Începuturile Bisericii Trinicaste continuă

Între timp am descoperit că nu prea putem să ne ținem de un nume, așa că acum se cheamă sau Biserica Trinicastă, sau Biserica Tricastiană, sau Biserica Podcastiană, suntem liberi și toleranți, ne puteți spune oricum, e ok, câtă vreme ne dați subscribe pe youtube.

Așadar, avem locuri limitate pe:

Youtube
Anchor.fm
Spotify

Pagină de facebook superbă: https://www.facebook.com/trinicasttv/
Grup excepțional de oameni minunați: https://www.facebook.com/groups/1967271480074581/

Orice subscribe, like, follow, join, share se răsplătesc cu acatiste de bine la Biserica Trinicastiană. Sau Tricastiană. Sau cum i-o mai zice.

O lecție utilă de la un mafiot cu patalama

foto

Este un tip, Michael Franzese, care la vremea lui a fost foarte șmecher în Cosa Nostra – caporegime într-una din cele 5 familii, Colombo. Tatăl lui, John “Sonny” Franzese, a fost chiar underboss în familia aia.
Și l-au chemat niște băieți să comenteze jocul Mafia.

Și spune o povestioară drăguță, în care menționează că “do you know who i am is the worst line you can ever say to someone in that life”

Așadar, Mike Franzese povestește că era într-un bar cu care tatăl lui avea o legătură sau ceva, chestii de-ale lor de mafioți. Și în barul ăla, un client cam agresa o ospătăriță. Așa că proprietarul l-a rugat pe el, Michael Franzese, băiatul lui Sonny Franzese, să intervină. Și Michael se duce la client și au acest dialog (pe care-l reproduc relativ, că ideea contează):

Michael: auzi, de ce n-o lași tu pe fata asta în pace, că te-ai cam aprins și nu e bine
Client: băh, tu știi cine sunt io?
Michael: nu, cine ești?
Client: Știi a cui e barul ăsta?
Michael: nu, al cui e?
Client: E a unui tip, Sonny Franzese.
Michael: pe bune?!
Client: Da, și hai să-ți zic ceva. Sonny e la pușcărie acum. Dar dacă dau un singur telefon, în 5 minute vine aici fiu-său, Michael!

Finalul, zice Michael, e că l-au invitat într-o cameră mai din spate și că garantează că tipul ăla nu a mai aruncat niciodată aiurea cu nume.

(așa sunt eu, ca suflet, ca om, îmi plac poveștile cu mafioți din ăia adevărați)

Începuturile Bisericii Trinicaste

Într-o zi ne-am gândit că uite, în România Bisericile nu plătesc impozite. Și noi plătim. Și ne-am gândit că aici poate e vorba de un pic de drepturi inegale, dar ar fi bine să ne adaptăm și să ne facem Biserica noastră, ca să nu mai plătim nici noi impozite.

Paranteză. Nici unul dintre noi (noi trei, fondatorii) n-are o problemă că trebuie să plătească taxe. Le înțelegem necesitatea și ne place mult capitalismul, fiecăruia dintre noi. Ce ne deranjează e că statul ne colectează impozitele și nu face nimic cu ele, în afară de a îmbogăți niște nemernici. Am plăti cu drag dacă s-ar face lucruri cu ele. Străzi. Școli. Spitale. Educație. Că uite, mai vine o pandemie, mor oamenii pe capete, tu ca stat n-ai de nici unele, că nu te-ai pregătit, dar arunci cu milioane în curul unor golani care-ți vând măști și aparatură la suprapreț.

De aia nu mai vrem să plătim impozite, de aia vrem să ne facem Biserică. Am închis paranteza.

E mai jos un video în carte puteți vedea exact cum a apărut și cum va funcționa Biserica Trinicastă (eu îi mai spun și Podcastiană), eu vă las cu 2-3 idei care să vă deschidă apetitul de a ne deveni enoriași.

