Uneori, oamenii își pierd echilibrul. Din cele mai variate motive. Uneori, oamenii apropiați ție își pierd echilibrul. Și-atunci ce faci ?
Eu, o spun cu oarecare tristețe, am avut până acum o viață exagerat de plină (probabil de aia cel mai mult și mai mult îmi doresc să fiu sănătos și liniștit – că n-am prea avut parte de liniște). Am fost curios. Și fiind curios, n-au prea existat lucruri sau situații de care să mă feresc – nimic din ce-i omenesc nu mi-a fost străin, până acum. Și pentru că n-au existat lucruri pe care să le evit, că eram curios să le văd și să le cunosc pe toate, evident că am avut de-a face cu tot felul de oameni, mai echilibrați sau mai puțin echilibrați, mai razna sau mai puțin razna.
Am avut amici aparent perfect ok care au ajuns în ospiciu. Am avut amici aparent perfect ok care într-o bună zi au omorât un om (nu, nu în accident – asta e o poveste pe care ar trebui să v-o spun cândva, oricine ar avea ceva de învățat din ea). Am avut amici aparent perfect ok care au înfundat pușcăriile. Am avut amici aparent perfect ok care au murit din supradoză de heroină. Am avut amici aparent pefect normali care într-o zi s-au sinucis. Ca să n-o mai lungesc – am avut amici aparent perfect normali care într-o bună zi și-au pierdut controlul și s-au manifestat într-un fel sau altul.
Cum începi să-ți pierzi mințile ?
Cazurile de care am zis mai sus sunt extreme. Da, am defectul ăsta major, printre infinit de multe altele – subliniez prin exagerare. Sunt însă și multe alte tipuri de cazuri de pierdut mințile, de luat razna, mult mai puțin grave cu care ne întâlnim toți, cred. Spre exemplu, sunt convins că mulți dintre noi au avut vreun amic, sau chiar vreun prieten, care de la băutură a început să se schimbe într-un mod neplăcut. Nu ? Bea, bea, bea, și deodată devine paranoic și agresiv. Începe să vorbească urât și dur cu oamenii din jurul lui, să le reproșeze lucruri imaginare, să se desprindă de ei. Dacă încerci să-i explici că a luat-o pe arătură, se supără și se îndepărtează de tine, că nu-l înțelegi – nu e vina lui, e vina alcoolului din creierii lui. N-ai reușit să-l ajuți cu nimic. Și-atunci, ce faci ?
Unii oameni nu pot să accepte adevărul
Mai sunt și alte cazuri. De exemplu, ai un prieten care încet, în timp, își construiește o imagine foarte falsă despre el. De exemplu, începe să se creadă un adevărat as în vreun domeniu – fără să fie. Pentru că luptă din răsputeri să-și mențină imaginea asta falsă măcar în ochii lui, va începe să fabuleze. Va începe să vorbească numai și numai despre succesele lui (multe imaginare, puține reale) în domeniul în care activează. Va începe să vorbească numai și numai despre relațiile lui cu oamenii importanți ai domeniului, va începe să mintă despre intimități cu aceștia (cu importanții), va începe să spună povești cu ei numai și numai ca cei din jurul lui să aprecieze ce important e el. Va deveni obositor, oamenii din jurul lui vor începe să-l evite, dar el va fi convins că e din cauză că-s invidioși. Nicidecum nu va pricepe că e din cauză că a devenit insistent și nespectaculos și că a devenit monoton și nu mai știe discuta despre nimic altceva. Nu-i poți zice nimic – la cea mai mică observație, convingerea că esti invidios pe succesele lui (deși mare parte din aceastea există doar în capul lui) va deveni de neînlăturat. Maxim, va rupe relațiile cu tine, dar tot nu l-ai ajutat cu nimic. Și-atunci ce faci ?
Cum procedezi cu un prieten care și-a pierdut mințile ?
