Azi am fost să cumpăr niște lucruri. Ieftinache, că deh, vremuri grele. Am vrut (și aproape am reușit, sper) să cumpăr un dulap și o canapea.
Prima oprire a fost la Carrefour. Văzusem eu acolo un dulap interesant, suficient de mare și la preț suficient de decent. Nu știu în alte părți cum o fi, dar la Carrefour în Cluj există un fel de ghișeu special al raionului de mobilă. Și m-așez eu la ghișeul ăla unde nu era nimeni. Cu coatele pe tejghea, să se vadă clar că nu îmi trag doar sufletul din zonă. Și stau, și stau, și stau… băieții de la raion roiau, nu alta, pe lângă mine – evident, nu m-a băgat nici unul un în seamă. După vreo 8 minute, probabil că unuia i s-a părut suspect cum stau eu așa și vine și mă întreabă “vă pot ajuta cu ceva ?”. Nu, prietene, stau la ghișeul ăla să admir peisajul.
Mno, îi zic la om ce vreau. Dulapul pe care îl vroiam eu există în două culori. Desigur, culoarea pe care o vreau eu nu e pe stoc. Vine pe 26 octombrie. N-am răbdare până atunci. Îi zic să-mi dea cealaltă culoare, în întreb dacă se livrează. Sigur, zice băietul – dar nu vi-l și montăm. Vă descurcați. Bine, zic, mă descurc. Da’ când îl livrați ? Că eu mâine dimineață nu-s acasă, se poate așa, mai după prânz ? Eh, surpriză – livrarea urma să aibă loc după 2 săptămâni. DOUĂ SĂPTĂMÂNI, DA ?! O livrare cam la un kilometru distanță. Și eram pregătit să accept chiar și asta, doar că-mi vine proasta idee să-i spun “moșule, dacă azi e 20 octombrie, îmi livrezi de-abia pe 3 noiembrie și pe 26 vine culoarea aia pe care o vreau eu… nu-mi trimiți culoarea AIA, și nu asta, urâtă?”. Sigur, mi-au spus – nu se poate. Veniți din nou pe 26, și dacă mai prindeți, îl plătiți acum. Deci același dulap, același model, același preț. N-am mai rezistat. Am plecat. Mă gândeam că criză, n-ar pierde așa ușor un client, o să vină după mine să mai povestim. N-a venit.
Am plecat în Practiker. Alt dulap, altă canapea, alte prețuri. Se livrează ? Sigur, mâine. Excelent, zic. Da’ mi le montați ? Păi, știți, vorbiți cu un coleg și în afara programului poate veni, vă înțelegeți cu el… OK, zic, ce coleg ? Păi… cu mine, de exemplu. Bine. Deci mi le aduce, face și omul un biznes mic și mi-l montează, toată lumea fericită. Merg la casă, le plătesc, le las adresa pentru livrare. “Ah, știți, am uitat să vă spun – vi le aduce la adresă, da’ nu vi le urcă la etaj. Le lasă în fața scării”. Bine, bre, și eu ce să fac cu canapeaua în fața scării ? S-o iau în spinare ? Nu mă pot înțelege și aici cu vreun coleg ? Nu, zice, acolo îs ăia de la transporturi, nu cunosc.
De ce am scris atâta postu’ de lung ? Pentru că nu pricep. Și poate îmi explicați voi. Deci eu, dacă aș avea un magazin în perioada asta atât de grea, m-aș chinui să ofer absolut orice serviciu clienților. Ca să nu plece de la magazinul meu la cel de-alături. Ca să le placă să cumpere de la mine și să spună și altora. Dacă aș vinde mobilă, i-aș duce-o omului acasă, i-aș monta-o și aș mai și trimite femeie de serviciu să-i facă curat în casă. Pentru că a cumpărat de la mine. A cheltuit niște bani la mine, și aș vrea ca și prietenii lui tot la mine să cheltuie, nu la magazinul de alături. Pentru că e criză. Eu așa aș face, da ? Mno, pe ăștia din marile lanțuri de magazine, care cred în mod greșit că oricât de criză e, n-o să dea faliment ditamai Carrefour și ei oricum or să-și ia salariile, îî doare la bască. Nu mă refer la vânzătorii care nu te bagă în seamă, că de la ei n-am mari așteptări. Mă refer la managerii care îs atât de încuiați încât nu mai iau o mașină de livrări, ca să nu stai 2 săptămâni după marfa pe care ai plătit-o. Sau care sunt atât de încuiați că nu-ți încasează banii pe un dulap, pe motiv că nu-i culoarea potrivită, care vine peste 3 zile. Mai vino tu de 2-3 ore, până o să reușesti să ne dai niște bani.
Nu vi se pare că, fără să fim noi genii de marketing, e clar totuși că oamenii ăia fac ceva greșit ? Și că nu așa ar trebui să fie ?