Primele reguli ale Bisericii Trinicaste

  • O să avem sute de zei moderni. Zeul Playstation (o secțiune de care mă voi ocupa personal). Cel al Berii. Altul al Micilor de la Kaufland (e diferit de Zeul Micilor de la nea Mitică din Brașov, total diferit!). Ce vă pot spune e că zeul Zoom-ului și-a arătat deja puterea, și asta nu doar o singură dată!
  • Ritualurile noastre vor include (dar nu se limitează la) mici, pastramă, bere, coaste de la Hădean. Dar și pinball, fusball și ateliere de tâmplărie sau gaming.
  • Fiecare zi e o zi sfântă, nu doar duminica. Începe la 10 cu o salvă de tun (da, o să avem un tun normal și unul cu baloane de săpun)
  • Biserica e condusă de Jedi. (how cool, right?)
  • Avem mai multe semne, nu doar unul. Cerc, pătrat, triunghi, X
  • Cel mai important, probabil. TOÈšI care veți fi enoriașii noștri, nu veți mai plăti impozite, până colapsează statul și atunci ajungem la normalitate – plătește toată lumea impozite.

Aceastea fiind spuse, în fiecare săptămână vom avea o consfătuire bisericală. Care o să apară pe youtube, pe canalul ăsta.

Vă anunțăm noi, întemeietorii. Adică

Întâistătătorul Bisericii Trinicaste, Preaînțeleptul Grand Master Jedi Gabriel

Preatânărul Master of the Jedi Council Răzvan

Și, desigur, eu, Preaseniorul Master of the Jedi Council Andrei

Jurnal de SARS-CoV-2/COVID-19 – ep 4 / Jurnal de-acas㠖 ep. 1

© Siarhei Nosyreu | Dreamstime.com

Ce se întâmplă, stimați 2-3 telespectatori care mai intrați pe-aici. Am decis să schimbăm numele îndrăgitului nostru serial, din cauză că efectiv e prea lung și mi-i lene să-l scriu la fiecare articol nou (și nici nu e etic să-l iau cu copy paste). Amu, mai e ceva – e al patrulea articol din seria asta, naiba s-a gândit că or să fie așa multe? Înainte de martie, scrisesem 4 articole într-un an jumate, cred.

Așadar, de azi îi zicem Jurnal de-acasă. N-o fi jurnal, dar măcar precis e scris de-acasă.

Să purcedem!

(am dat chestia asta ieri pe facebook, am zis să rămână și aici, pentru viitor)

M-am tot gândit zilele astea, că ce să mai și faci. Cred că am găsit exact explicația originii acestui virus care ne-a schimbat tuturor viețile, în general în rău, mai puțin băețașilor care au luat cu japca contracte uriașe cu statul, cărora cred că le-a schimbat viața – nu-i așa? – ÎN BINE!

Dar să nu deviem.

Mă gândeam că poate asta ar fi perioada perfectă ca Soroș și Oculta Mondială să ne anunțe că, de fapt, ce s-a întâmplat: anul trecut au intrat în contact cu o civilizație extraterestră, au început niște discuții, dar din păcate, dintr-o scăpare cauzată de lipsa de experiență în astfel de întâlniri, o bacterie banală – un probiotic, să zicem – de la ei a scăpat la noi în lume și face prăpăd.

Le pare rău, dar lucrează îndeaproape cu noii noștri prieteni alienși ca să rezolve situația.
O să fie bine, nu vă panicați.

PS: Oculta Mondială = OM, v-ați gândit?

PPS: Oculta Mondială Soroș = OMS. Nici măcar asta nu vă dă de gândit?

PPPS: Voi ați realizat că OCULTA are 5+1 literă, la fel și 5G = 5+1 literă?

Vedeți cât de pe față e totul?

 

 

 

Jurnal de SARS-CoV-2/COVID-19 – ep 3

© 3Dgenerator | Dreamstime.com

Ce virus prostănac ești, băi, SARS-CoV-2! Ce virus idiot, păi cum fraiere să lovești așa tare fix planeta pe care locuiești și tu? Păi nu-ți dai seama că și tu o să fii afectat? Nu-ți dai seama că nici tu nu mai ai voie să ieși din casă, nici tu nu mai ai la vară vacanțe și călătorii, nici tu nu mai poți merge decât la cumpărături? Nu-ți dai seama că și tu o să trebuiască să stai cu orele pe Bringo să prinzi un livrator să-ți aducă săpun și alimente? Nu-ți dai seama că și tu o să-ți petreci ore întregi ștergând TOTUL cu spirt și clor? Nu-ți dai seama că și tu o să-ți faci mâinile praf de la atâta spălat cu săpun și spirt?

