de Adina, de la Cluj

Unul dintre avantajele de a sta la casă e faptul că nu te plictisești niciodată. Nu dacă ai crescut la casă, iar obiceiurile pe care le avea bunica ta pe vremea când tu furai mere de la nea’ Ion le regăsești acum la vecinii din ditamai capitala Ardealului. Adica 20 de ani mai târziu.

Iar vecinii mei sunt harnici. Dacă ar exista un concurs în care marele premiu să se acorde pentru “cel mai harnic vecin dintre vecinii harnici”, vecinii mei ar lua premiul întâi, cu coroniță.

Ieri, trei dintre ei, adica tot atâția câți văd eu de pe terasa unde luzăresc stalkerindu-i, s-au apucat să-și toaleteze copacii din curte și din fața caselor. Cel din stânga a fost mai rapid – după masă deja făcuse un foc mare unde ardea crengile tăiate și care umplea strada cu fum alb, înecăcios. Cel din dreapta învârtea foarfecele în mâini fluierând – el are doar un măr pricăjit, iar crengile căzute, așa cum se înțelesese deja cu cel care veghea focul de tabără, avea să le arunce peste gard, să ardă acolo.

În tot timpul ăsta, cei de vizavi lucrau în echipă. Un bărbat era cățărat pe scară, unul jos, iar o femeie mătura trotuarul. Aici vine partea interesantă, pentru care, dacă ar exista un concurs în care marele premiu să se acorde pentru “cel mai harnic vecin dintre vecinii harnici”, vecinii mei ar lua premiul întâi, cu coroniță.

După ce domnul de pe scară a terminat de ciopârțit copacul, cei doi de jos au adunat crengile cu o implicare ce ar trebui să le dea de gândit tuturor vecinilor harnici din lume. Doamna a măturat trotuarul, a măturat și o parte din șosea, l-a chemat pe domn, împreună au împins Dacia pe care n-am văzut-o pornită de când stau aici, a măturat sub mașină, după care, cu un aer mulțumit, au împins Dacia la loc.

Așa se face, dom’le curățenie!

curious woman, via shutterstock