Klausen Burger

notă: acesta NU este un advertorial. pur și simplu am găsit un loc foarte fain și mă gândesc c-ar fi bine să-l știe și alții. Așa, ca să fie limpede.

În Cluj-Napoca apar berăriile într-o veselie. Fabrica de Bere Ursus, Ludwig Bavarian Bierhouse, Klausen Burger și-or mai fi. Când zic că apar într-o veselie, mă refer la faptul că acum un an nu era nici una dintre astea (sau nu știu eu să fi fost).

De Fabrica de Bere v-am povestit, la Ludwig n-am ajuns încă. Azi vă povestesc de Klausen Burger.

Decorul

E genul ăla de loc în care simți că aparții din momentul în care intri. Dacă ai norocul să te întâmpine și-o Cristină zâmbitoare, ești cumva fermecat pe loc și chiar nu-ți mai vine să pleci. Niciodată.

Klausen Burger are o sală mare și foarte, dar foarte aerisită. Adică oriunde ai sta, n-ai impresia că esti prea aproape de masa de alături. Ceea ce pentru mine e mare lucruri. În sala asta intră cam 150 de persoane, lejer. Au și-o scenă, unde din când în când sunt concerte.

Oamenii de-acolo se pregătesc să lanseze propria lor bere, pentru care încă n-au primit ok-ul de la autorități – dar înțeleg că nu mai durează mult, eu unul abia o aștept.

Servirea

De 10, sincer. Sau cel puțin așa am avut eu noroc să fie în cele două dăți în care i-am vizitat. În plus, au o chestie tare faină – poți bea bere din halba ta personală. Adică o aduci, o lași aici și doar tu bei din ea. Între două vizite, halba ta stă închisă într-un dulap.

(a mea e, evident, aia cu stema Serbiei)

Nu sunt foarte multe beri la Klausen Burger (am numărat 18 sortimente) dar sunt berile potrivite. Eu mă bucur la Bavaria la halbă și la Holsten nefiltrată.

A, și au niște biscuiți simpatici 🙂

Mâncarea

Ca să treci prin tot meniul, trebuie să vii de multe ori, că-i stufos, nu glumă. Și nu pentru oameni care țin diete sau care trag de colesterol în jos (mă rog, au și salate, dar eu le-am ignorat). Noi ne-am comandat mai multe, după cum urmează:

Jacket Potatoes & 3 sausages (550 g)

Mix Bavarez (1100 g)

Piept de pui cu sos de bere (550 g) – poză făcută de măiastrul Palatkas

3 feluri de mâncare, 4 oameni extrem de încântați. Sosul ăla de bere de pe pui este pur și simplu de neuitat.

Au mai fost și niște coaste, da’ nu prea ne-au impresionat, așa că nu vi le povestesc. A, și v-am arătat gramajele ca să vedeți că-s porții pentru oameni foarte serioși 🙂

Prețuri ? Păi… o Holsten nefiltrată e 6 lei. Mix-ul Bavarez e 37 de lei, dar e pentru două persoane. Cartofii cu 3 feluri de cârnați sunt 19 lei, la fel și puiul cu sos de bere. Una peste alta, super decent – desigur, părerea mea.

Klausen Burger e un loc frumos, în care o să-mi petrec, probabil, multe seri – când o să am ocazia. Și vă recomand să-l încercați, că oamenii de-acolo chiar încearcă să fie bine.

PS: ar trebui să încep să-mi fac un sistem de punctaj, ceva de genu’ “5 crivăți e perfect, 1 crivăț e nașpa” – că prea scriu de cârciumi în ultima vreme 🙂

Andrei Crivăț

11 Comments

  1. Vicus   •  

    Oamenii respectivi isi tot lanseaza berea proprie de prin decembrie anul trecut…

  2. Andrei Crivat   •     Author

    pentru ca dureaza minim 8 luni aprobarea dosarului. MINIM. si in decembrie anul trecut nu cred ca erau deschisi, da’ s-ar putea sa ma insel.

  3. toni   •  

    …oare de ce nu ma mira faptul asta ca n-au berea casei….cu birocratia care ii in tara asta…mai bine nu faci nimic…in rest ii super,mancare,servire etc…

  4. un om   •  

    stiu ca e parerea ta…
    si o respect.
    trebuie doar sa spun ca se poate bea bere si la 3 sau 4 intr-o crasma decenta fara sa para spelunca.
    iar orice meniu ce depaseste 10 lei/om (cca 250-300 g) mi se pare usor exagerat.
    dar poate ca asa e la noi in “sat”.

    Ideea cu halbele puse la dulap este veche si se poarta destul de mult in Bavaria (si nu numai), si e legat de ceva membri in clubul localului, care pe langa halbe mai au si locurile favorite (adica ridica oamenii normali daca vin ei, pentru ca pe ei se bazeaza clubul si platesc cotizatii si beau foarte des in locul acela).

    • Andrei Crivat   •     Author

      Ma, n-arata a spelunca – desi, evident, depinde ce intelege fiecare prin “spelunca”.

      Apoi, nu stiu 2 carciumi in cluj in care meniul sa fie 10 lei, cum zici tu – plus ca la ei portiile n-au 250 g, au intre 600 si 800. portia, zic.

  5. nicu   •  

    A-m fost si eu la Klausen Burger…vreau sa spun ca e MORTAL…a-m mancat niste preparate cu sotia mea ceva de genu ca si in poze…pai frate ne statea burta intr-o parte asa ne-am saturat…si buneeee…nu stiu in cluj unde se m-ai mananca asa de bine…in comparatie cu pretul afisate in meniu…FOARTE FAIN…ma bucur sa fie un local asa de fain in cluj…FELICITARI…va mai vizitam….

  6. Laura   •  

    Astea nu par poze facute de un amator care a fost, a mancat si a venit acasa sa scrie pe blogul lui cum a fost in acel local, mi se pare mai mult de atat.
    Despre Klausen Burger … merg intodeauna cu placere, dar le-as recomanda ca in timpul serilor sa isi mai ia vreo doi ospatari in plus. Nu recomand costitele!

    • Andrei Crivat   •     Author

      Laura, o s-o iau ca pe-un compliment – in sfarsit, plac cuiva pozele mele 🙂
      Daca intri pe ebucataria.ro, o sa vezi acolo mai multe poze cu mancare facute de maine.

      In rest, poti sa ma crezi sau nu – n-am nici o treaba cu ei, pur si simplu mi-a placut prima oara cand m-am dus. A doua oara, am mers cu niste prieteni si am facut poze. That’s all, folks 🙂

  7. Kinga   •  

    buna…sunt bucatareasa de meserie de 15 ani a-m lucrat vreo 10 ani in Franta,studiile de bucatar tot acolo le-am facut…a-m tot citit pe forumu-ri si bloguri tot felu de chestii despre comentarii la mancare in aproape toate restaurantele din Cluj…este o problema majora care intampina toate restaurantele…1 oamenii care lucreaza in bucatarie(nu stiu meserie DELOC numai chestii pe care le stie toata lumea Gordon Bleu, Pui cu gorgonzola stiti la ce ma refer meniuri de nunti)2 materia prima este oribila in Romania…peste, carne etc…daca se importa are un pret de nu o mai cumpara nimeni mai ales in Cluj in Bucuresti poate…Acesta este tristul adevar

  8. Pingback: Jurnal de Weekend sau Cum Mi-am Lasat Sufletul in Transilvania | KorinaMS

  9. Pingback: În viteză - andreicrivat.ro blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu