Sunt un mare fan al lui Radu Popovici de când i-am descoperit cele două site-uri, cel de rețete și cel de condimente, cu mult timp în urmă. Sunt de părere că e de departe cel mai priceput bucătar din online-ul românesc și că toți (cei care ne ocupăm de bloguri culinare) avem câte ceva de învățat de la el. De aceea am fost tare bucuros când a fost de-acord să publice rețete pe eBucătăria.
Acum Radu a lansat (din câte știu, în premieră absolută în România, corectați-mă dacă greșesc) primele cărți digitale culinare. Ele se numesc “Bucătăria Chinezească”, “Bucătăria Indiană”, “Ne jucăm și mâncăm” (rețete pentru copii) și “Salate” (o colecție de 50 de rețete ușoare, rapide și delicioase de salate). Ele sunt în forma unei aplicații descărcabile și conțin glosare de termeni, descrieri ale bucătăriilor etnice și liste de substituenți pentru ingrediente mai greu de găsit. Ca să nu mai zic că TOATE rețetele sunt pozate și explicate pas cu pas.
Cărțile costă doar 4 euro + tva fiecare (mai puțin cea cu salate, care costă 2 euro + tva). Ele pot fi comandate de-aici, iar plata se poate face fie cu card, fie prin SMS. Și există și o ofertă specială, astfel că dacă vă cumpărați toate cele 4 e-CookBooks, veți plăti în total doar 9 euro + TVA.
E poate inutil să vă zic că eu mi le-am descărcat și că în foarte scurt timp o să încerc să gătesc din rețetele lui Radu, iar rezultatele le veți vedea pe eBucătăria.
Și dacă vă pasionează gătitul, eu vă recomand să vi le luați. Cum spuneam la început, de la Radu toți avem ceva de învățat în acest domeniu.