Ieri am început curentul filosofic poptămașian. La el s-au raliat, deja, Cetin, Răzvan, Mădălina, Rezervistul, ChocolateLover și OrangeJuice. Poate și alții, ce știu io…
Plus cei care au comentat, pe ici, pe colo, noua mea pasiune fiind “de chemi calul ori nu-l chemi, el ori vine, ori nu vine” – de geniu, vă zic!
Și având eu starea asta de profunzime, am creat o poezie despre condiția omului în istorie și în univers, în general, dar și despre locul pe care-l ocup eu, cu modestie, în istoria vieților voastre.
Se numește, sugestiv, “EFEMERITATE”
Trece lebedele-n zare
Eu mă uit, ele tot zboare
Bate Crivăț a răcoare
Eu mă uit, ele dispare.
Meserie, te halescu! Eu mă cheamă Eminescu!
de chemi calul ori nu-l chemi, el ori vine ori nu vine
Asta cu calul va dainui multa vreme in profunzimea mintilor si sufletelor noastre.