Nu-ți dai seama, că ești mic și prost, abia ai 5 luni, dar ai să vezi, fraiere, ai să vezi!

 

Mă gândeam azi la o chestie care s-a așezat tare bine. Toate lucrurile, bune și rele, prin care am trecut eu în ultimii 6 ani mă ajută cumva să mă descurc mai bine decât m-aș fi descurcat înainte în perioada asta.

Sper exemplu, de când am venit la București am devenit super antisocial. Nu mă simt acasă aici, așa că în ultimii 2 ani redusesem destul de mult ieșirile, ca să n-am contact cu, lol, publicul larg. Am preferat să stau și să ies cu Lumi, să invităm prieteni la noi, să fie totul într-un cadru familiar. Ei bine, iată, acum nu mai poți să ieși la cârciumă – pentru mine nu e mare schimbare 🙂

Apoi, acum niște ani am avut un an foarte prost. A fost groaznic, cu o grămadă de lucruri care s-au întâmplat toate de-a valma, deodată: singurătate, autoizolare, probleme financiare, rupt niște prietenii pe care le credeam pe viață, oarece formă de depresie, mă rog, multe. Mai multe decât zic eu aici, pentru că, într-un fel sau altul, creierul meu se încăpățânează să șteargă cumva ce-a fost rău și să rămână doar cu ce-a fost bun. Am fost și suficient de bou cât să nu vorbesc cu oamenii din viața mea despre ce simt, ce mi se întâmplă, am mai și băut în perioada aia.

În anul ăla am învățat să evadez din cotidian în povești. Mă uitam atunci la foarte multe seriale, tocmai ca să rup orice contact cu realitatea.

Păi acum cine credeți că se rupe total de noianul de știri despre pandemie cu quest-uri din The Witcher 3: Wild Hunt? Cine mai stă să se gândească la carantină, când trebuie să se bată cu monștri și spirite ca s-o găsească pe Ciri?

Apropo de asta, în general vorbind, încă dinainte de pandemie am realizat că jocurile (pentru mine pe Playstation, dar probabil că există o platformă perfectă pentru oricine, fie ea PC, Xbox sau orice) au un efect terapeutic foarte, foarte util. Pentru mine o repriză de jucat e o repriză de momente în care efectiv mă rup total de orice probleme care mă afectează. Nu considerați jucatul ridicol, promit că nu este.

Tot în anul ăla, am început să vorbesc foarte mult singur în casă. M-am panicat atunci că o iau razna, dar acum iar vorbesc singur în casă și mi se pare perfect normal 🙂

E bună evadarea în povești de orice fel. Cărți, filme, jocuri, scriitură – orice te rupe de cotidian. S-o încercați, promit că ajută.

Hai, nu vă temeți. E rău, dar o să fie și mult mai rău 🙂

 

 

Jurnal de SARS-CoV-2/COVID-19 – ep 2

© 3Dgenerator | Dreamstime.com

  1. Nu cred că mi s-a părut cu notificările, sunt chiar infernal de multe acum. 🙁
  2. Apropo de 1, nu există interval în perioada asta să te poți juca în liniște. Trebuie neapărat să primești ba un mail cu ceva urgent, ba un telefon de la cineva important, ba notificări de pe grupurile alea la care n-ai dat mute că ți se par importante, ÎNCĂ.
  3. Apropo de 1 și 2, am impresia că am devenit mult mai irascibil, îmi sare țandără cu o viteză uimitoare chiar și pentru mine. CE, VOI NU?!
  4. Nu m-aș fi gândit niciodată cât o să-mi lipsească covrigul. Ăla de patiserie, nu volanul. Mergeam zilnic, doamna de-acolo mă vedea de departe și striga tare: “Unul cu susan, mai ars, da? Porțiaaaa” (inițial am crezut că o strigă pe Portia de Rossi, dar după o vreme mi-am dat seama că chiar n-are cum să lucreze acolo)
  5. N-am stat vreodată mai mult, zi de zi, să privesc lumea de la fereastră. Sunt.Atât.De.Mulți.Oameni!
  6. Cred c-o iau un pic razna cu spălatul pe mâini, par să nu se mai netezească niciodată (adică rămân crețe, știți cum rămân ele crețe de la apă, da?)
  7. Ce? Zici că parcă m-am îngrășat? ÈšI SE PARE, BĂH!
  8. Oamenii de la Bringo devin încet cei mai buni prieteni ai mei.
  9. Măcar încă mai am tot ce este necesar.
  10. Hei, are cineva niște drojdie uscată?

