… dar, înainte de ea, o mică precizare.
Nu comentez deloc spusele Președintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai I. Nu sunt suficient de documentat pe tema asta – spre deosebire de o grămadă de păreriști de moment, sunt de părere că ce-am citit într-o carte (sau două, sau tre, sau cinci) scrise acum 10-20-30 de ani s-ar putea să nu fie PURUL adevăr despre ce s-a întâmplat acum 65 de ani. Că poate oamenii ăia care le-au scris aveau și ei niște misiuni. Sau niște interese. Sau, pur și simplu, acces parțial la informații. Și, pe de altă parte, cred că adevărul e tare subiectiv.
Mi-au plăcut mult, însă, articolul Cristinei și articolul lui Vlad. Mi-ar fi plăcut să știu ce crede Neagu Djuvara despre povestea asta, dar sau nu l-a întrebat nimeni, sau n-am fost eu în stare să găsesc.
O întrebare mă macină, însă.
Regele Mihai împlinește 90 de ani. Dacă – Doamne ferește – se stinge din viață cândva în viitorul nu foarte îndepărtat, Președintele Băsescu (care aseară l-a făcut trădător și slugă la ruși) o să meargă la înmormântare, o să plângă la catafalc (am observat că e un om sensibil și mai plânge, din când în când) și o să declare că România a pierdut unul dintre cei mai importanți oameni ai istoriei sale ?
da
Fara indoiala. Dupa un mic ‘muie, ti-am zis!’, n-are nicio problema sa mearga si la inmormantare.
In rest, nu iti trebuie cine stie ce mari cunostinte de istorie sa iti dai seama ca un om de 20 de ani nu avea cum sa faca fata unui tavalug de milioane de soldati care impuneau puterea sovietelor, indiferent ce ar fi facut. Ma rog, nu e chiar la IQ-ul tuturor, dupa cate am citit in comentariile unora, da’ asta e. 🙂
Daca da bine la electorat, o sa planga. Daca ii aduce voturi in plus, dupa imormantare o sa declare ca se simte de parca si-a pierdut tatal.
clar. da bine in poze.
Regele meu
http://despredemnitate.wordpress.com/2011/06/23/regele-meu/
Regele Mihai, il stiu. il admir, fara sa fiu monarhist (nu e musai nevoie ca sa ai respect).
Basescu ala de care e vorba, imi suna oarecum cunoscut, sa fie hulpavul ala care a scapat Romania de flota?
Pentru lamuriri de la un istoric:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/06/23/jocul-de-a-istoria/
Chiar și dacă regele Mihai a fost un om „răuâ€, asta nu înseamnă că nu a fost un om important pentru istoria acestui stat. De Ceaușescu ce să mai zic. Și-a pus amprenta destul de bine asupra acestei țări.
spui basescu si poti sa tragi apa….
Da, Basescu e cel mai bun brand de tara. Nu ne trebe’ niciun ban aruncat pentru asa ceva. Brandul nostru de tara este presedintele tarii, oricare ar fi acela. Se stie, intai afli de tara respectiva dupa ce auzi de presedintele ei.
Da, e musai. Actele si scenele de teatru intra in fisa postului de inalt demnitar.
Nu trebuie sa fii tu specialist. Este suficient sa vezi ce zic istoricii.
Dar ce crezi, Base se pricepe de isi da cu parerea?
Problema e ca istoricii zic lucruri
traznitediferitePingback: Om fi mai proști, da' nici chiar așa - andreicrivat.ro blog
Despre morti, numa’ de bine.
Cum fu si cu Paunescu!