Să ajutăm generația tânără

Ieri îmi luam țigări dintr-un Imedio sau cum se cheamă magazinele alea.

În fața mea, o puștoaică super drăguță, nush dacă era majoră sau nu. Cere un pachet de tigări.

Vânzătoarea: Aveți peste 18 ani, da ?
Puștoaica: da, sigur
eu: nu-i dați doamnă, sigur n-are 18 ani.

Puștoaica se uită cu un zâmbet pe care l-am tradus prin “tataie, dacă-ți dau un mawashi și-o ștachie nu te-adună nici Rosalu’ de pe jos“, dar cumva spus așa, doar din privire. Apoi ia țigările și dă să plece. Iar eu, sub impresia zâmbetului de mai înainte, îi spun din tot sufletul:

no, ai văzut cum te-am ajutat ?

#truestory

Cea mai rapidă vânzare din lume

În fața balconului meu acum vreo oră se certau foarte aprins doi domni. Fără înjurături, dar cu cuvinte grele, gen “sunteți un nesimțit / sunteți un mizerabil”.

(fac o paranteză. Ador oamenii care știu să insulte civilizat. O spun la modul cel mai serios. Una e să spui “ești un bou” unui străin, alta e să-i spui “sunteți un bou” – iar dacă nu faceți diferența, îmi pare rău, nu mai putem fi prieteni. Spre exemplu, mama mea, acum mulți ani, i-a spus unui individ, textual (și din motive extrem de justificate, evident) “stimate domn, sunteți un porc”. Pentru că mama e o apărătoare aprigă a bunelor maniere și nu și-ar fi permis să spună niciodată unui om cu care nu avea relații de prietenie “ești un porc”, fără nici un pic de respect)

Revenim.

N-am prins începutul disputei, am dedus (poate forțat) că e vorba de un spațiu pe care îl deținea domnul 1 (care nu locuiește la noi în bloc) și pe care domnul 2, fără să șie că aparține domnului 1, îl folosea pe post de garaj. Cred.

În timp ce vă scriu, sunt foarte buni prieteni, râd, fac glume și negociază oferta finală de preț pe care domnul 1 i-l cere (pe el, prețul) domnului 2 pentru spațiul respectiv.

Ultima replică înainte de-a mă apuca să scriu acest post a fost “atunci, Gigel (nu-l chema așa, da’ n-am reținut numele) ne vedem mâine la 10 la notar, da ?”

Fascinant cât de mult te-ajută politețea în viață. Ce, credeți că dacă îi spunea, bădărenește, “ești un nesimțit”, mai voia să cumpere ?

Facebook, noua monedă pentru parcare

Într-o frumoasă și însorită după-amiază de septembrie, mă îndreptam agale spre o frumoasă și însorită cafenea clujeană, unde urma să mă întâlnesc c-o frumoasă și însorită prietenă pentru o bârfă amicală, relaxată despre evoluția negativă a NASDAQ și NYSE Composyte, precum și despre (evident!) schimbările tumultoase în evoluția Dow Jones – mă rog, discuții lejere, liniștite și educative, știți cum e.

Cafeneaua asta spre care facem vorbire se bucură de prietenia unei frumoase și însorite parcări. În care intri după ce apeși un buton, iese un tichet, se ridică o barieră. Când ieși, dai tichetul unui nene care stă într-o gheretă la barieră (deci treci pe lângă el și la intrare și la ieșire). Nenea măsoară cât ai stat, îți spune cât costă, tu îi dai banii, el îți dă bonul și îți urează o zi bună. Sau, dacă e cazul, o seară bună.

Mai adaug că eu la această parcare am abonament, deci nu mai scot tichet când intru.

Buuuun.

Deci mergeam noi spre parcarea frumoasei și însoritei cafenele. Eu în mașina mea, frumoasa și însorita prietenă în mașina ei, fix în spatele meu. Ajungem la barieră. Eu arăt abonamentul, nenea din gheretă deschide bariera, intru. Ea se oprește pentru lămuriri și discută cu nenea din gheretă.

– Bună ziua, parcarea la dvs. se plătește ?

– Da, domnișoară. Dar vă las să intrați dacă-mi dați adresa dvs. de facebook.

#truestory, mates

Grupa MoCarta

Sau Mozart Group. Sunt niște băieți din Varșovia. Foarte pricepuți cu instrumentele, dar care au ales să abordeze un pic altfel muzica. Au cântat și cu McFerrin cândva 🙂

Clipul de mai jos are cam o oră și jumătate. Eu vă rog să vă uitați (nu doar să ascultați) minim 10 minute. După aia, mai vedeți voi dacă vă uitați până la capăt sau nu. 10 minute, promit c-o să merite. 🙂

No onion for you!

Se făcea…

Se făcea că într-o minunată seară de vineri seara (©) un grup de prieteni doar foarte ușor atinși de alcool se duceau, cumva agale, către Divan Express (în Centrul Vechi al Bucureștilor), să pape câte-un Maxi Peynirli, să-și mai ostoiască super fomica. Nu știau că va fi una dintre ultimele dăți când merg acolo (pentru că, aparent, se va închide în curând) și poate că nici nu-i interesa în vreun fel acest detaliu.

