O poveste scurtă, de dimineață, ca să vedeți pe unde se poate ajunge.
Pe ministrul de Externe al Serbiei îl cheamă Vuk Jeremic.
Ei bine, cineva a făcut un cont fals de twiter – @vookjeremic – de pe care a început să înjure. Politicieni sârbi, politicieni din alte țări, pe toată lumea.
Ei bine, adevăratul Jeremic ce-mi făcea ? Simplu, a pus SBPOK-ul (Serviciul de combatare a crimei organizate) să ia la puricat toate conturile false de twitter legate de numele lui. Apoi a scris la Twitter și Twitter a șters contul fals. Pur și simplu.
Bloggerii și twitteriști din Serbia s-au crizat maxim când au aflat că SBPOK s-a băgat pe fir. Desigur, nu i-a băgat nimeni în seamă.
Ministerul a dat un comunicat că ei nu închid TOATE conturile false legate de Vuk Jeremic, dar la ăsta era prea de tot, că afecta relațiile externe ale statului, blablabla.
Așa că dacă vă pasionează conturile false de politicieni, e bine să fiți un pic atenți, că se poate ajunge departe.
știrea originală e aici
A patit individul ceva ? Sau doar au inchis contul respectiv ?
Habar n-am daca l-au prins, inclin sa cred ca nu.
Nu știu de ce dar am dubii mari că un oficial de-al nostru ar face ceva asemănător. Eventual ar blama internetul și ar spune că e plin de te miri ce. Ca să faci așa ceva trebuie să fii conștient de putea unui mediu iar la noi cam lipsește asta…
Noi cu cine ar trebui sa tinem?
Sper ca nu cu bloggerii care s-au crizat 🙂