Se caută un puști

Da, tot post pentru clujeni și ăsta

Pe 15 septembrie va avea loc meciul de Champions League CFR Cluj – FC Bassel. Pentru acest meci, Adidas caută un puști cu vârsta între 9 și 14 ani, care să fie “official match ball carrier. Adică puștiul care va fi ales va intra pe teren la începutul partidei și îi va înmâna arbitrului mingea oficială a meciului.

Așadar, dacă sunteți din Cluj și aveți un băiețel între 9 și 14 ani care s-ar bucura să intre pe teren să facă acest ritual de înmânare a mingii, vă rog să-mi trimiteți până cel târziu vineri, 10 septembrie, o poză a lui pe andrei punct crivat arond gmail punct com. (înlocuiți, evident, punt cu . și arond cu @ ). Sau puteți lăsa la comentarii un link către poză.

Marșul pentru combaterea diabetului

iarăși, post pentru clujeni, îndeosebi

Joi, pe 9 septembrie, va avea loc “Marsul clujenilor pentru combaterea diabetului” (facebook). Cea mai mare dorinta a noastra este sa strangem cat mai multi participanti la marş. Pentru fiecare participant, Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice va primi din partea organizatorului o donaţie de 10 RON.

Evenimentul e organizat de Sanofi-Aventis și are loc de la ora 19.00 (pe 9, cum ziceam) în Parcul Central. Suntem așteptați (și sper să mergem cât mai mulți) la 30 de minute de mișcare. Știați că 30 de minute de mișcare pe zi reduc riscul de diabet cu 40% ?

Sper să ne vedem acolo.

Cuburile cu 1 leu

post pentru clujeni, îndeosebi

Nici nu m-am întors bine din Dobrogea, că în fațăla Iulius m-am ciocnit cu cubul ăsta. Plin cu hârtii pe care scrie 1 leu. Se face Ateneu la Cluj ?

Hai s-o punem de-un mic concurs – dau 6 beri Ursus cititoarei sau cititorului care ghicește (primul/prima) care-i faza cu cubul ăsta.

Later edit – înțeleg că mai sunt și la Polus și la Pța. M. Viteazu.

Later edit 2 – dacă primul care ghicește nu bea bere, înlocuim cu echivalentul în vin sau suc. Adică 2 sticle de vin sau de suc.

Prin România. Ziua 3.

Postul ăsta e mai lung, că ultima zi a fost mai funny 🙂 “Prin România” a fost un proiect inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

Ziua a început (la 7, ca toate celelalte) cu căutarea Peșterii Liliecilor. Din păcate, din cauza vegetației foarte bogate (și a faptului că eram cam pe fugă) n-am găsit intrarea, așa că ne-am dus în Cheile Dobrogei. Stâncile alea din poză nu-s chiar stânci, sunt niște recifuri coraliere, dat fiind că dealurile astea erau cândva fundul Mării Thesis.

Acolo a fost o bună ocazie ca Bobby să testeze încă un pic Dusterul (o mașină care, sincer vă zic, a fost MULT peste așteptările mele).

Și dacă tot mai stăteam pe-acolo, am făcut un ședință foto cu o călugăriță, care a stat la pozat pe mâna lui Doru.
Citește mai departe

Prin România. Ziua 2.

Doamne, frumoasă-i Dobrogea. Știu, mă repet – da’ ăsta-i gândul primordial care mă bântuie după 3 zile petrecute pe-acolo, cu proiectul Redescoperă România inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

A doua zi a început al naibii de dimineață. Am mers cu toții (am fost 17 oameni, îi vedeți aici pe toți) să vedem Cetatea Libida, la Slava Rusă. Cetatea a fost cea mai mare aglomerare urbană din România (așa cum o știm azi) ocupată de romani. Avea 24 de hectare (în zona fortificată) și încă 4 în afara zonei. Astăzi, jumătate din cetate se află sub casele oamenilor. De-a lungul vremii, diverși imbecili căutători de comori au distrus boltele unor turnuri (aflate cam la 2-3 km de ziduri, îngropate într-un deal). Dacă ajungeți acolo, să mergeți la tabăra de arheologie să căutați familia Iacob. Stau acolo cam 2 luni pe an (vara) dar stând la povești cu ei ajungeți să vedeți cu ochii minții istoria Libidei. E impresionant să te uiți la un zid și cineva să-ți explice “uite, stratul ăsta a fost pus în secolul 4, iar acesta a fost pus peste el, în secolul 6”.

