Când suferi foarte tare (indiferent că din sărăcie, din frustrare, din neputință, din dragoste, din boală sau din orice alt motiv) și nu ai cum să manifești suferința nicicum, n-ai cum s-o exprimi sau, mai rău, n-ai CUI s-o exprimi, atunci suferința ta se va transforma în răutate pură.
Și pentru că cei din jurul tău nu știu de ea, că n-ai cum și n-ai cui s-o exprimi și s-o manifești și s-o lași afară, ei n-au să înțeleagă de ce, brusc, ai devenit un om acru. Sau amar. Sau amândouă.
Și-au să te lase în durerea ta.
Și ai să suferi că te-au lăsat în durerea ta. Și se creează un cerc vicios foarte nasol, din care e greu să ieși.
dap.
(nu am citit nicăieri asta, așa m-am gândit eu, cu capu’ meu chel. don’t be hatin’)
Hei, d-aia s-au inventat prietenii!!!
(au mai spus-o si altii, so, don’t be hatin’ 😛 )
NICI IN JUNGLA NU ESTI SINGUR , DAR ‘MI-TE AICI IN CIVILIZATIE . PRIETENII , SUNT PRETUTINDENI , TREBUIE DOAR SA-I GASESTI SI SA-I PASTREZI ! PRIETENII BUNI SI ADEVARATI ITI VOR FI MEREU ALATURI !
daca esti sarac, nu ai ce cauta in cercul nostru de prieteni bogati. haidi pa
Desigur, IN MARE, nimeni nu se incarca la inot si cu necazul altui necajit. Tace si inoata…
@ Arhi: :))
@ Andrei: la ceva similar m-am gandit si eu acum ceva timp, cu capul meu acoperit de par lung. 🙂 Pittis avea dreptate, se pare.