Să-l ajutăm pe Zolty

Zolty e un om bun care a avut o copilărie tare, tare chinuită.Așa cum nimeni nu merită să aibă. În urma unor erori medicale, a ajuns în scaun cu rotile. Suferă de distrofie musculară progresivă congenitală, are reumatism, probleme cu ficatul și multe altele. Un om necăjit. Cu adevărat necăjit, nu cum suntem noi când credem că ni-i greu.

Zsolty și fratele lui (bugetar, trăiesc din vreo 700 de lei pe lună amândoi) locuiesc într-o casă din Bogata, județul Cluj. Casa e ca vai de ea și stă să cadă pe ei.

Din acest motiv, Groparu, un om cu suflet bun, încearcă să miște lumea să-l ajute pe Zolty. Astfel încât să se strângă bani pentru a-i consolida și izola termic casa omului – măcar atât.

Detalii, conturile în care puteți și vă rog să depuneți bani, precum și alte metode prin care puteți ajuta în acest demers, găsiți la Groparele. Detalii despre Zolty, aici.

Și vă rog, nu ajutați doar cu vreun like sau RT. Poate că îs folositoare și alea, dar precis puteți face un pic mai mult.

– virament bancar în contul Groparelui, pe numele BĂZĂVAN RADU VALENTIN, cont RO87INGB0000999900415087 deschis la ING Eroilor, Cluj (în RON) – pentru acoperirea cheltuielilor legate de consolidarea ÅŸi (sperăm) izolarea casei;
– virament direct în contul lui Zolty – EGYED PETRU ZOLTAN, Conturile bancare: cont în RON – RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118 sau cont în EURO – RO33 RZBR0000060010019123, deschise la RAIFFEISEN BANK sucursala Turda (BIC/SWIFT: RZBRROBU), titular de cont: EGYED PETRU ZOLTAN. Zsolty îÅŸi va cheltui banii cum crede el de cuviinÅ£ă.

Cu zalele la TV

Milorad e sârb. Și cu asta am zis totul, da ? 🙂

Dincolo de faptul că e sârb, Milo mai are niște calități. De exemplu, are un hobby pe care eu, cel puțin, nu l-am mai întâlnit la nimeni – împletește bijuterii din zale de argint. Face tot felul de minuni, pe care puteți – și vă recomand – să le vedeți aici. Cercei, brățări, inele, chestii cu care împodobește ouă de struț, cămăși din zale… deci face multe. L-am văzut lucrând – NICIODATĂ n-am să am atâta răbdare câtă are el când sucește sârmele alea.

Și de curând a fost la TVR

Vând un laptop Toshiba

Gata, s-a vândut 🙂

E un Toshiba Satellite P200.

Are procesor Intel Core 2 Duo de 2 Ghz, 2 Gb RAM, 300 Gb HDD. Ecran de 17″. Și boxe Harman Kardon. 🙂

Dat fiind că are 3 ani, are niște mici neajunsuri.

  • n-a fost curățat niciodată (pe interior, zic)
  • din această cauză, coolerul nu mai face față, așa că folosește un cooler extern (dar poate fi desfăcut și curățat)
  • are un grilaj lateral spart (adică lipșete un dinte din ăla de plastic)
  • bateria nu mai ține ca pe vremuri. acum ține cam 50-60 de minute (în condiții de lucrat intens pe el)

Prețul e 600 de lei. Aș prefera să-l ia cineva din Timișoara, că e mai ușor cu testarea și cu livrarea, dar la o adică îl pot și trimite prin curier.

Verde pentru biciclete – Numărătoarea de Toamnă

Verde pentru biciclete este o mișcare adresată bicicliștilor timișoreni. La Verde pentru biciclete am fost prima dată în februarie, când au participat peste 1.000 de bicicliști – și a fost foarte tare, frate!

Duminică, pe 24 octombrie ( de ziua lu’ tata, hehe) are loc Numărătoarea de Toamnă. Va începe la ora 10.00, pe Platforma Timco (str. Circumvalațiunii, nr. 8-12, în Timișoara. Detalii mai multe găsiți aici.

“Verde pentru Biciclete” este o miÅŸcare pentru pedalare, susÅ£inută de FundaÅ£ia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, Kiss FM, Ziua de Vest, Status Pimp, PressAlert.ro, timisoarapefata.com, timisoreni.ro. Numărătoarea de Toamnă este sprijinită ÅŸi de : MBike ÅŸi organizaÅ£iile studenÅ£eÅŸti ÅŸi de tineret din TimiÅŸoara.

Random

  • Pe Ebucătăria puteți câștiga o carte foarte faină, participând la un concurs foarte simplu. Detalii.
  • Pe Bursa de Oferte puteți să câștigați un laptop, trebuie doar să vă faceți cont (e foarte simplu, foarte gratuit și dureaza cam 43 de secunde). Detalii (pe facebook)
  • Puteți cumpăra primele e-CookBooks românești, scrise de Radu Popovici. Sunt foarte faine și foarte ieftine, eu le-am luat și zilele astea o să și gătesc din ele. Le puteți lua de-aici.
  • pt. timișoreni: Diseară e show Teo și Costel. Detalii. (eu rămân fan Bendea 🙂 )
  • Mesagerul de Cluj a împlinit un an. La mulți înainte.

și altele

Prima săptămână

Eu, de-a lungul vieții, m-am tot mutat de colo-colo. Mai întâi la București, apoi la Cluj, acum la Timișoara – și-om vedea ce-o mai urma. În toate mutările astea au existat niște tipare. Prima săptămână e întotdeauna la fel, oriunde.