Recitind un pic ce-am scris până acum, mi-am dat seama că s-ar putea să las impresia că eu știu ce trebuie făcut. Nu, dimpotrivă – habar n-am și vă întreb pe voi. Ce faci când un prieten (un prieten, da ? nu un amic, nu o cunoștință, un prieten, un om la care ții cu adevărat) o ia razna ? Când știi bine că dacă-i spui “băi Gigel, vezi că e greșit ce faci tu” îți va întoarce spatele și chiar o să te urască, sincer, pentru că nu va înțelege niciodată că vrei să-l ajuți și va fi convins că ești invidios ?
Pentru că, pe de-o parte, vrei să-l ajuți. Pe de alta, nu vrei să rupi relațiile cu el. Și poate că ești cu adevărat altruist și le-ai rupe, dacă l-ar ajuta cu ceva – dar nu-l va ajuta. Dacă el va rămâne cu convingerea că ești doar invidios pe succesele lui, nu-l va ajuta cu nimic.
Sigur, te va ajuta pe tine, scapi de-un om neplăcut din viața ta. Dar dacă omul ăla are și calități multe ? Atunci cum procedezi ?
Depinde cat si-a pierdut de mult echilibrul. Am avut si eu acum vreo 2 ani un prieten care o dat-o pe droguri. La inceput, nu stiam ce sa fac pana mi-am luat inima in dinti si impreuna cu taicaso l-am batut pana ne-am plictisit. In urmatoarea zi, nu mai stia ce e ala drog. Bine…asta e un caz fericit. Am reusit sa facem omu sa uite de o â€boala†folosind forta si frica(se intampla sa fie nevoie si de asta din cand in cand).
Revenind la oameni cu viata dezechilibrata, repet….depinde cat de mult si-a pierdut acel echilibru. Am un caz in familie, persoana respectiva e dependenta de alcool. Orice s-a incercat, degeaba. Restul familiei mele accepta persoana respectiva asa si stie ca nu mai e nimic de facut, problema e ca chiar nu mai e nimic de facut. Pur si simplu nu se poate si gata.
Deci depinde de la caz la caz. Unii oameni pot fi â€salvati†prin diferite metode, altii nu.
Si sa-ti raspund si la intrebare: Impreuna cu prietenii/familia lui vorbiti ce se poate face si treceti la treaba. De unul singur e greu sa reusesti ceva in cazuri de genul asta. Cel putin eu asa vad problemele de genu…
vorbit cu prieteni. nimeni – nici macar eu, care-s destul de mitocan si nesimtit – n-are curajul sa ii spuna in fata “bai, esti razna”. pentru ca toti stim ca 1. ii spunem degeaba si 2. din momentul ala nu mai suntem prieteni. si omul are si calitati, jur. multe.
Orice i-ai spune, orice sfaturi ai încerca să-i dai, o să-i ajute ca o frecÅ£ie la un picior de lemn. Åžtiu pt că eu am fost cândva “prietenul”. Până nu realizează singur că i-a sărit o siguranÅ£ă, doar internarea cu forÅ£a la Jebel sau Gătaia îl ajută.
DeÅŸi aveam experienÅ£a proprie, am făcut greÅŸeala în a-i explica unui prieten că e ultra-paranoic ÅŸi că n-ar strica să viziteze un psiholog. N-ai vrea să ÅŸtii cum s-a terminat 🙂 .
ba as vrea sa stiu. cum s-a terminat ?
sincer, nu cred ca ai ce face.
am vazut si io o faza de genu asta: individu pur si simplu devenise mitoman. i-am explicat, cu alt prieten, ca nu e cazu sa ne minta si pe noi, avand in vedere ca-l stim foarte bine. a 2-a zi a facut la fel, si pana la urma ne-a zis ca nu se poate abtine. asa ca l-am lasat in plata domnului.
eventual sa-i zici frumos ca il pleznesti pe loc, in public, pt fiecare minciuna. si sa o faci.
AÅŸ putea scrie un roman. Buba e că el n-o luat-o pe ulei, prafuri sau fumuri. Pur ÅŸi simplu viaÅ£a l-a doborât psihic. După 4 ani extrem de obositori, ultimele mele cuvinte au fost, cu aproximaÅ£ie: “EÅŸti mai agasant ca sifilisul!” ( spre deosebire de tine, eu chiar sunt nesimÅ£it).
Man, incep sa-mi doresc sa te scot la o bere intr-o zi. Sincer.