Iaodi, să știți că-n vremurile astea dacă un om are o altă părere decât voi, nu e nici mai prost, nu e nici dușman, e doar un om cu altă părere. Și nu e musai-musai să-l faceți afiș pe rețele, nici pe el, nici pe părerile lui. Sunt doar niște păreri. Zic și io, ca un bătrân izolat.

Nu mai vă încrâncenați, că nu ajută.

Jurnal de SARS-CoV-2/COVID-19 – ep 1

© 3Dgenerator | Dreamstime.com

Ziua nuș cât, dar peste 5 de stat în casă. Lucrurile o iau razna din motive total neașteptate, am zis să le las aici, că poate supraviețuim, cine știe. Și oricum, s-ar putea să fie niște probleme doar din cauza bolilor mele psihice, poate nu-s pentru toată lumea, eu zic ce m-apasă pe mine, ok?

  1. Teoretic, am de toate, săpun, spirt, mâncare, băutură, țigări, apă, dar tot simt că-mi lipsește ceva. Ce naiba îmi lipsește, că drojdie mai am?
  2. Din lista de cumpărături strategice am omis – ei bine, aici se vede lipsa de experiență – 2-3 capete noi de mop și niște dezinfectanți de podea. Mai găsesc? sper.
  3. nu știu dacă asta e o problemă doar la mine, că-s razna, dar n-aveți impresia că primim de un milion de ori mai multe notificări pe facebook, whatsapp, mail? pe mine mă tulbură tare, am impresia că-s infinit mai multe. Tre să fac cumva să le reduc, cred că dau mute la toate.
  4. Prost moment să nu mai ai jocuri care să te prindă pe PS. Am încercat Yakuza, geez, ce mizerie.
  5. Ignorați punctul patru, The Order: 1886 e la reducere, 59 de lei. Scurt, dar fain, pare scris de Jules Verne.
  6. Chiar, mai aveți bani?
  7. Mi-i dor să dau mâna cu cineva, îs razna tare?
  8. Veste bună, omul de la Bringo s-a curățat de contactul cu mine aproape la fel de tare cum m-am curățat eu de contactul cu el.
  9. Și nu mai suport știrile negative, ok, am priceput, e panică, hai să n-o mai zicem din minut în minut.
  10. Se prea poate să mai am obiecte prin casă încă neșterse cu spirt, dar nu știu care sunt și mă disperă asta!!!

Hai, să dea Bunul să avem și episodul 2.

Stați în casă!

De unde vine GORGONZOLA

© Caliopa | Dreamstime.com

Conform unui studiu realizat de un mare cercetător în urmă cu câteva minute, denumirea “gorgonzola” vine de la un frate secret vitreg de-al lui Émile, pe care-l chema Gorgon, era bețiv și trăia în mizerie c-o prostituată poloneză în apropierea orașului Milano.

Povestea e lungă și tristă, a fost implicată și fosta lui soție, Yvonne și… mă rog, nu intru în detalii, ei au ținut lucrurile ascunse, nu vreau să le stric secretul.

Cert e că înaintea acestui frate al lui Émile, gorgonzola se numea, simplu, telemea de vacă din Milano și arăta cam ca brânza de Brăila, dar fără chimen (avea alt gust, însă). Cei doi frați păstrau relativ legătura, Émile îi mai trimitea 2-3 franci, de-o Săniuța, Gorgon mai trimitea diverse alimente din localitatea în care trăia (numită pe vremea aceea Jin’a) pe care le mai aducea acasă amanta lui, Alicja, prostituata, o știți, că v-am zis de ea.

Cum însă nu existau lăzi frigorifice pe vremea aia, și Parisul e departe de Milano…

Și așa și-a căpătat numele, spre deliciul gourmet-ilor de pretutindeni, celebra brânză italiană, produsă chiar în localitatea care a preluat numele fratelui secret vitreg al lui Émile, și anume localitatea Gorgonzola.

*am scris chestia asta acum 7 ani pe facebook, am găsit-o din greșeală zilele trecute și-am pus-o și aici.

