Cotidianul Ziua de Cluj a emis în această seară următorul comunicat de presă, pe care l-am primit și eu (click pe poză pentru mărire)
Bravo lor, că au făcut public acest lucru. Sunt o mulțime de instituții de presă care au de încasat bani de la partide. Eu sunt curios câte dintre ele se vor ralia la demersul Ziua de Cluj
Dar ia să vedem, ce zic partidele ? via citynews
Marius Nicoară, președintele PNL Cluj, declară așa:
Datoriile sunt de la europarlamentare, cele de la parlamentare fiind achitate integral. E vorba de 2-3000 de euro, datorii făcute sub bagheta lui Adi Popa de municipiul Cluj-Napoca. Sigur le vom plăti
Ce să vezi ? Marius Nicoară minte de 3 ori în 2 fraze. În primul rând, sursele mele secrete de la Ziua zic că suma e mult mai mare decât 2-3 mii de euro. De multe ori mai mare, ca să fim cât mai aproape de exactitate. În al doilea rând, mai zic sursele mele că ce să vezi, sunt și datorii mai vechi decât cele de la europarlamentare. Iar în al treila rând, și poate cel mai drăguț, uite ce declară Adi Popa, fost președinte al PNL Cluj-Napoca (în exclusivitate pentru andreicrivat.ro):
La europarlamentare, toate contractele cu presa au fost negociate și semnate de județ, nicidecum de municipiu. Deci nu că n-au fost semnate de mine, dar nici măcar n-au fost semnate de filiala locală. Așa că Nicoară minte ca de obicei, că nu degeaba am spus mereu că-i mincinos.
Chestia cu județul mi-a fost confirmată și de sursele mele secrete de la Ziua de Cluj. Și Nicoară candidează la Primărie. Deci nu-și respectă înțelegerile, minte, dar vrea ștampila pe vot. Bravo, nene.
Pe de altă parte, Remus Lăpușan minte mai simplu. Zice că n-are idee despre vreo datorie. Mă rog, spre deosebire de Nicoară, nu dă vina pe alții. Și nici nu candidează la Primărie.
Îs curios în cât timp va apărea această informaÅ£ie, fără sursă, bineînÅ£eles, prin… alte locuri d-astea cu 011010110101101! 😀
ma da culmea si astia de la ziua! Cum dreq au publicat comunicatu asta in alte ziare ? Nu ar fi fost mai simplu sa angajeze niste avocati sa le recupereze sumele? Sau doresc sa faca publice facturile ? Oare mai incaseaza ceva in campania asta de locale?
Mă mir c-o datorie i-au făcut să sară în capul celor pe care-i periau fără oprire. Probleme-n paradis, bănuiesc eu.
Felicitari celor de la Ziua ca au avut curajul de da face public acest adevar. Si eu sunt curios in cat timp va aparea si in alte ziare, fara sursa, bineinteles.
Bănuim cu toÅ£ii că Ziua nu e voinicul din poveste, ci s-a-ntâmplat cu siguranÅ£ă ceva, ca să iasă ÅŸi să spună-n mod public că PSD ÅŸi PNL nu îÅŸi plătesc datoriile. Sunt sigur că restanÅ£ele băneÅŸti nu sunt de ieri, de ce n-au spus asta pân-acum? Cu toate astea, orice o fi fost la mijloc, restul ziarelor care aÅŸteaptă cuminÅ£i, cu mâinile la spate, banii pe care trebuiau să-i încaseze, poate, chiar înainte de a oferi spaÅ£iu în paginile lor, merită să nu mai vadă un leu. La fel cum partidele care sunt cu musca pe căciulă, alea răuplatnice merită să se descurce cum vor, dacă gazetele au acceptat să aÅŸtepte.
Cine-i fraierul în povestea asta, până la urmă?
Să scoată contractele ÅŸi să se judece, nu văd vreo problemă.
Din cite stim noi, la parlamentare, Ziua a “ofertat” politicienii si le-a publicat acele interviuri la masa, “in sinul redactiei”. Unii au inteles ca ar fi vorba de publicitate, altii nu prea. Dincolo de asta, se poate sa fi existat si contracte, ca angajament a existat! Si fata de PSD, si fata de Daniel Buda.
Pe de alta parte, PNL a lasat mult mai multe datorii in urma, ia intrebati-l numai pe Novacescu, de ex., noi stim ca ar trebui sa primeasca cca. 2.000 de euro. La fel, Horea Dan e pe lista de rau platnici .