Evident, altfel decât te vezi tu, prin ochii tăi. 🙂
Amu… în viață te mai cerți cu oameni. Mai greșești tu, mai greșesc ei… uneori îți dai seama că ai greșit, alteori rămâi veșnic convins că ai avut dreptate. Uneori ei își dau seama după un timp că au greșit. De cele mai multe ori, nu-și dă nimeni seama de nimic.
După despărțirea de un om care ți-a fost prieten (nu mă refer la despărțiri sentimentale, deși se încadrează și unele din alea), fiecare va rămâne cu adevărul lui. Nu e vorba de răutate, sau de minciună – omul va crede, pur și simplu, ce-i e mai convenabil, psihic vorbind, să creadă. Pentru că e mult mai ușor și mai sănătos să crezi că nu e vina ta. Sau, mai bine zis, să alegi acea parte a adevărului care nu atacă imaginea ta despre tine. 90% dintre oameni n-o fac intenționat, sau pentru că sunt lași – o fac, pur și simplu, din instinct de autoapărare.
Problema apare, însă, atunci când omul cu care ai rupt relațiile începe să vorbească despre tine altor oameni. În cele mai multe cazuri, chiar dacă el a făcut greșeala / faza urâtă / etc care a dus la ruptură, va vorbi urât despre tine. Nu pentru că e mincinos, nu din rea voință – ci pentru că pur și simplu CHIAR CREDE că ăla e adevărul. Păstrând doar acele bucăți de realitate care îl ajută să-și păstreze părerea bună despre sine, va pune în cârca ta toate părțile rele și urâte ale rupturii relației de prietenie pe care ați avut-o.
Și-așa ajungi ca niște străini să te vadă prin ochii altuia. Să te vadă diform, rău și urât – chiar dacă nu ești așa în realitate. Pentru că puțini, foarte puțini îs dispuși să treacă de imaginea ta din ochii altuia și să încerce să te cunoască – pe tine, așa cum ești. Și-așa ajungi să ai hateri, oameni care te urăsc cu pasiune, sau care măcar te disprețuiesc, deși nu te-au întâlnit niciodată. Ceea ce pe mine mă depășește un pic -cum să-ți formezi o părere categorică despre un om pe care nu l-ai cunoscut și cu care n-ai comunicat niciodată ?
În fine, e noapte și e târziu și eu bat câmpii. Mă scuzați, de mâine sunt din nou simpatic, promit.
Sincer sunt de parerea ca in astfel de situatii cel mai bine e sa ignori rautatile si sa lasi oamenii sa te descopere. Eu personal nu ma las influentat de ce se spune despre o persoana. Cel mai corect este sa incerci sa cunosti o persoana inainte sa o categorisesti … da’ nu merge mereu asa … caci suntem fiinte sociale si unii ne influenteaza … tot secretul e sa ai puterea sa iti formezi singur parerea despre o persoana 😀 (da’ cum spui … e noapte si poate filosofam prea mult :D)
Pingback: Tweets that mention Cum ești văzut prin ochii altuia ? Andrei Crivat -- Topsy.com
Deci cum să mă exprim?
Prima impresie mi-o formez “la faÅ£a locului”, stând de vorbă direct cu omul (faÅ£ă în faÅ£ă, prin mailuri, la telefon, nu contează; ideea este să existe o modalitate de comunicare), moment în care probez ce am auzit din stânga ÅŸi din dreapta. E foarte posibil să plec de la o idee greÅŸită, dar este la fel de posibil să ajung la un rezultat pozitiv. Depinde cât de mult ajung să cunosc persoana în cauză.
Nu neg, există mulÅ£i cărora le-am atribuit o imagine bazată exclusiv pe spusele altora, din relatările altora, ÅŸi asta pentru că nu am avut niciodată ocazia să interacÅ£ionez cu ei. Dar ÅŸi acele opinii le trec întâi prin filtrul propriu înainte de a-i pune omului ÅŸtampila că e bun sau rău.
În plus, nu Å£i s-a întâmplat vreodată să pleci de la premisa că cineva este ultimul om, în baza spuselor celorlalÅ£i, ÅŸi să ajungi ulterior la concluzia că de fapt este un om deosebit?
Ah, da, ÅŸi încă o chestie. Sunt unii care se lasă uÅŸor influenÅ£aÅ£i, sunt alÅ£ii care sunt mai fermi pe poziÅ£ie. De unde ÅŸi armata de hateri.
“I wanna use you and abuse you/I wanna know what’s inside you”
Mi-am adus aminte de încă un mic detaliu. E important ÅŸi cine emite părerea respectivă – dacă e cineva apropiat, cineva în care am încredere, cineva despre care nu am oricum o părere foarte bună ÅŸ.a.m.d. Evident, dacă e vorba de o persoană în care am încredere, cu atât mai mult voi Å£ine cont de părerea sa. E drept, există întotdeauna riscul să nu fie aÅŸa (atunci când ajungi să cunoÅŸti efectiv persoana din discuÅ£ie), dar asta e o altă poveste.
Åži gata, acum, pot dormi liniÅŸtită! :>
E un lucru care se intampla des. Interesant e cand aflii ca persoana respectiva se poarta fix ca la gradinita : “de ce mai vorbesti cu x? nu stii ce mi-a facut?” sau alte prostioare de genul acesta.
E interesant sa vezi cum persoane pe care le credeai cu bun simt si macar un pic mature, se comporta ca niste copii de 3 ani.
aproape de fiecare data “adevarul e undeva la mijloc” . Fieacare detine o parte de adevar. si asta pentru ca fiecare, in constiinta lui, vede lucrueile din punctul sau de vedere, le vede asa cum le-au perceput mintea sa. SE poate ca cel care a gresit “mai mult” sa nu vada asta pentru ca dpdv al sau, asa cum a fost invatat, el crede ca a fost bine, sau intentia lui nu a fost sa se ajunga acolo
asta ii o caracteristica omului…
Mno…pai daca e sa o luam asa…
Eu cred ca oamenii care, in general, isi formeaza “pareri” nefondate, fara sa te cunoasca si fara sa fi facut armata cu tine, nu prea merita un post, daramite atata efort emotional. 🙂 Cu totii tragem concluzii, ne formam idei cu privire la oameni, dar sanatos este fie sa le tinem pentru noi, fie sa apelam la formulele “salvatoare”: “eu cred ca”, “din punctul meu de vedere”, “dupa parerea mea’ si altele asemenea. Conteaza mult. 🙂
Acuma…ca interlocutorul meu refuza sau nu stie sa auda cum formulez eu o fraza, e cu totul alta poveste.
Cine te iubeste, te merita. Cine vrea sa te iubeasca, nu apleaca urechea la toate prostiile, cred eu. 🙂
Faptele reflecta personalitatea…restu` e cancan. 😀
Se zice ca oamenii, cand poarta o discutie, isi concentreaza atentia asupra unei singure idei. Deci daca incerci sa-i scoti ideea aia din cap si sa-l convingi ca sunt si alte carari de urmat, iti pierzi vremea.