Angajări: Copywriter & Graphic Designer

© Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Pentru că s-a dovedit că am mână bună, cât de cât, iată 2 anunțuri de angajare la prietenii mei. Fete și băieți, fiți pe fază.

Agenție mică, dar FOARTE sprintenă din București caută:

Copywriter

Bun. Priceput. Destoinic. Mai ales simpatic și isteț. Și creativ. Cu vorbele la el, să știe să se joace cu cuvintele și sensurile ca Simona cu mingea de tenis. Trebuie să ai niște skill-uri de bază de Social Media. Să fii pasionat de publicitate. Și să fii creativ, am mai zis ? Foarte creativ. Experiență de 2-3 ani într-o agenție înseamnă că s-ar putea să fii fix ce trebuie.

Graphic designer

Trebuie să știi bine CorelDraw/Illustrator, Adobe Photoshop, InDesign. În rest, exact ca mai sus – să fii priceput, isteț, simpatic și foarte creativ. Dacă ai și experiență de 2-3 ani, e clar cazul să ne cauți.

În ambele situații, pasiunea pentru jocuri pe PS4 e un atribut valoros 🙂

Dacă sunteți interesați sau știți pe cineva interesat, vă rog să dați un semn în comentarii sau la adresa de e-mail andrei at andreicrivat punct ro (<<<— – ACEASTA ESTE ADRESA DE MAIL, da ? Că sunt pățit, vedeți comentariile de-aici!)

Aidi, spor s-aveți, mai trec eu pe-aici, dacă e.

O analiză la rece pe Fărâmiță Lambru

notă – acum mulți ani, într-o altă viață practic, am trimis cuiva un mail cu textul de mai jos. l-am redescoperit azi, din întâmplare, și am decis că poate merită să rămână posterității. Îl reproduc aproape întocmai.

În istorica noapte de 15 septembrie, 1927, nici cu gândul nu putea gândi violonistul Tudor Fărâmiță, de etnie romă, că noul să fiu, Lambru, va fi atât un acordeonist virtuoz, cu talente excepționale pe bașii mâinii stângi (la acordeon, adică, nu că s-ar fi masturbat cu stânga, ok ?) – atât de bun, că a avut primul solo de bas la acordeon – cât și un mare profet.

Prin anul 38 INM (adică înaintea anului nașterii mele, deci 1940 pentru restul lumii), Lambru n-a mai rezistat. De luni de zile îl măcina o viziune, zi și noapte, în somn și în trezie, la beție și la duș. S-a hotărât atunci s-o scoată din sistemul lui de lăutar tânăr și țigan exact ca marele lui înaintaș, Nostradamus, pe numele lui adevărat Michele de Nostredame, care nu era acordeonist, fiind ocupat să fie medic, farmacist și – mă scuzați – cabalist.

Profeția lui Lambru avea ca personaje principale un domn de-o vârstă și-un volum (e vorba atât de volum fizic, cât și de o concentrație de alcool etilic exprimată în procente de volum, între 5 și 60%) și-o misterioasă doamnă, a cărei existență, a simțit profetul Lambru, avea să fie marcată de suferință. Era și deștept, printre alte calități.

Și profeția lui suna așa, cităm și explicăm.

Inel, inel de aur, ah, cu piatră la mijloc, aoleo

Prin această metaforă simplă, dar perforantă, autorul ne expune contextul revelației sale. Practic, arată că domnul lua inițial în calcul un viitor cu doamna, gând sugerat de metafora “inel, inel de aur”, care nu vrea musai să exprime o căsnicie, ci mai degrabă ideea de cămin, de cuib, de chestii împreună.

Eu te-am iubit, copilă, dar n-am avut noroc

Se exprimă aici, în cuvinte tumultoase, de regret, curajul domnului din poveste de a accepta că iubirea sa nu este necesară sau dorită. E o formă de resemnare oarecum mioritică (și de-a fi să mor / în câmp de mohor – asemănarea este atât evidentă, cât și izbitoare) asupra unui fapt simplu, dar dramatic de viață – doamna, pur și simplu, nu are trebuință de acestă iubire, iar domnul n-are decât să accepte sau să de ducă-n Paștele mamii sale. Dar, ne arată prezicătorul, domnul are un anume nivel de maturitate și acceptă – nu fără regret! – această înfrângere, această durere de natură sentimentală, fiind dispus să meargă-n pizda mă-sii și să-și vadă de-ale lui.