Maxi Peynirli ăsta (sau asta) e așa, ca o shaorma normală, doar că nu-ți pui în ea ce vrei tu, e o rețetă cumva standard. Amu… nu știe Andrei să vă spună exact ce conține (totuși, precis are castraveți murați, carne de pui și niște sosuri), dar e bună. Rău.

Bun, și ajunge grupul ăsta la Divan, cum bine subliniam anterior. Și în timp ce stăteau la coadă, cu veselia și imaginația omului doar foarte ușor atins de alcool, unuia dintre ei îi vine o idee năstrușnică. Și îi spune altuia: “fii atent, hai să nu mai fim români. Hai să fim sârbi. Pe mine mă cheamă Ratko, pe tine Mladic și – evident, nu ? – nu vorbim limba română. Doar o engleză aproximativă. Just for fun“. Haha, hihi, grupul agreează această idee năstrușnică, așa că cei doi – Ratko și Mladic – încep să vorbească întrei ei și cu cei de la Divan în engleză aproximativă cu puternic accent slav.

Și-ajuns în fața preparatorului de shaorme și peynirli, “Ratko” spune, cumva sigur pe el:

– I want only pickles, onion and yogurt!

La care preparatorul de peynirli (în care, spuneam, nu-ți pune ce vrei tu, ci ce vrea el) răspunde răstit, în stilul vânzătorului de supă din Seinfeld:

– No onion, this is so much better!

Râsete în grupul de prieteni, glumițe – știți, ca la noi… – după care “Ratko”, care, ca orice sârb adevărat, se satură mai greu, se duce să-și mai comande un peynirli.

– This time… can I have onion, please ? Why can’t I have onion ?

Iar preparatorul, nervos, tranșează subiectul:

– I said NO ONION FOR YOU! Petrica, vino și explică-i, că i-am mai zis și nu înțelege…

Petrică a venit și-a explicat că rețeta nu conține ceapă. Dar parcă mai conta…

Trei replici

Am scris cândva un articol cu niște replici din cârciumi. Primele două din următoarele trei sunt un fel de continuare la articolul ăla. A treia… n-are legătură, dar e a mea și încă-s mândru de ea 🙂

1. Ospătărița de la Plugaru’, restaurantul meu favorit din Crângași, București, România

– dar pălinca de Maramureș de unde o aduceți ? întreb eu
– de la Focșani, zice ea

2. Un shaormar de la Divan, Centrul Vechi, București

No onion for you! This is so much better! (asta-i o poveste pe care v-o spun mâine, că merită, promit)

3. Practic, eu, într-un moment de inspirație

Trăim într-o țară în care nici cafea n-am băut azi!

Vom reveni.

Accidentul

Am auzit o glumă care ne-a plăcut, eu și Răzvan. Ne-am gândit s-o pictăm cu culoare și lumină, doar de amuzament. E o glumă din popor, a circulat pe net în ultima vreme. NU ne-o asumăm, nu ne lăudăm că-i a noastră, nu știm cine a inventat-o ca să-i dăm link. Nu știm nici măcar unde am văzut-o prima dată.

Johnny Bravo Style

Pentru cei #foreveralone… astea așa se fac, guys:

ps: sprechen sie looooove? 😀
ps2: hey, baby, anybody ever tell you I have beautiful eyes ? 🙂

Economie fără frontiere

notă intro: Doamne, ce frumos o fost în vacanță, ce minunat am petrecut cu toții Sărbătorile, ce ne-a mai plăcut, ce bine o să fie în 2012, Doamne-ajută, drumuri bune și-un an cât mai plăcut s-avem, dacă se poate. [insert poze din vacanță aici și poze cu mâncăruri de Crăciun. Și cu deserturi]

Mari și minunate sunt miracolele economiei de piață.

Spre exemplu, avem o brânză Napolact (și pe voi, când vedeți “napo”, vă duce gândul la Napoca, cum ar fi Cluj-Napoca, jud. Cluj, da ? nu-s eu defect, zic… ) distribuită de Friesland Câmpina. Care are sediul, după cum e firesc, natural și sugestiv, în Satu-Mare, pe strada Cloșca. (propun să click pentru mărire. de poză, nu de notă, în caz că sunteți studenți)

LATER UPDATE după cum zice domnul de mai jos (la comentarii), nu e din Câmpina, așa se numește compania: FrieslandCampina. Dar asta nu face să sune mai puțin funny, așa-i ? 🙂

Femeia te ridică, femeia te coboară*

*) titlul a fost dat de Arhi, care mulțumesc, bă

Deci practic, eu astăzi eram pe la cafenea și am rămas fără țigări. Și m-am dus la magazinul-de-alături, unde au multe tipuri de țigări, tutun, pipe, trabucuri, băuturi fine și alte minuni. Și m-am amuzat când am văzut în vitrină trabucul de mai jos. (click pentru mărire)

Și la cafenea mă așteptau niște prieteni, pe care o să-i numim generic El și Ea. Amândoi pe la vreo 25 de ani, simpatici, isteți, cu acces la internet.

Și eu mă duc la ei și uitându-mă la El amuzat îl întreb, arătându-i poza: “așa-i că-ți sună cunoscut numele ăsta ?”

Și El răspunde: “nu, deloc“.

Iar Ea sare repede: “cum nu, nu-i site-ul ăla porno ?”.

Apoi se uită la noi 2-3 secunde, după care lasă privirea-n jos și spune încet: “ups… nu trebuia să zic asta“.

truestory, mates 🙂