În general, mie îmi vin (prea) multe idei. Vorba lu’ Bendea, sunt “omul cu 100 de idei pe minut, prea puține realizabile”.
Dar uneori îmi vine și câte una care pare ok. O gândesc un pic, o întorc pe-o parte și pe alta și dacă nu-i găsesc fisuri, m-apucă entuziasmul. Apoi o povestesc cu vreun prieten – și dacă și prietenului i se pare o idee faină, entuziasmul mă copleșește.
Poate sună ca ceva de bine, dar nu e 🙂
Când mă copleșește entuziasmul, mă simt ca un copil care primește o jucărie nouă și neașteptată. Îmi pierd interesul cam pentru orice altceva, nu mai dorm, nu mai muncesc ca lumea, nu mai fac nimic ca lumea, căci totul pălește ca într-o ceață în care singura lumină e ideea care m-a aprins (off topic: tulai, ce metafore de clasa a 2-a am!)
Totul mi se învârte în jurul noii idei, e singurul punct de maxim interes și care se bucură de atenție total. Și celelalte lucruri pe care le fac suferă de nebăgare în seamă. Mi-a luat o vreme bună să reușesc să mă conving că și ideile bune care mi-au venit în trecut încă merită băgate în seamă.
Noroc că nu-mi vin atât de multe idei faine, că n-aș mai face niciodată nimic 🙂
Da, va inteleg perfect. Totusi, daca multa lume ar simti ca noi, macar unele dintre acele idei magice ar ajunge puse in practica – cu cat sutem mai multi cu idei carora ne dedicam, cu atat creste sansa de supravietuire a ideilor. Sper si eu! Succes cu ideie dvs. ucigatoare de realitati monotone. Sa va traiasa! 🙂
si eu fac exact la fel! cand ma vezi cu ochii cat cepele (ca nu pot dormi de ganduri) e clar… iar coc ceva :))
Nu e rău să ai aÅŸa de multe. AlÅ£ii se pricep mai bine la idei, alÅ£ii la implementare. Poate că la cât de activă este mintea ta, nu ai fi fericit ocupându-te de ele, ci generând idei. Go on! 🙂