Inel, inel de aur, ah, cu piatră luminoasă

Profeția acordeonistului, sumbră, dar precisă ca un laser de la Institutul de Fizică de la Măgurele, arată că domnul, în retragerea sa mioritică (așa cum am demonstrat fără putință de tăgadă în paragraful anterior), nu doar că restatutează cu o claritate de cristal că avea dorința și visul unui viitor comun cu doamna, dar mai păstreză, totuși, în sufletul rănit al domniei sale, o umbră de speranță că acest lucru se va întâmpla (piatră luminoasă sugerează existența speranței că, deși merge cu bunul Dumnezeu să-și vadă de-ale sale, totuși mai crede în ipoteza non-rațională a acestui viitor comun).

Eu te-aș iubi copilă, părinții nu mă lasă

Aici, profunzimea și misterul vorbelor virtuozului ating cote alarmante!!! (nu te panica, așa e povestea). Într-un crescendo uluitor de abrupt, pe care practic nimeni nu-l vedea venind, profetul subliniază micimea și inutilitatea omului în fața destinului implacabil, dar și puterea personajului masculin de a accepta ce-au scris stelele acolo, la ele, pe cer. Practic, cu vorbe meșteșugite, eroul nostru spune “eu te-aș iubi veșnic și fără îndoială, dar uite și tu cum a făcut destinul să nu ne potrivim. Tu vrei sexy și finețuri, eu n-am, tu vrei alea, eu nema, plm, e clar că ne-am născut să nu ne potrivim, aia e” – aceasta fiind traducerea EXACTĂ a versului, pentru că este clar că “părinții nu mă lasă” se referă la zeii (sau zeul, dacă sunteți monoteiști) care au scris Marea Carte a Vieții.

Adio, dragă Nelo, eu plec, se face seară

Aici, prezicătorul de etnie romă al secolului trecut arată, fără teama de a greși, că știe exact ce spune, arătând cu o claritate de cleștar pur, de Himalaya, cine este personajul feminin la care se face referire. Dar, cu o subtilitate de foarte mare rafinament (obținută de autor după foarte mulți ani de exercițiu la acordeon, un instrument care cere, totuși, și niște subtilitate), ni se arată clar ca într-o carpetă cu Răpirea din Serai și un ultim efort al superbului personaj masculin de a alege calea pe care i-a rezervat-o karma, în locul celei pe care și-o dorea el. De aceea pleacă. Se face seară arată doar umbra de tristețe care-i acoperă sufletul greu încercat.

Dar vezi ca lăcrămioara să nu-ți mai curgă iară

Talentatul exploatator al bașilor de mână stângă (repet, e vorba de acordeon, da ?) ne dezvăluie astfel latura sufletească a ratatului personaj masculin trist. Omul e un izvor de grijă și iubire: deși suferă că nu e primit în viața fetei ăleia, totuși îi poartă grija și îi dorește bunăstarea sufletească și emoțională, futu-i ceapa căprii mă-sii, că-n loc să-și vadă de-ale lui, stă ca un bou jugănit și-și face griji pentru ea, care nici nu-l vrea, nu pentru el! (aici chiar și rapsodul s-a și enervat un pic)

Că lacrima ce-ți curge din anii tinerții, aoleu, măi

Unde se arată că personajul masculin – boul de care ziceam mai sus – ȘTIE și ACCEPTĂ faptul că personajul feminin a suferit, nene, în viața asta. Și regretă acest lucru, se vede clar din cuvinte că dacă ar fi vreun zeu, i-ar da viața înapoi și i-ar anula chestiile nașpa, lăsând-o doar cu chestiile cu adevărat mișto, cum ar fi că l-a cunoscut pe el (boul din paragraful anterior) când nici cu gândul nu gândea. Bine, că nu i-a trebuit, dar oricum, nene!

Nu este alinarea, ci întristarea vieții

Concluzia absolut apoteotică a răvășitoarei profeții, în vorbele simple, dar penetrante ale rapsodului-prezicător, este simplă: decât să suferi, mai bine nu suferi. Aici, Nostradamusul autohton explică măiastru un adevăr simplu: decât să nu râzi, mai bine râzi.