În seara asta m-a pălit rău melancolia. Nu-i așa complicat, te izbește la un moment dat un gând răzleț despre tinerețea ta, despre ce flăcău erai, despre ce frumos credeai în tine, despre ce vise aveai, despre ce viață fără probleme.. în fine, nu asta vroiam să zic.

Și când m-a pălit melancolia, am început – ca de obicei – să ascult muzica acelor vremuri. Că mai asculți un vers, îți mai vine în minte o frântură de imagine cu tine în bobocul vârstei.. în fine, nici asta nu vroiam să zic.

Și cum asculta eu așa Cranberries, Roxette și Sade, mi-am dat seama că Dolores a fost una din cele mai faine voci (și mai este, că doară n-o fi murit sau ceva) pe care le-am ascultat vreodată.

PS: dacă tot am zis de melancolii, de tinerețe și de Sade și de Roxette, mai luați două

PPS: Și ultima, și gata. Dar nu poți fi melancolic într-adevăr fără Mylene Farmer 🙂