Guest post de Mordechai
ep. 20 din seria “Invitații mei”

Pe 24 februarie legea era adoptată. Cu unanimitate de voturi. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, înjurătura devenea ilegală. De mamă, tată, mătuÅŸa sau cumnat de frate. Simplu, scurt ÅŸi clar. În republică înjurătura devenise ilicită. Pomeneai de ce stă o palmă sub buric mergeai frumuÅŸel la pijamale în dungi. Erai recidivist, legea era neîndurătoare, descopereai miÅŸcarea electronilor din poziÅ£ia aÅŸezat pe scaun. Iar scaunul avea un design special.

Existaseră obiecÅ£ii legate de asprimea pedepselor, dar cu toÅ£ii căzuseră de acord că situaÅ£ia era dramatică ÅŸi impunea acÅ£iuni pe măsură. AÅŸa că pe 24 februarie legea a fost adopatată.

A doua zi a fost publicată în Monitorul Oficial ÅŸi a putut intra în vigoare. Efectele s-au simÅ£it instantaneu. Limbajul folosit chiar ÅŸi în păturile cele mai de jos ale societăÅ£ii, chiar ÅŸi în situaÅ£iile cele mai tensionate, era unul de un puritanism surprinzător ÅŸi, să recunoaÅŸtem, plicticos.

Oameni care aveau ceva de împărÅ£it renunÅ£aseră la obiÅŸnuitele invitaÅ£ii la revizitarea maternităÅ£ii, mulÅ£umindu-se să îÅŸi declare, scrâÅŸnind din dinÅ£i: te urăsc! te detest!

După doar o lună de la intrarea în vigoare a legii înjurătura fusese eradicată. Crescuse în schimb, într-un mod îngrijorător, numărul infracÅ£iunilor săvârÅŸite cu violenÅ£ă. SpecialiÅŸtii reputaÅ£i consultaÅ£i au indicat cu certitudine că părerile care susÅ£in că între creÅŸterea numărului acestor infracÅ£iuni ÅŸi legea care interzicea înjurătura si limbajul considerat obscen nu avea cum fi nicio legătură.

Se spune că prima dată s-ar fi întâmplat pe 6 mai. Doi ÅŸoferi au avut un incident în trafic. Conform cutumei ar fi coborât din maÅŸină pentru a recurge la cuvenitul ÅŸi strămoÅŸesc schimb de adrese materne ÅŸi invitaÅ£ii la sex oral. Din fericire legea adoptată pe 24 februarie i-a împiedicat pe cei doi cocoÅŸi de la îndeplinirea ritualului naÅ£ional, protejând sensibilele urechi ale martorilor (doi ÅŸoferi de taxi, un aurolac ÅŸi o curvă aflată în orele de program) de acele scandaloase (ÅŸi acum ilicite) elaborări orale.

Unul dintre cei doi implicaÅ£i în accident ar fi scos o sticluÅ£ă de tărie – susÅ£ine mitul urban – ÅŸi, scrâÅŸnind din dinÅ£i, cu o expresie încărcată de sinceră ÅŸi devotată ură a arătat-o adversarului său de ocazie. Apoi a tras cuvenita duÅŸcă. De acolo se presupune că ar fi pornit totul.

Ulterior gestul arătării sticluÅ£ei in trafic a devenit unul extrem de comun. Cu certitudine sticluÅ£ă nu avea un aspect de natură să ultragieze morala publică. Iar cuvântul “sticluÅ£ă” nu avea nimic obscen în sine.

La scurt timp arătarea sticluÅ£ei devenise un gest comun, întâlnit pretutindeni, mult mai frecvent chiar decât plicticosul “bună ziua”. Cum sticluÅ£a nu era întotdeauna la îndemână, iar situaÅ£ia impunea invocarea ei, cineva a simÅ£it că în lipsa sticluÅ£ei un simplu strigăt “SticluÅ£ă, băăă!” era suficient. Începând din acea zi “sticluÅ£ă” a devenit cuvântul cel mai folosit în limba naÅ£iei. Cu variaÅ£iunile sale: sticloi, sticlă, sticloanÅ£ă etc.

Vecini care de ani de zile nu se înghiÅ£eau se salutau cu:

-Sticla, bă!
-Ba sticloi Å£ie, bă!

În trafic cuvântul “sticluÅ£ă” era mai des folosit decât “semafor”, “prioritate” ÅŸi “trecere de pietoni” luate la un loc. Polemicile de presă se încheiau, inevitabil, cu invitarea preopinentului la sticluÅ£a. În politică, cred că e limpede, sticluÅ£a devenise argumentul decisiv, cel mai frecvent invocat.

Căderea semnalului la cablu în timpul disputării derbiurilor din campionatul naÅ£ional năÅŸtea strigăte uriaÅŸe de “SticluÅ£a, băăă!” din apartamentele blocurilor patriei. În cuvinte puÅ£ine “sticluÅ£ă” devenise un cuvânt atât de des folosit (ÅŸi în atâtea ocazii) că se ajunsese la saturaÅ£ie. Un negustor hotârăse să schimbe etichetele produselor, protejând astfel ochii minorilor de vederea acelui cuvânt atât de scandalos. Astfel, pudibonzii puteau cere la magazin “coniac, la recipient de mic dimensiuni”.

SituaÅ£ia devenise insuportabilă. Pe plan internaÅ£ional prestigiul Å£ării avea de suferit, iar locuitorii săi erau porecliÅ£i “sticlarii” tot astfel cum, de exemplu, italieni sunt numiÅ£i de către cei cu prejudecăÅ£i lipsite de fundament “macaronari”

Îngrijorat de această situaÅ£ie, într-una din seri, ÅŸeful statului ÅŸi-a întrebat consilierii:

-Cum sticluÅ£ă s-a ajuns, bă, aici?
-Eu de unde sticloiul meu să ÅŸtiu, dom’ preÅŸedinte? A răspuns ÅŸeful aparatului de consilieri.
-AÅŸa a votat parlamentul, în sticla mea.- a mormăit un alt consilier.

PreÅŸedintele a avut deîndată consultări cu partidele politice. Opinia unanimă a fost că:

S-a ajuns prea departe, dă-o în sticluÅ£ă de treabă!

Reunit de urgenÅ£ă parlamentul a amendat legea votată anterior, pe 24 februarie. Efectiv imediat, cuvântul “Sticlă”, ÅŸi formele sale derivate, a fost scos în afara legii. PreÅŸedintele, preÅŸedinÅ£ii celor două camere ale parlamentului, primul ministru, preÅŸedintele CurÅ£ii ConsituÅ£ionale, patriarhul ÅŸi alte personalităÅ£i au ieÅŸit în balconul Palatului Parlamentului de unde au anunÅ£at, cu mândrie ÅŸi bucurie, noua măsură, poporului strâns în piaÅ£ă.

PreÅŸedintele a citit cu voce tremurând de emoÅ£ie noua formă a legii. Au urmat câteva secunde de tăcere mormântală. Apoi din piepturile celor strânÅŸi în piaÅ£ă, din pieptul enorm al poporului s-a auzit un strigăt care a cutremurat blocurile, buticurile ÅŸi Palatul Parlamentului:

-Sugi pula!