Nu-Å£i doresc să-Å£i doreÅŸti asta
.
de ce, asa multa bere bei ? ca io ma consider bautor de talie mondiala de bere 🙂
Berea e ultimul lucru la care m-am gândit. Mint. E chiar primul lucru la care m-am gândit (pt că ÅŸi acum savurez dintr-o halbă 😳 ). Dar nu berea e cuvântul cheie. I’m a freak of nature, cum ar zice bulgaru, ÅŸi nu mi-s o fire sociabilă dacă stelele nu’s aliniate cum trăbă. Ba din contră.
Singura chestie pe care o poti face e ceva in genul Intervention cu familia si prietenii. Daca nici asa nu isi da seama ca ceva nu e in regula cu el….
Cand un prieten o ia razna, nu poti face altceva decat sa fii langa el si sa-l ajuti treptat sa-si dea seama de problema, si sa-l ajuti sa caute “professional help”
My2 cents:
1. Nu incurajezi devianta: daca-i alcool nu mai bei cu el, daca-s droguri nu-i dai senzatia ca te-ar interesa, daca-i lume/imagine falsa (realitate alternativa) nu-i dai niciun semn ca accepti realitatea paralela de care vorbeste. Daca incurajezi devianta cand esti cu el, nu ajuta cu nimic faptul ca de distantezi in absenta lui.
2. incerci sa identifici cauzele deviantei si sa le minimizezi: daca-i grup de prieteni/preocupari incerci sa-l scoti de acolo si sa-l integrezi in alte grupuri de prieteni/preocupari; daca-i eveniment neacceptat (moartea cuiva, concediere, pierdere de bunuri etc) incerci sa incurajezi consolarea (Ex: nu esti singurul care a trecut prin asta, trebuie sa mergi inainte, sa dovedesti etc); daca-i viciu incerci subtil sa-i arati exemple de evolutia a viciului
3. Incerci sa identifici “aliatii” persoane (parinti, psiholog, rude, alti prieteni etc)care au sesizat si ei devianta si incercati sa va coordonati
4. Departarea brusca de genul “ti-am zis” e o solutie de autoprotectie dar rareori are efect benefic asupra deviantului. (Nesimtirea nu-i tocmai o solutie caci aproape sigur determina respingere si per total nu e decat egoism)
0. Nu uita ca “devianta” poate aparea la oricine … deci ai grija si de tine. Alarmeaza-te daca prietenii incep sa semene intre ei, daca incepi sa ai foarte multe certitudini, daca creste distanta intre ce vrei sa faci si ce faci etc.
Cu punctul 0 sunt foarte, foarte tare de-acord. (si cu restul, da’ asta e bun de credo)
eu nu cred ca acesti plini-de-ei asculta sau tin prea mult cont de sfaturile familiei. mai degraba considera un “guru” pe cineva dintre voi, din grupul vostru, sau pe cineva mai important ca si care vrea sa ajunga, devina. cu siguranta apreciaza pe cineva anume, o persoana, si este “motivat” in felul lui, sa devina ca si acea persoana. dar ma gandesc ca e destul de complicat sa-ti dai seama in cine “insumeaza” el dezvoltarea “succesului”. Cred totusi ca eu as povesti foarte fair cu el/ea. Si as incerca prieteneste sa-i explic ca ii vreau binele, si ca nu mi se par ok anumiti factori in comportamentul lui. Insa, daca nu-i va pasa si va considera deplasata discutia, cu siguranta e semn de nepasare si indiferenta a prieteniei voastre. Si atunci nu merita asa mult sa pastrezi o prietenie pe care doar tu o vezi.
Cita lume n-ar da orice ca sa stie raspunsul la intrebarea asta?
Am avut o prietena in gasca, mai intii i-a murit sora. Stop cardiac pe fondul unei lipse de calciu. Doi ani mai tirziu i-au murit parintii in accident de masina. Au intrat la iesirea din ultima curba cum vii de la Remetea spre oras sub un trailer oprit si nesemnalizat. Fata a luat-o pe aratura, s-a rupt de noi cu toate ca am incercat toti sa o sustinem. A vindut casa (la tigani) si a disparut. Nimeni n-a mai auzit de ea nimic… si-s 18 ani de atunci.