Prima săptămână e cea în care sunt nerăbdător și entuziast. Atât de multe lucruri noi de văzut, atâția oameni noi de cunoscut, atâtea lucruri noi de vizitat… Lucruri care mă țin alert și nu mă lasă să dorm 🙂

Prima săptămână e cea în care nu realizez că m-am mutat de tot. Aștept, undeva în fundul creierului meu, să plec înapoi, acasă. Când îi aud pe cei din jurul meu cu chestii de genul “peste 2 săptămâni facem cutare lucru”, primul meu gând e “ce păcat că eu n-o să mai fiu”. Apoi, încet, îmi dau seama că de fapt nu mai plec nicăieri. În mod paradoxal, ideea asta îmi oferă în același timp relaxare și panică. Relaxare pentru că nu mai am un deadline în față, panică pentru că … stai, nu mai plec acasă ??

E grea prima săptămână. Și plină de trăiri contradictorii. La capătul ei, mă pocnesc depresiile și dorurile legate de locul din care am plecat și de oamenii pe care i-am lăsat acolo și dorința aprigă de a merge înapoi. Și întrebările retorice de genul “vaaaaaaai, de ce am plecat ? cum am putut face asta ?”

Apoi trec și astea și viața intră, de obicei, pe un făgaș … obișnuit, să zicem.

Dar prima săptămână e cea mai grea. Poate și pentru că sunt rac și mă atașez ușor de lucruri, de locuri și de oameni. Și scap greu de atașamentul ăsta.

Și cel mai enervant lucru, într-un oraș nou, e că nu știu străzile, scurtăturile, locurile “secrete”, locurile de parcare, magazinele, cârciumile faine, locurile unde au cea mai bună pizza (bine, în Timișoara pe astea le-am învățat primele 🙂 ). Când le învăț, atunci încep să mă simt acasă.

Ai Studcard ? Vrei un laptop ?

Avem un site – Bursa de Oferte. În legătură cu ei, o să vă mai tot bat la cap și o să vă mai tot spamez, întrucât colaborăm (eu cu ei și ei cu mine).

Bursa de Oferte și Studcard organizează un mic concurs. Pe scurt, dacă aveți Studcard și vă faceți cont pe Bursa de Oferte (e gratuit și foarte rapid), de azi până pe 15 noiembrie, puteți câștiga un Asus EEE PC.

Și într-o altă ordine de idei, Bursa de Oferte are cont de twitter, cont de facebook și pagină de facebook – unde aștept cu nerăbdare like-urile și add-urile voastre 🙂

Edit: aici e regulamentul concursului.

e-CookBooks, by Radu Popovici

Sunt un mare fan al lui Radu Popovici de când i-am descoperit cele două site-uri, cel de rețete și cel de condimente, cu mult timp în urmă. Sunt de părere că e de departe cel mai priceput bucătar din online-ul românesc și că toți (cei care ne ocupăm de bloguri culinare) avem câte ceva de învățat de la el. De aceea am fost tare bucuros când a fost de-acord să publice rețete pe eBucătăria.

Acum Radu a lansat (din câte știu, în premieră absolută în România, corectați-mă dacă greșesc) primele cărți digitale culinare. Ele se numesc “Bucătăria Chinezească”, “Bucătăria Indiană”, “Ne jucăm și mâncăm” (rețete pentru copii) și “Salate” (o colecție de 50 de rețete ușoare, rapide și delicioase de salate). Ele sunt în forma unei aplicații descărcabile și conțin glosare de termeni, descrieri ale bucătăriilor etnice și liste de substituenți pentru ingrediente mai greu de găsit. Ca să nu mai zic că TOATE rețetele sunt pozate și explicate pas cu pas.

Cărțile costă doar 4 euro + tva fiecare (mai puțin cea cu salate, care costă 2 euro + tva). Ele pot fi comandate de-aici, iar plata se poate face fie cu card, fie prin SMS. Și există și o ofertă specială, astfel că dacă vă cumpărați toate cele 4 e-CookBooks, veți plăti în total doar 9 euro + TVA.

E poate inutil să vă zic că eu mi le-am descărcat și că în foarte scurt timp o să încerc să gătesc din rețetele lui Radu, iar rezultatele le veți vedea pe eBucătăria.

Și dacă vă pasionează gătitul, eu vă recomand să vi le luați. Cum spuneam la început, de la Radu toți avem ceva de învățat în acest domeniu.

Panic Button

(post pentru posesorii de telefoane Android, îndeosebi; cc: Fandroid)

Panic Button este o aplicație foarte utilă în anumite cazuri. Pe scurt, aplicația trimite la un număr prestabilit locul în care se află telefonul (și implicit posesorul său). Localizarea se face sau prin GPS (dacă e activat) sau se calculează din rețeaua GSM (e drept, cu o acuratețe mai mică), atunci când GPS-ul e dezactivat sau când telefonul se află în interior.

Localizarea ajunge la numărul prestabilit sub formă de link pe Google Maps.

E foarte utilă când posesorului i se face rău sau se află în pericol și nu poate suna.

Varianta free poate fi găsită în Android Market (cea realizată de ACL Software). Există și o variantă plătită, care oferă în plus posibilitatea de a trimite “alerta” și sub formă de SMS, astfel încât nu e nevoie musai ca destinatarul să aibă un smartphone. În plus, cu varianta plătită alerta poate fi trimisă și prin email, poate fi postată pe Twitter/Facebook și poate fi trimisă la mai multe numere deodată.

Eu am testat-o ieri cu Ovi Sîrb, funcționează foarte fain și foarte exact (cu GPS-ul pornit)

A, și cei care au făcut aplicația sunt români. Din Cluj 🙂