Eu nu sunt chiar cel mai organizat din lume. N-am fost vreodată, n-am să fiu vreodată. Mi se întâmplă des de tot să uit lucruri care trebuie făcute. Cel mai neplăcut e, spre exemplu, când trebuie să cumpăr ceva, merg la magazin, mă întorc și după vreo 20 de minute realizez că am uitat să iau FIX lucrul după care mă dusesem.
Uit aproape lunar de facturi – din fericire, primesc în general remindere de plată de la principalii furnizori de chestii, așa că apuc să le plătesc în timp. Dar mi s-a întâmplat în anii trecuți să-mi fie tăiat curentul, spre exemplu, pentru că aveam de plătit 40 de lei de care am uitat total. Motiv pentru care am plătit 180 de lei taxă de reconectare și-am așteptat două zile. Datorită lui Daniel Rus, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată de-atunci, totuși!
Bun. Și cam ăsta fiind eu, m-am apucat de proiectul Prin Transilvania. Care presupune, nu-i așa, îndelungate plimbări cu mașina prin partea asta de țară. Motiv pentru care, înainte de prima zi, am avut grijă să-mi pun mașina la punct și să-i fac toate verificările. Și cu toate în regulă, credeam eu, am pornit la drumuri.
Am bătut câteva mii de kilometri. Am mers pe tot felul de drumuri, am trecut pe lângă zeci sau poate sute de echipaje de poliție. Eram mereu relaxat, eu conduc destul de legal, aveam toate lucrurile în regulă, n-aveam de ce mă teme.
După care, într-o zi, acum vreo lună, m-am întrebat eu în sinea mea, la fel de relaxat – dar oare cât mai am până îmi expiră RCA-ul ? Convins că mai aveam măcar 2-3 luni. Ei bine, nu mai aveam, expirase din iunie. Da, doamnelor și domnilor, prostu’ de Crivăț a mers cu RCA expirat vreme de 2 luni, zâmbind frumos polițiștilor pe care-i vedea în drum – că doar ce-mi putea face, dacă știam eu că-s bine cu toate ?
Eram pe coclauri când am avut această neplăcută surpriză. Mi-e greu să povestesc cu câtă groază în suflet m-am întors acasă la Cluj în ziua aia. Ca idee, când n-ai RCA valabil, primești amendă între 1.000 și 2.000 de lei. Ceea ce ar mai fi cum ar mai fi, dar pe lângă asta se reține talonul, se rețin plăcuțele de înmatriculare și polițistul îți dă o dovadă fără drept de circulație. După care în 30 de zile trebuie să plătești asigurarea, altfel mașina se radiază. Mno, fain mi-ar fi fost să-mi las mașina prin pădurile Sibiului ?
Cu un pic de noroc, am ajuns acasă ok și adevăr vă spun vouă: în primele 5 minute am intrat pe RCA Ieftin și mi-am comandat asigurare. Am folosit comparatorul de tarife de-acolo, am rezolvat în 5 minute totul, a doua zi am primit polița și de-atunci merg cu liniște în suflet pe drumurile patriei. Desigur, după ce-am făcut eu asta, au apărut acolo și oarece reduceri, da’ te mai uiți ?
Să nu încercați asta, vă spun senzația pe care o ai când știi că n-ai RCA valabil și treci pe lângă un echipaj de poliție e… așa, de netrăit. Mai bine vă informați și vă faceți asigurările din timp. Aici găsiți tot felul de informații despre tot felul de asigurări – de locuințe, de sănătate, de toate.
sunt fan si client fidel RCA ieftin de mult timp. fac treaba buna si frumoasa. sunt prompti si profi.
Hmmmm… e si asta ceva. Dar sa te preumbli cu masina din februarie (de cd a expirat actually itp-ul) si pana prin august, convins fiind ca abia pe undeva prin septembrie va expira de fapt; ce zici ???
zic ca-i cam nasol! :))
De Craciun vei primi o lunga lista de cadouri de la CNADNR.
In functie de cate camere fixe pentru vignete te-au pozat in cele doua luni.
RCA ieftin au si avantajul ca te anunta cu 1 saptamana inainte sa-ti expire RCA-ul (fct de optiuni pot seta alt interval de notificare) via telefon si / sau e-mail.
Puteti incerca gratuit o aplicatie pe http://www.agenda-online.ro .Este ideala mai ales pentru firme pentru ca se pot crea si fise ( faz ) ale masiniilor pe langa itp,casco,rca,rovinieta,diferite reparatii etc. .Pe langa masini se pot introduce de asemenea si intalniri , evenimente etc.Alertele sunt prin mail si optional, prin sms.