Acum vreun an mă întrebam, naiv, dacă orașul Cluj-Napoca o fi capitala ciorilor. Anul ăsta, pesemne, am evoluat spiritual. Acum știu sigur că e. Dar mai nou mă întreb: în capitala ciorilor, strada mea o fi vreun fel de hypermarket pentru ele ? că altfel nu văd de ce s-ar aduna, TOATE, aici…
(sau youtube)
Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară…
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,
Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;
Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;
Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,
Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;
Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amărâtă şi stingheră
Ca o prună afumată;
Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac;
Demnă, ca un om celebru;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;
Încomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara;
Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant;
Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă;
Cruntă ca o vânătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;
Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Şi uşoară ca un fulg
De funingine-n lumină;
Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, —
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;
Stranie ca un ponos
Al priveliştii de cretă;
Solitară şi cochetă
Ca un cuc de abanos;
Neagră, ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte,
Cu lumină împrejur;
Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;
Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, —
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;
Gravă ca o rugăciune
Şi posomorâtă ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanţe de cacao;
Tragică, ca o emblemă
A obştescului sfârşit;
Sumbră ca o anatemă
Arucată-n infinit;
Mută-n liniştea câmpiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei, —
Atârnând de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plângând, să sugă smoală;
Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem, —
Şi banală… ca o cioară!
foarte frumoasa poezie; o stiam, dar, fireste, uitasem de ea. Daca nu ma insel, are cele mai multe metafore.
Mie ciorile imi amintesc de clasa I, de primele zile de scoala. Cum era toamna, dimineata cand mergeam la scoala erau mereu carduri de ciori pe cer…
Muta-te’n Sibiu 😛
WhiteWolf’s last blog post..Sibian. And Proud Of
mneah… nu cred. e frumos Sibiul, dar am o chimie mult mai buna cu Clujul 🙂
Recunosc, la faza cu maria-sa chimia nu m-am gandit 🙂
Poate iti cumperi pusca, atunci ?
WhiteWolf’s last blog post..Sibian. And Proud Of
Salut, Andrei! Iti urmaresc de ceva timp blogul si, dupa multe ezitari, m-am decis sa-mi fac si eu propriul blog. Legat de ciori, vazand cat de populat este si Iasul, imi este foarte facil sa mi-l imaginez pe Creanga cu pusca in mana, in turnul manastirii Golia, tragand in ele cu speranta de a le goni din oras. Suntem la mai bine de 100 de ani de la incercarile lui Creanga, si respectiva specie conlocuitoare este tot aici…
cum adica “aceasta specie conlocuitoare” ? eu nu traiesc prin copaci 🙂
Funar avea ceva cu ungurii bulanosi, Boc are ceva cu investitiile in constructii si daca nu ma-nsel este un omulet care vrea sa fie primar si stiu ca are ceva cu ciorile. Ar trebui sa-l votam…
c|neva’s last blog post..S-a terminat
Nici nu conteaza prea mult pe unde stau, prin copaci, prin podul caselor….important este ca noi trecem, generatie dupa generatie, iar ele raman o constanta in istoria oraselor romanesti.