Invitație

offtopic: foarte tare mă mănâncă să scriu un amplu articol despre așa zisa blogosferă clujeană – care nu există, în mod real – , despre anumiți “bloggeri” clujeni care nu reprezintă nimic, dar au pretenții – ca bloggeri – pe care nici Bobby Voicu nu le are. Ceea ce mă oprește e faptul că unii sunt, în sinea lor, niște copii faini. Dar nu mi-ar ierta-o niciodată. Și simt nevoia să le menajez fantasmele și orgoliile incipiente.

Bun, dincolo de acest moment scurt, dar intens, de defulare, vă fac o propunere. Haideți să ne vedem sâmbătă la Music Pub, să-i mâncăm lui Hădean specialitățile. Când zic “haideți” nu mă refer nici la bloggeri, nici la twitteri, mă refer la voi, oameni care citiți, indiferent cu ce vă ocupați. Nu vă invit acolo nici ca pr-iști, nici ca ziariști, nici ca funcționari publici sau mai știu eu ce-ați fi voi în viața de zi cu zi. Vă invit pur și simplu ca oameni. Nu vreau vreun blogmeet insipid, nu vreau vreun tweetmeet inutil, vreau un party mare și intens cu oameni care trec pe-aici.

Meniul lui Hădean de sâmbătă conține purcel copt în lapte, frigărui caraibiene de pui sau pui cu alune și orez.  Oricare dintre piese costă 20 de lei. N-o să vă pară rău – cei care ați mâncat gătit de Adi știți deja asta, iar cei care nu – vă rog să mă credeți că asta nu-i vreo acțiune de PR or ceva, pur și simplu îmi doresc să se bucure toată lumea de o mâncare excepțională. Eu fiind un iubitor al mâncărurilor bune, după cum probabil se vede și știți.  Ca un bonus, sâmbătă e și ceva concert Luna Amară în Pub.

Așadar, tot ce trebuie să faceți e să sunați la Pub și să vă rezervați locuri. Ne vedem acolo sâmbătă seara, de la ora 20.00 în sus.  N-o să vă pară rău, promit.

Repet, pentru cârcotași – aceasta NU este o acțiune de PR, acesta nu este un articol promoțional. Nu mai lucrez la Pub, n-am nici un motiv să promovez ce se întâmplă acolo. Am scris asta doar pentru că simt nevoia să vă recomand cu convingere ceva ce eu am încercat și m-a încântat foarte tare – meniul lui Hădean. Așa cum v-aș recomanda un restaurant bun, un serviciu folositor sau mai știu eu ce altceva, așa vă recomand porcul copt în lapte.

Andrei Crivăț

8 Comments

  1. Adi Hadean   •  

    mă, io vin, m-ai convins:-)) (mulțam, ca să fiu sincer).

  2. Pingback: Tweets that mention Invitație at Jurnal de noapte -- Topsy.com

  3. marius   •  

    eu sambata n-o sa pot merge; dar am fost si am mancat din meniul lui Hadean, asa ca, cu permisiunea dvs, il recomand cu cea mai mare placere. O sa ascult si eu de recomandarea mea, si saptamana viitoare o sa mai trec cu siguranta 🙂 . Chiar imi pare rau ca nu pot fi si sambata alaturi de restul lumii.

  4. puiutu   •  

    eu si familia lui Ingineru venim… 😀

  5. Tomata cu scufita   •  

    Da, măăă, bine ca mergeti la masa la Adi… si noi, astialalti, non-clujeni ramanem sa ne lingem pe degete. Lasaaa, ca o veni si provincia peste voi… sa vedeti atunci cum va mancam toata mancarea aia buna.

  6. Aminda   •  

    As veni cu cea mai mare placere, daca as fi prin preajma. Va doresc voua si papilelor voastre gustative distractie placuta! 🙂

  7. Marius   •  

    Adi le face si le face bine! – expresie ce nu admite la sfarsitul ei punct sau semnul intrebarii :).
    La asemenea bunatati, “pofta buna” vine de la sine. Ar fi o inutilitate sa o mai spui. (din ciclul: “Mararul, patrunjelul si alte buruieni, boiaua, piperul si alte mirodenii, sarea, apa si restul naturii devin desavarsite in farfuria lui Hadean” :))
    Asadar, companie placuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu