim, cum ar veni, de pe tarla. Și pe #fermieriilays.

1065187_686086364751397_1407302437_o

Mai bogat în fiecare zi

Cosmote România desfășoară, între 6 august și 1 decembrie, o campanie promoțională cu premii a căror valoare totală se apropie de 1 milion de euro.

Campania, numită “Poți deveni puțin mai bogat în fiecare zi”, are ca scop promovarea opțiunii “Grup” din aplicația mobilă “RadarMe powered by Cosmote”, aplicație care are ca scop încurajarea comunicării și socializării.

Practic, campania se desfășoară așa – orice client Cosmote care achiziționează o Opțiune “Grup” (printr-un sms la numărul 278) pentru aplicația RadarMe, intră în tragerea la sorți pentru premii. Desigur, pot fi cumpărate nenumărate Opțiuni “Grup”, fiecare dând dreptul clientului de a deschide un nou Grup pe RadarMe – și fiecare SMS de achiziție participă la tragerile la sorți.

RadarMe este o aplicație de socializare care are 6 opțiuni – chat privat, hărți, chat în grup, grup, extragrup și un pachet de alte opțiuni. Aplicația se poate da jos din Google Play și poate fi activată printr-un SMS la numărul 277 cu textul “A RADARME”. Activarea costă 0.74 euro pentru abonați, respectiv 0.60 euro credit pentru cei care folosesc cartele.

SMS-urile pentru achiziționarea Opțiunii Grup (care permite deschiderea mai multor grupuri de socializarea în aplicația de care ziceam mai sus) costă 0.99 euro pentru abonați, respectiv 0.80 euro credit pentru cartelele reîncărcabile.

Iar cei care își cumpără una sau mai multe Opțiuni Grup, pot câștiga, prin tragere la sorți, după cum urmează:

  • până la 5.000 euro pe zi
  • până la 13.000 euro în fiecare zi de 13 a fiecărei luni, până la sfârșitul promoției
  • până la 20.000 de euro în fiecare zi de luni

Și toate SMS-urile participante intră în tragerea la sorți pentru Marele Premiu, în valoare de 1000.000 euro.

Dacă sunteți clienți Cosmote, eu vă doresc să participați – sunt multe premii, multe șanse de a câștiga măcar unul dintre ele. Dar dacă participați, să citiți cu atenție regulamentul promoției, care se află aici

Concurs-COSMOTE

Lidl – 1 milion

Da, ieri Lidl a făcut un milion de fani pe facebook. Primul brand non-media care atinge pragul acesta.

1milion

 

poză făcută de Aroneț

S-a întâmplat în timpul concertului Music Mix Evo, la care au cântat Andra, Andreea Bălan, Smiley, Connect-R și foarte mulți alții

photo1

 

Și oamenii care n-au fost de față au putut participa la concert, folosind aplicația special creată de Lidl cu această ocazie și-un webcam. Dovada ? Iată dovada:

LIDL2

 

Iar oamenii de la concert îi puteau vedea pe cei din alte părți pe un ecran special:

IMG_5287Și-au fost mulți oameni la concert:

IMG_5285

 

Iar milionul de fani a avut reprezentarea sa specială:

IMG_5304

 

Cam asta a fost ieri la Sala Sporturilor din Cluj. De-acum, mai rămâne doar să curgă milioanele de fani 🙂

 

1 milion de fani

Lidl a depășit 1 milion de fani pe Facebook. Poate pare doar un număr rotund dar, totuți, 1 MILION de oameni au dat like paginii Lidl. Asta înseamnă, teoretic, că aproximativ 1 din 6 români de pe facebook au dat like paginii. Nu-i de colo, nu ? Lidl e prima companie non-media care atinge acest prag.

Întâmplător, atingerea pragului de 1 milion de fani coincide cu concertul de la Cluj din seria Mix Music Evo, care are loc mâine, 11 august, de la ora 17.00, pe platoul de la Sala Sporturilor. (aici e pagina de facebook a evenimentului)

Și, pentru a fi alături de toți cei 1 milion de fani cu această ocazie, inclusiv alături de cei care nu-s mâine în Cluj și nu pot veni la concert, Lidl a pregătit o aplicație specială – Live pentru 1.000.000.

Aplicația funcționează așa – intri în aplicație, pornești webcam-ul și apari în mijlocul spectatorilor de la concert, pe un ecran uriaș aflat în dreapta publicului. Poți să aplauzi cu ei, chiar dacă nu ești acolo, poți să te bucuri cu spectatorii de muzica de pe scenă și ei să vadă asta și să te audă, e aproape ca și cum ai fi între ei, chiar dacă ești acasă!

Aplicația va fi disponibilă, pe timpul concertului, pe pagina de facebook a Lidl, iar eu abia aștept s-o încerc!

kv nou

Cu Silva în Apuseni

Mi-e drag să merg în Apuseni. Atât de drag încât încerc, în măsura în care pot, să nu ratez nici o ocazie. Mai ales că sunt ATÂT de multe locuri de vizitat în Apuseni, pe Valea Arieșului, că nu cred să-mi ajungă o viață pentru a le vedea pe toate. Așa că tare m-am bucurat să plec cu Silva la Arieșeni, la Casa Moțului, pentru câteva zile.

Silva

Ca fapt divers, moții sunt, în general, oameni primitori și bucuroși de oaspeți. Iar cei de la Casa Moțului n-au fost deloc mai prejos. Au grijă și atenție la fiecare detaliu, ca să-și facă oaspeții să se simtă bine. Într-una din zilele petrecute la ei, pensiunea era ocupată în totalitate, iar trei sferturi din cei prezenți erau la a 2-a, a 3-a vizită, semn că le plăceau plăcintele și afinata de la Casa Moțului. Sau poate îi atrăgea păstrăvăria din spatele pensiunii – pe mine m-a atras și-am încercat-o.

Casa Motului

Arieșeni e un loc în care nu prea ai cum să te plictisești. Pe-o rază de câțiva kilometri găsești tot felul de lucruri. De la cascade și peșteri la meșteșugari pricepuți. Spre exemplu, eu am urcat într-o zi la Pătrăhăițești, un cătun tare izolat. Dar și tare frumos. Am găsit acolo un muzeu – muzeul Casa Filip – cu tot felul de obiecte artizanale de lemn și cu plăcinte moțești coapte pe loc. Am găsit o cascadă, nu prea mare, dar care are grijă să parcurgi un drum spectaculos până la ea. Am găsit oameni prietenoși și primitori. Și foarte gospodari. Am găsit… liniște, sau ceea ce-ar trebui să fie definiția liniștii.

Acolo am auzit pentru prima oară un cântec la tulnic. Și tulnicăreasa mi-a explicat ce înseamnă sunetele scoase de vechiul instrument și cum astăzi nu se mai folosesc tulnicele.

Te rupi un pic de lumea noastră când urci în cătunele din Apuseni. Acolo, oamenii trăiesc cumva în timpul lor propriu. Am bătut mult țara asta, Transilvania cu atât mai mult – totuși, în Apuseni am găsit un colț de omenire aparte. Mi-i drag să văd oamenii de-acolo cu mândria lor, cu afinele lor, cu Avram Iancu la loc de cinste cam în fiecare casă, cu puterea lor de a trăi în locuri nu tocmai ușoare. Și cu plăcintele lor coapte pe piatră.

Nu ratați vreo ocazie de-a vizita Apusenii. Se prea poate să fie cea mai frumoasă parte de Românie. Și găsiți acolo multe povești, multe legende, multă istorie, multă frumusețe. Și mai ales multă omenie.