Am vizitat apoi Cetatea Argamum, la Jurilovca. Legenda zice că argonauții s-au oprit și aici când au fost să caute lâna de aur. Argamum este cea mai veche așezare de tip urban de pe teritoriul României, menționată într-un izvor antic (de către Hekataios din Milet, prin secolul 6 î. Hr.). E pe malul lacului Razim (nu pe malul mării, cum mai aveam puțin și-o convingeam pe Andra 🙂 )

A treia cetate vizitată în acea zi a fost Enisala. Parțial restaurată, Enisala oferă vizitatorului turnuri și ziduri semețe pe un vârf de deal, într-un peisaj absolut superb (și nu, nu mă joc cu superlativele). A fost construită de genovezi, acum 7 secole.

Ultima cetate a zilei a fost Histria. Muzeul din incinta cetății e impresionant. Găsești acolo tot felul de vase, unelte și inscripții, unele vechi de mai bine de 2.000 de ani. Cetatea a fost ridicată în secolul 7 î. Hr.

Ziua s-a încheiat la Constanța, unde am mâncat la restaurantul Beta. La restaurantul ăsta se mănâncă ATÂT de bine, că o să scriu un articol despre el pe Ebucataria, cât de curând. A fost atât de bună mâncarea, încât restaurantul o să intre și pe lista lui Doru.

Da, încă n-am scris de oamenii foarte faini pe care i-am cunoscut sau pe care i-am reîntâlnit. Poate mâine. Între timp, mai multe detalii despre Redescoperă România – etapa Dobrogea găsiți pe fanpage-ul Petrom

Prin România. Ziua 1.

E frumoasă Dobrogrea. Mult mai frumoasă decât o bănuiam eu, pentru că știam prea puțin despre ea. Zona asta mustește de istorie și de civilizații vechi. Oriunde întorci capul, vezi ceva care să-ți amintească de vremurile apuse. Începând cu munții Măcin, cei mai vechi munți din Europa și terminând cu cetățile și bazilicile.

Pe traseul nostru de ieri, ne-am oprit, printre multe altele, la Capidava. Fost fort geto-dac, apoi cetate romană, zidurile Capidavei (care a fost distrusă de pecenegi prin anul 1000 și ceva) încă străjuiesc malurile Dunării.

Am urcat apoi spre o carieră de piatră din munții Măcinului, unde ne-am bucurat să înălțăm zmeie

Și să admirăm priveliștea

Am bătut un pic pădurile din Dobrogea (pe-aici sunt cele mai faine drumuri forestiere pe care am mers)

Ne-am oprit la Bazilica Martirială din Niculițel. Singurul mormânt neprofranat din perioada precreștină din Europa. S-a păstrat intact, așa cum s-au păstrat și bucăți întregi din bazilica construită aici în secolul 3. Bazilica a fost descoperită în 1971, datorită ploilor abundente care au spălat pământul ce-o acoperea.

Ziua s-a încheiat la Tulcea (care are o faleză mortală).

Evident, sunt doar o mică parte dintre locurile foarte faine pe care le-am vizitat. Nimic n-a fost, însă, atât de fain pe cât e grupul de oameni cu care călătorim. Dar despre ei în episodul viitor 🙂

Prin România

În următoarele câteva zile, plec să redescopăr România. Mă rog, o parte din ea – Dobrogea, pentru că fac parte din echipajul “Redescoperă România“, un proiect inițiat de Petrom împreună cu Bobby Voicu.

Din echipajul “oficial”, tura asta, mai fac parte (evident, în afară de Bobby și de mine) Oana și Iulia. Pe lângă echipaj, însă, vor mai merge și o serie oameni care au fost în edițiile trecute (prin Moldova, Transilvania și Banat/Oltenia), printre care Ana, Doru, Roxana, Corina, Anca, Andra și alți oameni de seamă.

Dacă apuc să gătesc în vreo seară pe traseu, o să vedeți pe ebucataria.ro. Dacă nu, “ne gătim” la întoarcere. Până atunci, dacă tot veni vorba, mai sunt câteva zile în care puteți participa la un concurs fain, la care puteți câștiga un grătar.

Să fiți cuminței.

Bendea returns. Bendea forevăr.

Ca să zic așa, în stil batmanistic.

Deci pe 1 septembrie, în Fashion Club (în Pța Unirii, Cluj – lângă Diesel) Bendea returns forevăr, cică. Biletele costă 15 lei și se pot cumpăra de la locul faptei (adică Fashion Club, pentru cine n-a băut suficientă cafea azi)

PS: zvonurili zice că urmează un Bendea și Robii, da’ mai încolo

O nouă televiziune la Cluj ?

Se zice că Silviu Prigoană deschide o nouă televiziune, la Cluj. Se va numi TV Cluj și va începe să emită de la 1 octombrie. La început, va emite 2 ore pe zi, urmând ca, în timp, programul să se extindă.

Se zice că nu doar la Cluj va deschide Prigoană televiziune, ci și în alte orașe – gen TV Bistrița, TV Mureș etc. Detalii la vremea lor.