Cu durere în suflet i-am dat cu șutul, și i-am spus că nu-l mai pot suporta. Nu mai pot aprecia nimic din ce face.
Sunt șocat de faptul că nu înțelege ce-i spun în condițiile în care mă respectă enorm de mult. Sunt aboslut șocat cum nu poate crede când îi spun că greșește.
eu as apela probabil la institutii specializate daca e tare grav, dar nu cred ca as renunta, i can be a pain in the ass si daca stiu ca merita persoana, nu as pleca de langa ea chiar daca imi intoarce spatele si se supara, la urma urmei sa ii fi alaturi decat sa renunti poate duce la revenire, if not, aliati + insitutii specializate
….mda….cand te afli intr-o asa situatie chiar nu sti ce e mai bine sa faci! Eu am o prietena, cea mai buna prietena a mea, care pana aucm ceva timp statea cu parintii ei care ii interziceau sa faca foarte multe lucruri. Acum e la facultate intr-un alt oras si sta intr-un camin. unde face ce vrea. Si cand spun asta nu ma refer la faptul ca a inceput sa bea, sa aiba tot felul de relatii de o noapte…sau asa pt o zi. Ideea e ca degeaba vb cu ea. Chiar nu stiu cum sa o fac sa inteleaga ca greseste….. :-<
Sunt situatii in care partenera o ia pe aratura. Partenera mea a luat-o pe aratura cu religia – nu cu vreo secta, cum se intampla de multe ori, ci cu BOR. In fiecare an se ducea din ce in ce mai des la manastiri, dupa duhovnici si preoti, le asculta sfaturile, etc.
In fiecare an se adauga in viata noastra inca un element religios enervant – spovedanie, acatist, sarindar, vizite facute foarte des la manastire, concediile transformate in pelerinaje religioase. Pe urma au urmat donatiile catre o anumita biserica, o suma apreciabila pe care a luat-o de la mine fara sa stiu, in timp ce eu munceam ca un disperat ca sa aduc banii in casa.
Bineinteles ca relatia mea cu ea s-a prabusit, pentru ca imi impunea cu forta sfaturile preotilor. Dar.. am ramas impreuna, pentru ca o iubeam si nu am fost in stare sa o las. Si acum o mai iubesc.
Problema e ca mi-a facut viata zob. Nu are prioritati normale (de exemplu sa isi castige existenta prin forte proprii), “atarna” de mine, alearga dupa popi si se foloseste de mine pentru indeplinirea obsesiilor ei religioase / de a calatori foarte mult pe la manastiri, in cautarea “harului”.
Nu am reusit sa gasesc vreo solutie, traiesc oricum, si sunt deprimat, in timp ce ea alearga non-stop pe la toate sfintirile de biserici si alte evenimente de genul asta, de la care e nelipsita.
Recent am aflat ca un membru al clerului cu o functie destul de mare a incercat sa se dea la ea, ca ea l-a refuzat si din cauza asta exista un conflict.
Ceea ce traiesc se cheama oricum, numai normalitate nu.
Feriti-va de BOR si de religiozitatea in exces, in general. Religiozitatea poate sa fie buna atunci cand este foarte bine controlata de ratiune (de ratiunea proprie, nu a duhovnicului) si nu se ajunge la excese de genul “fac 1000% tot ce imi spune duhovnicul”
In general, daca partenerul sau partenera incepe sa aiba “duhovnic”, sa va interesati foarte bine ce fel de om este, pentru ca.. e un mare semnal de alarma.
Cel mai greu e cand partenera o ia pe aratura si are in spate si un anturaj intreg de indivizi (in cazul meu, preotii) care ii spun ca E BINE / E NORMAL sa faca ceea ce face, iar tu vezi clar ca drumul pe care a apucat-o nu este o cale normala.
Orice i-ai spune unui astfel de om nu are importanta, pentru ca numai cuvintele duhovnicului au valoare, iar tu ca partener (care duce tot greul relatiei si, poate, tot greul financiar) devii in ochii ei un fel de nimic.